Prieteni reci, dar siguri

Guest post scris de Simpa. Un început timid.

Odată cu trecerea timpului, prietenii vin și pleacă. Unii marchează o etapă din viața noastră iar alții ne însoțesc mereu. Făcând o scurtă retrospectivă, îmi amintesc cu drag de rolul acestora în viața mea.

În școala generală primară am avut un prieten olimpic. El mi-a vorbit despre un haos din care s-a desprins pământul, despre zei și eroi, titani și ciclopi. Prietenia lui mi-a arătat că realitățile cele mai firești pot constitui un mister explicabil prin mituri și legende.

În gimnaziu mi-am făcut un nou prieten. Am simțit nevoia să-l ocrotesc, să-l prind de mână și să-i ating sufletul. Anii au trecut iar el mi-a lasat o scumpă comoară formată din spirit inocent și optimism…  era singur pe lume.

În liceu m-am împrietenit cu o scorpie. Era atât de frumoasă! Prietenia ei a fost plină de imprevizibil. Deși la început a fost agresivă și rece, cu trecerea timpului a devenit blândă și suspusă. Ea mi-a dat o lecție importantă de viață: oamenii nu sunt ce par a fi.

În facultate m-a prins dorul de ducă. Așa că m-am împrietenit cu un bătrân și am pornit pe mare. E greu de explicat în cuvinte măreția prietenului meu. El mi-a arătat cum să-mi depășesc propriile limite, să-mi înving slăbiciunile și în special să-mi păstrez demnitatea umană.

Astăzi îmi fac noi prieteni în drumul spre casă. În stații îmi amintesc cu drag de ulița copilăriei și cum visam să ajung de la pământ la lună.

Straniu… să-mi găsesc amintirile în cărți!


5 Comments

Lasa un comentariu