“Pana cand avocatul ne va desparti”

Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare si se cere a fi tratata ca atare.

Esti femeie. Trecuta bine de 25 de ani. Necasatorita si neimplicata intr-o relatie stabila si/sau de durata. Rudele tale de sex feminin si de varsta apropiata au inceput de o buna bucata de vreme sa poarte verighete si sa pozeze in sotii fericite. Parintii iti tot dau de inteles (uneori, foarte direct) ca “ti-a venit si tie vremea sa te mariti”. Esti de acord – cu o singura observatie : n-ai cu cine.

In profilul de mai sus se incadreaza cateva femei cunoscute recent. Dar inainte de comentarii, sa detaliem…

Imi dau seama ca e ideea de familie e adanc impamantenita in filosofiile de viata ale romanilor. Si – personal – sunt de acord cu a avea o familie. Cu o singura observatie – toate la timpul lor. Si mai ales – sa nu existe nimic conditionat de varsta.

Aud tot mereu in jurul meu ca daca o femeie trece de 25 de ani fara perspective de casatorie, e o cauza pierduta. La fel si un barbat care trece de 30. Ce naiba, oameni buni? Stiu si eu ca e bine “sa facem copii cat suntem tineri”. Ca-s mai mici riscurile diverselor boli, etc. Si – vorba aia – ca e mai bine sa ne bucuram de prezenta copiilor in viata inainte sa incaruntim de tot. Dar asta nu inseamna ca ideea de familie trebuie conditionata de un anumit numar (maxim) de ani.

Am cunoscut recent cateva femei trecute deja de “varsta-limita” (neaparat cu ghilimele). Si care-s efectiv la vanatoare de barbati, in vederea casatoriei. Dupa o cafea si-o plimbare plang dupa verigheta. Si vin cu argumente de genul : “Am iesit cu X, da’ nu-mi placea de el pentru ca era prea inalt. Am iesit si cu Y, dar l-am lasat pentru c-avea dintii galbeni. O vreme m-am combinat si cu Z, dar i-am dat papucii cand s-a legat de garderoba mea. Tu ai inaltimea potrivita, dintii albi si n-ai zis nimic de hainele mele. Ce-ar fi sa-mi dai un inel si sa incepem impartirea invitatiilor de nunta?”.

La asta se rezuma casatoria, mai nou? Pari ceva mai bun decat cei dinaintea ta – hai sa dam fuga la cununie si-om vedea noi ce-o fi pe urma? Asa, pe fast-forward? Fara sa cunosti persoana de langa tine, fara sa vezi daca intr-adevar e ceea ce cautai, etc? Fara sa conteze ca nici nu s-a potolit bine ecoul muzicii de la nunta – dar la primele divergente care apar intre voi (pentru ca n-ati apucat sa va cunoasteti suficient) iti pui problema divortului? Ce-o sa spui la biserica, in fata preotului? “Pana cand avocatul ne va desparti”, in loc de “pana cand moartea ne va desparti”? Nu-s destule casnicii terminate prematur, pe toate drumurile?

Nu voi lista aici criterii. Cu totii avem asteptari de la partenerul de viata. Care pot fi mai mult sau mai putin indeplinite. Dar ce-am fi, fara aceste asteptari? Frunze-n bataia vantului? Ne-am arunca-n relatii la voia intamplarii? Si cum altfel se pot verifica aceste asteptari, daca nu in timp?

Are sens sa te arunci cu capul inainte intr-o casnicie cu cineva despre care stii mai putin decat despre unul din amicii tai, ales la intamplare?

Pentru femeile despre care povesteam mai sus, singura perspectiva la care vor sa se gandeasca e casatoria. Manate de parinti, de rude sau de propriile idei – nu conteaza ce se intampla, ele trebuie sa se marite. Nu conteaza prea mult cu cine, daca face o buna prima impresie, el e “alesul”. Iar pe urma…. praf.

Nu conteaza ca peste 10 ani se vad in acelasi loc unde sunt acum – si anume in casa parintilor. Nu conteaza ca au un job de care se plang mereu, dar pe care nu-l lasa si din care se incapataneaza sa nu evolueze. Nu conteaza ca in loc sa caute ceva care sa le multumeasca, prefera sa se complaca in mediocritatea situatiei actuale, asteptand o verigheta salvatoare. Una care nu mai vine. Ele stiu una si buna. Trebuie sa se marite, dom’le.

Sigur, domnisoarele in cauza sunt dezamagite cand intalnesc vreun aleator “suflet pereche” care are inaltimea potrivita, dintii albi si nu le critica (inca) imbracamintea – dar nu e chiar asa de dornic sa-si invite neamurile la propria-i nunta. Dar nu se gandesc ca poate respectivul cauta o pereche, nu o viitoare simpla purtatoare de verigheta. Si brusc isi revad lista de optiuni, in cautarea altor cromozomi XY care corespund cerintelor puerile. Nasol e ca si lista aia se termina odata si-odata…

Acesta e un articol inspirat din cotidian. Din nou – orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare si se cere a fi tratata ca atare.


10 Comments

  • Reply Nicu |

    Intradevar nu trebuie sa existe limita de varsta sau oricare alta impusa de traditie. Cand vine momentul ala vei sti ca esti langa persoana potrivita.

  • Reply Robert |

    Mereu a fost asa, plus mai e conflictul dintre generatii unde normal ca ti se cere sa te “asezi la casa ta” dar pana la urma la varsta aia esti om matur, faci ce vrei.

    Mai stiu pe unu la prima prietena avuta s-a casatorit (el, avea vreo 26 de ani), l-am inteles ca de ce a sarit asa pentru ca credea o sa ramana holtei.

    Nu ma pot pune in locul undei femei, pentru ca sunt instabile emotional, si sunt trecut bine de 25 de ani :))

  • Reply admin |

    @Robert: Nu generaliza faza cu instabilitatea emotionala, sa nu cumva sa dormi pe pres la noapte 🙂
    @adriana: Nu. E mai cu cantec povestea. Las’ ca detaliem la o cafea 🙂
    @Laci: Mersi 🙂

  • Reply Ionutzu |

    Foarte corect. Mi se pare o graba absurda la generatia curenta de casatorie, si dupa aceea evident de a avea un copil. Se poate, ca dupa o anumita varsta (gen 40 ani) sa regreti ca nu au facut pasul casatoriei, dar chiar sa ajungi disperat dupa cautarea unui partener de verigheta ….

  • Reply Mihai |

    Buna Lucian.
    Ai pus problema dintr-un punct de vedere matur. Eu as dori sa aduc niste completari.

    Am observat o alta problema la femei: ele nu sunt constiente de ce tip de barbati sunt atrase. Multe femei pretind ca doresc barbat care sa le iubeasca, sa le respecte, dar in momentul cand un astfel de barbat le vine in cale ele dau inapoi in favoarea unui barbat pentru care femeie=obiect (multifunctional 🙂 ). Lucrul acesta l-am observat si la femei de treaba, de la care te-ai astepta mai mult: sunt atrase de barbati care le desconsidera.

    Bineinteles, ele vor plati mai incolo (si din pacate si copii lor) pentru ca cu astfel de barbat nu vor putea avea o relatie de durata. Asa ca ajung parasite de acestia si cu un urias bagaj emotional (“barbatii sunt porci”). Si asta in timp ce multi barbati care respecta femeia ajung de cele mai multe ori singuri (sau doar folositi pe post de amici) si la randul lor frustrati mai ales cand realizeaza ca cu cat desconsideri mai mult femeia cu atat ai mai mari sansele sa fi inconjurat de femei. Asadar cei care ar putea face o femei fericita ajung singuri si femeile ajung si ele nefericite.

    Este cunoscuta vorba: “women like jerks”. Am observat pe parcursul timpului ca este adevarata. Pacat ca femeile nu realizeaza acest lucru si se autoinseala crezand ca sunt atrase de barbati buni.

    P.S. Citeste articolul din link-ul de la numele meu pentru mai multe informatii despre acest subiect.

    Mihai

  • Reply admin |

    @nimeni : Ti-am editat comentariul si am scos injuratura. Poti comenta linistit (sau – poate ar fi mai bine sa zic “linistita”) si poti sa-ti dai cu parerea, cata vreme nu injuri. Daca se mai repeta – te banez si nu mai poti comenta deloc. Multumesc pentru intelegere.

Lasa un comentariu