“Crede si nu cerceta”

O intamplare petrecuta azi m-a dus cu gandul la scoala. Mai exact, la o anumita ora de fizica la care am asistat – evident, in calitate de elev.

Lectia fusese deja predata, asa ca in asteptarea sunetului soneriei am inceput o discutie pe marginea unor fenomene usor stranii din Univers, si anume gaurile negre.

Nu mai tin minte exact incotro se indrepta discutia (a trecut mult de-atunci), dar la un moment dat profesoara devenise vizibil deranjata de intrebarile noastre. Intrebari pertinente si la obiect, era o persoana respectata in scoala – avea deja si o anumita varsta – si nu ne permiteam sa-i vorbim altfel decat pertinent.

Ne-a spus apoi – foarte direct – ca anumite domenii ale fizicii ar trebui incluse in categoria “crede si nu cerceta”. Ca n-ar trebui sa punem intrebari in legatura cu anumite fenomene si ca ar trebui sa le acceptam asa cum sunt si asa cum se manifesta. Pentru ca si ele exista cu un anumit scop.

Cu umilinta admit ca am tacut atunci. Si eu si colegii. Desi nu eram de acord cu profesoara, am tacut cu totii. Ne temeam de note mici, corigente, scandal cu diriginta, etc.

Mi-am amintit astazi de momentul de atunci, in alte circumstante (fara legatura cu subiectul articolului). Si-mi pun acum (la fel cum mi-am pus si atunci, dar in tacere) urmatoarea intrebare : cum poate fi explicat prin “crede si nu cerceta” un fenomen atribuit unei stiinte exacte care – pe parcursul istoriei – a revolutionat de nenumarate ori modul de viata al umanitatii?

Ce-ar trebui sa inteleg de-acolo? Ca respectivul fenomen “asa a fost facut sa fie”? Adica exista – fara sa am o idee clara de ce anume exista – dar trebuie sa accept faptul ca exista fara sa-mi pun intrebari?

Oameni de seama din istoria universala au fost torturati sau au pierit arsi pe rug tocmai pentru c-au cercetat, n-au crezut. Pentru ca au refuzat explicatia “asa a fost dat sa fie” si au cautat motive logice si coerente pentru care anumite lucruri se intampla asa cum se intampla. Si lor le multumesc oamenii de stiinta de azi.

Mereu am considerat ca indoiala e cheia evolutiei. Ca intrebarile “de ce?” si “cum?” ne-au scos din pesteri si ne-au adus unde suntem azi. Daca oamenii nu si-ar fi pus aceste intrebari niciodata – acum am fi trait inca in triburi. Am fi vanat animale salbatice si le-am fi mancat carnea cruda. Am fi privit focul ca si pe un “dar al zeilor” – si nu oricand, ci doar cand vreun fulger mai lovea cate-un copac. Lucrurile grele le-am fi carat in spate, pentru ca nimeni n-ar fi inventat roata. Si exemplele pot continua…

Niciodata nu trebuie sa ne multumim cu ceea ce stim, pentru ca mereu se va putea mai mult. Mereu se va gasi ceva ce (inca) nu stim, dar care merita invatat – pentru ca ne va aduce foloase. Daca nu imediate, atunci pe termen lung.

In momentul in care incetam sa invatam, in momentul in care curiozitatea moare – atunci incetam sa existam.

Asadar, cercetati. Nu credeti.


One Comment

  • Reply Nicu |

    La ora de fizica sa ti se spuna asa ceva e intradevar trist.

    Aceasta replica de a crede si a nu cerceta se atribuie mai mult religiei in favoarea crearii unei mase de oameni usor de controlat. Cat de frumos e pt cler sa aiba o adunatura fericita in saracie, ce nu pune la indoiala nimic si e pregatita sa moara pt ei cu promisiunea ca va fi fericita candva in alta lume sau viata.

    Nu cred ca exista ceva ce a tinut societatea in loc mai mult decat religia. Imi amintesc de biblioteca din Alexandria ce a fost arsa din cauza religiei, inchizitia, cruciadele. Aceste fapte nu pot fi sterse cu buretele dar daca nu cercetezi presupun ca nu le stii si crezi.

Lasa un comentariu