Mamaia 2011

Imi amintesc anii copilariei si adolescentei – cand urmaream Festivalul Mamaia si Cerbul de Aur cu mai mult interes decat desenele animate cu Tom si Jerry (al caror fan inrait sunt – de ce sa nu admit – si in ziua de azi). Aveam ocazia sa descopar trupe noi, romanesti – de care nu mai auzisem pana atunci. Unele din ele ajungeau sa-mi placa, iar de muzica altora m-am indragostit iremediabil.

Timpul a trecut, am renuntat la televizor (din lipsa de timp si din scarba pentru televiziunile romanesti actuale) – iar festivalurile mioritice au inceput sa se umple de fufe semidocte care-si fluturau silicoanele prin fata juriului, in speranta ca vor prinde vreunul dintre trofee. Cu toate acestea, se gaseau mereu (la aceste festivaluri) recitaluri care-mi aminteau ca totusi – romanii inca mai stiu sa cante. Si ma bucuram – pentru ca nu era totul pierdut. Printre pasaricile ce cotcodaceau la microfon isi faceau mereu loc si solisti cu voci corupatoare de zei, oameni de calibru in muzica romaneasca si care-mi aduceau zambetul pe buze. Acel zambet care spunea ca “da, inca se poate – inca mai avem cu cine”.

Am aflat acum (din intamplare) ca Festivalul Mamaia 2011 s-a incheiat pe 28 August. Adica – acum doua zile. Prafuit, nebagat in seama, fara a mai fi promovat deloc – din lipsa de interes si de bani.

Aparent, festivalul a inclus un concert in memoriam Cornel Fugaru (cu Vlad si Mirela Fugaru, Monica Anghel, Nico, Gabriel Cotabita, Marcel Pavel si altii asemeni lor). A mai inclus un megarecital Iris si un megarecital Cargo. A avut si o sectiune rock – numita “Sectiunea Rock Teo Peter”.

Drepturile de difuzare erau date gratis. Adica orice televiziune putea difuza evenimentul fara a mai plati nimic, dar totusi nimeni nu si-a dat interesul. Au preferat chilotii Oanei Zavoranu, nunta lui Borcea si sfarcurile Biancai Dragusanu. Romanii s-au delectat cu povestile intime ale “vedetelor” de plastic, la un mic si-o bere.

Si-a mai trecut o vara, festivalul a mai implinit un an iar romanii dorm linistiti – pentru ca Borcea s-a-nsurat si-i merge bine.


One Comment

  • Reply Nicu |

    Se pare ca in ziua de azi barfele prin cel mai bine, iar cultura e luata in deradere. Mie frica sa ma gandesc la generatiile viitoare.

Lasa un comentariu