Crima perfecta

Mi-am adus aminte azi o poveste mai… altfel.

Acum mai multi ani eram foarte pasionat de cartile politiste. Citeam tot ce-mi cadea in mana – si-mi placea sa deduc deznodamantul. Intr-o oarecare masura reuseam, in special dupa ce numarul de carti citite din aceasta gama crescuse considerabil.

Incepuse sa-mi placa un anumit subiect in mod deosebit – si anume abordarea crimei perfecte. Pe masura ce citeam – descalceam planul detaliat dupa care crima se dorea a fi comisa si eram (cel putin teoretic) cu un pas inaintea anchetatorului.

Nu sariti – nu mi-am dorit niciodata sa aplic un astfel de plan 🙂 Si nici nu scriu asta ca sa dau idei cuiva. Dar ma fascina ingeniozitatea cu care autorii puneau totul la cale, de la o carte la alta. Acum, ce vreti. Cu totii am avut diverse pasiuni in adolescenta. Unii colectionau timbre, altii se jucau de-a indienii… eu citeam despre crima perfecta.

In fine. Povestea ce mi-am amintit-o azi e una din cele intalnite in cartile de-atunci – si e un exemplu ce inca mai exista intr-unele din manualele de criminalistica.

S-a petrecut in Londra anilor 1800, in casa unui croitor. Nu-mi amintesc decat prenumele individului – Henry.

Conform povestii, casnicia lui nu mergea extraordinar – in ciuda aparentelor. Adica, desi in public apareau zambind si tinandu-se de mana, el si sotia sa dormeau in paturi separate, se certau din absolut orice si se gandeau serios sa se separe. Problema era insa ca niciunul dintre ei nu dorea sa imparta averea cu celalalt, asa ca preferau sa se chinuie reciproc – traind in aceeasi casa in ideea ca pana la urma unul din ei va ceda.

Intr-o zi cand facea curatenie in casa, sotia croitorului gaseste o ascunzatoare sub podea. In acea ascunzatoare se afla un jurnal in care – aparent – Henry descria 14 modalitati diferite in care-ar fi ucis-o. Iar unele dintre acestea erau, evident, rodul unor indelungi analize si observatii.

Femeia a fost de-a dreptul socata si – cu jurnalul in mana – a dat fuga la politie. Insa politistii n-aveau ce-i face croitorului. Nu exista crima fara cadavru, iar din punctul lor de vedere jurnalul nu reprezenta altceva decat o insiruire de povesti fara nicio finalitate.

Obsesia pentru avere n-a lasat-o pe femeie sa paraseasca locuinta conjugala, dar gandul la acel jurnal ii dadea insomnii si ajunsese sa doarma incuiata in camera la gandul ca sotul ei avea s-o ucida intr-unul dintre cele 14 moduri planuite cu minutiozitatea unui maestru.

Teama ei devenea tot mai mare, cu fiecare zi ce trecea. Asa ca intr-o noapte a decis sa-si ucida ea sotul – inainte sa se-ntample invers. Si l-a trimis pe lumea cealalta, injunghiindu-l repetat cu foarfecele de croitorie. Avand in vedere ca in acea perioada un astfel de instrument concura usor – ca dimensiuni – cu o lama de coasa (vedeti imaginea de mai sus), va dati seama ca nici macar n-a fost nevoie sa se chinuie mult.

Imediat dupa savarsirea crimei, femeia s-a predat politiei. A urmat un proces controversat – in care avocatul ei a facut dese referiri la jurnalul buclucas, iar juratii l-au crezut. Intr-un final a fost achitata, pe motiv ca a actionat intr-o oarecare legitima aparare – temandu-se mult sa nu fie lichidata de catre croitor. Si-a trait libera pana la finalul vietii, bucurandu-se (alaturi de alt barbat) de averea care-i ramasese in intregime ei.

Aproximativ 150 de ani mai tarziu, prin expertize grafologice moderne pe baza unor scrisori din acea vreme – s-a dovedit ca scrisul din jurnal nu era al croitorului, ci al amantului sotiei sale. El a fost cel care-a creat jurnalul, l-a ascuns in casa femeii, a asteptat ca aceasta sa-l gaseasca si a sadit frica in gandurile ei. E drept ca ea si-a ucis sotul – dar manipulata (pe ascuns) de amantul ei, care era astfel autorul moral al faptei.

Sigur, acest exemplu nu poate fi considerat 100% o crima perfecta. Pentru ca faptasul de drept a fost identificat (cu o intarziere de vreo 150 de ani, ce-i drept). Dar e foarte apropiat de perfectiune.

Evident – ca si aproape orice poveste – si asta are o morala. Pe care-o va descoperi si interpreta fiecare in felul sau 😉

Sursa imaginii – Flickr.


2 Comments

  • Reply Nicu |

    Crima perfecta este intradevar savarsita prin convingerea altuia indirect de a face treaba pentru tine.

    Un om convins poate fi o arma foarte puternica, astfel de exemplu clerul in trecut isi eliminau inamicii cu ajutorul inchizitiei. Foarte usor chiar si baronii erau judecati si gasiti vinovati ca practicanti a stiintelor oculte si sfarsiau omorati.

Lasa un comentariu