A trecut ceva timp

A trecut ceva timp de cand n-am mai dat pe aici. Au trecut si unii oameni, odata cu timpul. M-a distrat mereu zicala aia cu “apa trece, pietrele raman”. Poate pentru ca de cele mai multe ori eu eram apa. De cele mai multe ori, pana intr-un moment fix – acum trei ani si ceva.

Ce-am mai facut intre timp? Pai… multe.

Am avut nunta, anul trecut. Mi-au furat mireasa. N-am asteptat s-o aduca inapoi ca sa platesc “rascumpararea” – am urat mereu obiceiul respectiv. Am mers dupa ea, cu un prieten si cu doua arme. Din fericire – unii s-au prins la timp ca armele erau de airsoft. Zic “unii” si nu “toti” pentru ca daca se prindeau toti, recuperarea miresei nu mai avea acelasi farmec.

Sunt vreo trei ani si ceva de cand femeia de langa mine a ajuns femeia parte din mine. Si de cand am invatat ca unu plus unu nu e mereu doi, ci uneori poate fi tot unu. Un “unu” complet. Un intreg.

Am incercat sa citesc mai mult decat sa scriu si sa tac mai mult decat sa vorbesc. Cel putin una din astea doua chestii mi-a iesit. La cealalta inca lucrez. O sa-mi ia ceva mai mult, se pare.

Am renuntat la prieteni vechi in favoarea altora noi. Prietenii mei n-au fost niciodata multi, insa imi sunt prieteni. Nu, nu e o greseala de exprimare.

M-am mutat de cateva luni in Alba Iulia, un oras care-si merita denumirea neoficiala de “Cealalta Capitala”. E un oras superb. Si din fericire e suficient de departe de Bucuresti incat sa ramana asa. Am cunoscut aici oameni frumosi, intr-un loc frumos.

Am ramas intreg. Deci, n-am vandut motocicleta – si nici nu intentionez sa fac asta. Ba dimpotriva, astept sa vina caldura si sa pot colinda imprejurimile orasului.

Inca tot nu-mi ies parcarile laterale, cu masina. Asa ca le evit de cate ori pot. Ce sa-i faci, unele lucruri nu se schimba niciodata.

Am colindat lumea si urmeaza s-o fac din nou, curand. Prin Asia inca tot n-am ajuns, dar n-am renuntat la idee. Ba chiar dimpotriva.

Instinctele de gamer mi s-au trezit iar la viata. Am dat tastatura si mouse-ul pe un controller de Xbox. A meritat.

Nu, inca n-avem copii – si ne e bine asa, multumim de intrebare. Asadar, suntem tot noi doi. Cu toate astea, o sa fim trei in curand. Al treilea o sa fie un Beagle de talie mica.

Inchei din nou spunandu-va “sa ne citim cu bine”. Aici si prin alte parti.


Romania, un website cu un codebase scris de rusi

Romania e un website cu un codebase vechi, scris de rusi.

In ’89 – cu anumite influente din partea concurentei – a aparut o petitie online care solicita refacerea proiectului de la zero. Petitia a adunat o multime de semnaturi din partea userilor.

Cei care administrau site-ul au schimbat doar interfata. Au schimbat layout-ul, au mai pus cate-o poza noua pe ici pe colo… si-au relansat site-ul ca pe unul nou.

Dupa relansare, utilizatorii s-au impartit pe grupuri. citeste mai departe


Numai una

E vara. Vineri seara, dupa o saptamana foarte incarcata.
Ma bucur de un moment de relaxare in compania unor oameni faini, la o cabana dintr-o statiune superba.
Gazdele ne pregatesc masa si se retrag apoi, lasandu-ne intr-ale noastre. Domneste voia buna, in ton cu muzica ce se revarsa din boxe.
Fumez obsesiv, tigara dupa tigara – dorindu-mi parca sa prefac in scrum tot stresul acumulat in ultimele zile. Pare ca functioneaza. Sau cel putin asta e starea de moment. Ma joc cu fumul tigarii, privindu-l cum se inalta spre stele.
“Pe umeri pletele-i curg rau / Mladie-i ca un spic de grau…” – ne incanta auzul baietii de la Talisman, cu piesa “Numai una”. Si-atunci apare ea. In ochii mei, camasa si blugii ce-o imbraca se transforma intr-o rochie lunga de seara. Una rosie, neaparat rosie. Gresia devine un covor in aceeasi nuanta cu rochia. Iar becurile din tavan se metamorfozeaza in niste sfesnice de argint, in care ard lumanari parfumate. Doar muzica… muzica nu se transforma. “La vorba-n drum, trei ceasuri trec / Ea pleaca, eu ma fac ca plec / Dar stau acolo si-o petrec / Cu ochii cat e zarea”. Ca bine le mai zic feciorii astia.
De imaginatie n-am dus lipsa niciodata. Insa e posibil ca mecanismele imaginatiei mele sa fie acum unse cu grija de prietenul meu Jack, care-mi zambeste complice din paharul ce-l tin in mana.
Schimbam cateva cuvinte, radem, facem o poza impreuna. Mai avem si-acum poza aia. E facuta acum aproape patru ani si douazeci de kilograme. citeste mai departe


Una cu vaca si cu soacra

Eu am crescut la tara, intr-un sat de pe malul Muresului. In mijlocul naturii, cum s-ar zice. Acolo unde as alege sa cresc iar, dac-as fi din nou copil si daca as putea alege.
Mi-au placut mult acele locuri. Imi plac si acum – si alerg spre ele ori de cate ori am posibilitatea.
Eram mari consumatori de lapte (o patima care pe mine nu m-a parasit nici azi) asa ca ai mei hotarasera intr-o vreme sa tina o vaca. Sa fie lapte proaspat. Eram atunci in scoala generala. citeste mai departe


Treizeci

Am mai pus un inel pe trunchi, saptamana trecuta – si-am schimbat prefixul cu ocazia asta.

A 30-a primavara m-a prins la Florenta, alaturi de doamna mea. Orasul e superb, vizitati-l si n-o sa va para rau. Noi ne-am invartit mai mult prin centrul istoric – acolo erau toate obiectivele turistice care ne interesau.

Adaug si cateva poze.

Ponte Vecchio, vazut de la distanta

Ponte Vecchio, vazut de la distanta

Ponte Vecchio

Ponte Vecchio

citeste mai departe


Sa citim pe fast-forward

Am aflat de curand de o aplicatie ce va fi lansata pentru device-urile mobile si care permite citirea rapida a unui text. La o rata care se apropie de 1000 de cuvinte pe minut – cand in mod normal putem citi undeva in jur de 200 de cuvinte pe minut.

Aplicatia se numeste Spritz si functioneaza pe un principiu care la prima vedere poate parea simplu, desi nu e deloc asa. Si anume – orice cuvant citit are un asa-zis punct optim de recunoastere. Acest punct optim este de fapt o litera. Aplicatia arata cate un singur cuvant la un moment dat si – foarte important – pastreaza fixa pozitia punctului optim de recunoastere.

Aveti si cateva exemple. citeste mai departe


Fahrenheit 451

Citesc momentan Fahrenheit 451 (Ray Bradbury). M-am oprit asupra citatului urmator si-am vrut sa-l impart cu voi.
Mi se pare ca-ntr-acolo ne indreptam – din pacate – iar drumul e tot mai scurt.

image

Cartea e excelenta. V-o recomand.



2013

Anul trecut s-a terminat acum vreo trei saptamani. Dar bilanturile se fac dupa final, nu inainte – pentru ca neprevazutul iti poate da totul peste cap. Mi-am promis sa trag linia sub 2013 inainte de sfarsitul lui Ianuarie 2014… si fac asta acum.

Inainte de toate, 2013 a fost un an plin. N-o sa spun ca a fost un an bun sau prost, pentru ca fiecare zi iti este asa cum o faci tu sa fie. Iar anul nu e decat o succesiune de zile. Aici ar merge gluma aia cu “zilele-s bune pentru sanatate – cercetatorii au dovedit ca cine are mai multe traieste mai mult” 🙂 O sa spun doar ca a fost un an aglomerat. Incarcat. Full.

Am invatat multe lucruri noi. Despre domeniul in care lucrez si totodata despre oameni. Asta si pentru ca lucrul cu oamenii e o parte integranta a job-ului meu. Nu cred c-o sa ma opresc vreodata din invatat. Nu-mi pot imagina viata fara a invata sa fac lucruri noi, cat mai des. Sau sa le refac pe cele vechi, in moduri cat mai diverse.

M-am maturizat? Poate. Sunt mai matur decat acum un an? Poate. Azi nu mai sunt nici macar omul care eram ieri. Asadar, cu siguranta nu mai sunt cel de acum un an. Cu siguranta, copilul din mine e mai matur cu un an. Poate ca asta e cea mai corecta afirmatie. Si tot copilul din mine e hotarat sa moara tanar, insa cat mai tarziu cu putinta. Expresia asta nu-mi apartine, e a cuiva cu mai multa minte decat mine. O folosesc totusi, pentru ca ma reprezinta. citeste mai departe


Despre spitale si oameni

Joi dimineata. Ma trezesc confuz pe la 6 si ceva, dorindu-mi sa fie sambata. Atipesc iar. Ma trezesc din nou pe la 6 si ceva mai mult. Degeaba, tot nu e sambata.

Am de facut o vizita la spital inainte de-a ajunge la birou. Vremea de afara pare sa fie in ton cu starea mea de spirit. Adica nu e o vreme de sambata. Nu e nici macar o vreme de joi. E mai degraba una de luni.

La 7 si ceva sunt gata sa ies din casa. Chem un taxi, hotarat fiind sa nu pierd vremea pe drum – ca n-am toata ziua la dispozitie pentru asta.

Taximetristul ma cunoaste. Mai schimbam cateva cuvinte, in drumul spre spital. Ne trezim inconjurati de vitezomani care se angajeaza in niste depasiri agresive de tot. Toti par sa se grabeasca in dimineata asta. Forteaza culoarea rosie a semaforului, se baga in fata, claxoneaza ca turbatii. Citisem odata undeva ca n-are rost sa-i port pica celui care pare a se grabi nejustificat, in trafic. Pentru ca nu stiu ce-i in sufletul lui. Cine stie, poate-i naste nevasta. Si ma gandesc intr-o doara ca multe neveste din targul de pe Mures nasc in dimineata asta…

Intr-una din intersectiile mari, un politist depasit de situatie incearca sa faca ordine-n dezordine, gesticuland mai des decat clipeste. Se resemneaza intr-un final si isi coordoneaza miscarile dupa luminile semaforului. Cand apare culoarea rosie, ne face semn sa oprim. Apoi, cand rosul devine verde – ne indeamna sa ne continuam drumul. Asadar, semaforul nu se descurca singur si avea nevoie de-un politist care sa-l ajute.

Ajung la spital. In ciuda sperantelor mele de-a fi printre primii – ca de-aia facusem ochisori atat de devreme, la urma-urmei – ma trezesc la o coada destul de lunga. Majoritatea celor din fata mea sunt pensionari. Par resemnati dar totusi nerabdatori. Imi amintesc ce-mi spunea cineva odata, cu referire la pensionarii care se trezesc devreme. Si anume ca fac asta ca sa prinda cat mai mult din timpul care le-a mai ramas… citeste mai departe


Pages:1234567...18