Jurnal de concediu (I)

Prima jumatate a acestui an n-a fost tocmai usoara in ceea ce ma priveste – pe niciun plan.

Am considerat ca o buna modalitate de a-mi pune gandurile-n ordine ar fi sa petrec putin timp doar alaturi de mine insumi – asa ca mi-am rezervat o parte din concediu pentru un tur prin tara. Doar eu si motocicleta.

A fost un drum in care-am realizat lucruri noi si mi-am reamintit lucruri vechi. Si pe care ma bucur enorm ca l-am facut.

Imi stabilisem ca si punct terminus al calatoriei statuia lui Decebal, de pe malul romanesc al Dunarii. Si-a meritat. Daca o veti vedea vreodata, veti intelege. M-am mai oprit din loc in loc pana acolo, in special la anumite obiective turistice pe care nu le mai vizitasem pana atunci.

Adaug – in continuare – cateva poze (cu explicatiile de rigoare).

Asta e facuta chiar inainte sa pornesc, dupa ce-am incarcat si asigurat toate bagajele. Locatia – Chetani (langa Ludus), jud. Mures.

Planul era sa ajung la Hunedoara in cateva ore. Insa cine-a zis ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ a stiut ce zice, asa ca in Alba Iulia am intampinat prima problema – mi s-a rupt cablul de ambreiaj.

Credeti-ma, sa umbli prin oras la 30+ grade Celsius in costum de motociclist ca sa cauti un service nu-i tocmai modul ideal de a-ti petrece prima zi de tur. Dar cum nu puteam renunta la idee doar pentru un amarat de cablu, am reusit – gratie unui mecanic de treaba – sa gasesc unul de schimb si sa-l inlocuiesc.

Se facuse deja destul de tarziu ca sa mai pot ajunge la Hunedoara in timp util, asa ca m-am cazat in Alba Iulia. Cei care cunosc acum amanunte despre viata mea personala ar spune probabil ca a fost ceva predestinat. Prietenii stiu de ce 🙂

Definitia mea asupra destinului e insa diferita de cea clasica. Dar asta e dintr-alt film.

In continuare – o poza facuta langa una dintre portile cetatii Alba Iulia, pe care va incurajez s-o vizitati. Nu veti regreta absolut deloc. E foarte bine intretinuta, renovata recent – iar plimbarile pe aleile ei sunt o adevarata incantare.

In ziua urmatoare am pornit spre Hunedoara. N-am pierdut foarte mult timp cu gasirea cazarii, eram nerabdator sa vad Castelul Corvinilor. Un loc superb de-a dreptul.

Fantana din poza de mai jos are o poveste aparte.

Se spune c-a fost sapata de trei prizonieri turci, carora Ioan de Hunedoara le-a promis libertatea la finalul lucrarii. Au sapat 28 de metri in adancime – in stanca – vreme de 15 ani, pana cand au gasit apa. Intre timp insa, Ioan de Hunedoara murise, iar sotia sa – Elisabeta Szilagyi – a decis sa nu respecte cuvantul sotului ei si a ordonat uciderea celor trei prizonieri. Ca ultima dorinta, turcii au cerut permisiunea de-a scrie pe cheile fantanii expresia “Apa ai, inima n-ai” – un repros pentru promisiunea facuta si nerespectata. Traducerea inscriptiei – facuta de Mihail Gubloglu – spune ca “cel ce a sapat este Hassan, prizonier la ghiauri in cetatea de langa biserica”.

Dupa cum ati observat probabil, unele parti ale castelului sunt atent renovate.

Iar la final, una cu tovarasa mea de drum 🙂


Va urma.


4 Comments

  • Reply Radu |

    “Apa ai, inima n-ai” – asta e valabila pentru multe domnite pentru care sapi fantani si te ucid la capat 😀 Kidding, faine imagini.

  • Reply Nicu |

    Foarte frumos ai prezentat si imi pare rau ca in prima zi ai avut probleme. Stiu si eu ce descurajant si cati nervi iti poate face.
    Imi plac mult pozele, de altfel eu iubesc cetatile. Astept cu nerabdare partea 2-a.

Lasa un comentariu