Deadline vs. creativitate

Conform dictionarului, deadline-ul e o limita, un hotar, o margine.
Un termen final – menit a ne impune sa-l respectam cu strictete.

Sunt rare cazurile in care (la job) ne stabilim propriile deadline-uri. De cele mai multe ori acestea sunt prestabilite, iar cuvantul “trebuie” apare in schema tot mai des.

Clarificam specificatii, analizam proiecte, dam estimari si calendare de lucru.

Cand calendarul rezultat in urma estimarii nu poate fi incadrat in deadline-ul cerut, suntem intr-una din doua situatii posibile :

  1. Se negociaza deadline-ul si se stabileste unul realist.
  2. Se studiaza estimarea si se reduce lista de specificatii (si – implicit – timpul necesar pentru realizarea proiectului) astfel incat deadline-ul sa devina realist.

Se mai practica – desigur – si varianta a treia. Adica cea in care nu se schimba nici deadline-ul si nici lista de specificatii – clientul insista, manat de-un optimism uneori aproape fanatic (sau de presiunea investitorilor), totul se lasa cu zeci sau sute de ore suplimentare iar rezultatul final e discutabil si nu foarte apropiat de ceea ce se dorea de fapt.
N-am pus aceasta varianta in lista de mai sus pentru ca nu sunt adeptul ei. De ce? Din trei motive.

Primul ar fi ca orele suplimentare care vor fi lucrate in aceasta a treia varianta – in conditii de stres – au vizibile (si rapide) repercursiuni in viata reala. In viata personala, cea din afara job-ului. Cei care au familii si au trecut prin asa ceva ma inteleg probabil mai bine. Recompensa financiara isi pierde mult din valoare in momentul in care realizezi ca soarele nu mai e demult pe cer cand iesi de la lucru, timpul tau liber nu mai e liber, iar zambetul intelegator al prietenei/logodnicei/sotiei isi pierde din intelegere, in timp. Neglijarea vietii private in favoarea celei profesionale are efecte grave si pe termen lung, iar pe aceasta tema s-a scris mai mult decat putem si avem rabdare sa citim. Se spune ca nu trebuie sa ne ducem la lucru problemele de acasa. Subscriu si sustin reciproca – si anume ca nu trebuie sa ne ducem acasa problemele de la lucru.

Sunt de acord cu orele suplimentare intr-un numar foarte bine controlat. Si anume la finalul unui ciclu de dezvoltare sau al proiectului – atunci cand apare o urgenta neprevazuta, sau cand proiectul trebuie “salvat”. Dar cand intregul proiect nu e decat un sir continuu de urgente si o imensa operatiune de salvare (care implica ore suplimentare scapate de sub control) – atunci programatorii duc o cruce care nu-i a lor. Si o duc pe nedrept. Pentru ca vina nu le apartine lor absolut deloc, iar sursa haosului e mai sus. Si anume intr-o planificare incorecta si un management defectuos – uneori din partea PM-ului, alteori din partea clientului si alteori (din pacate) din partea amandurora. Omul pus sa lucreze ore suplimentare pentru a compensa o eroare manageriala se consuma rapid, iar randamentul sau scade vertiginos.

Al doilea motiv e ca lucrul in conditii de stres scade (mult) aproape de fiecare data calitatea produsului final. Expresia “graba strica treaba” n-a rezistat din mosi-stramosi chiar degeaba, iar durerosul adevar reprezentat de ea a iesit la iveala de multe ori. Rar, foarte rar poti realiza ceva complex – foarte repede si foarte bine. De cele mai multe ori iti scapa detalii care pentru cei care vor utiliza produsul tau vor fi foarte evidente. Iar principiul “las-o mai ca merge-asa” nu ma caracterizeaza, asa ca iese instant din aceasta discutie.

Al treilea (si ultimul) motiv e ca stresul elimina creativitatea. N-o minimizeaza doar, o elimina pur si simplu. In momentul in care esti foarte presat de timp, nu poti fi creativ. Poti – desigur – sa apelezi la cunostintele acumulate in anii de experienta anteriori, dar nu poti fi creativ. Solutia pe care-o vei aplica sub presiunea timpului nu va fi noua. A fost noua (candva), la un proiect anterior unde-ai lucrat fara a fi stresat la maxim – ai gasit-o atunci, ai folosit-o si ti-a ramas in memorie ca si un plus major de experienta. Dar nu e noua. Deci – e produsul creativitatii tale din trecut, nu din prezent.

Sa fii creativ inseamna sa pui suflet, sa personalizezi, sa individualizezi – si la final sa fii mandru de ce-ai realizat. Sau – daca vreti – creativitatea e diferenta dintre “foarte bine” si “minunat”. O diferenta pe care presiunea timpului o duce direct la zero. La inexistenta.

Daca esti foarte presat de un deadline, maximul a ceea ce poti realiza e ceea ce ti se cere. Si asta, doar uneori. Cand esti creativ, produsul care ti se cere devine – la final – produsul tau, caruia i-ai studiat atent fiecare detaliu, pe care l-ai intors pe toate partile si care iti poarta amprenta. Deci – de la maximul a ceea ce ti se cere ajungi la maximul pe care-l poti oferi. In majoritatea cazurilor, diferenta dintre aceste doua concepte e enorma.

Va invit sa urmariti in continuare un scurt filmulet pe aceasta tema. Dupa parerea mea – ilustreaza perfect al treilea motiv din lista de mai sus.

Sursa imaginii – link.


11 Comments

  • Reply NumaIo |

    Nu sunt de acord ca vinovatii pentru deadline sunt fie clientul, fie project managerul. Sa nu uitam ca project managerul nu intotdeauna e cel care ia deciziile. El doar e project manager. Pe un proiect, cu oamenii pe care ii are, buni sau rai, asa cum sint, incearca sa gaseasca o solutie pentru o ecuatie in care resursele disponibile, timpul si calitatea lucrului depind de cel putin inca 2 necunoscute. Una din aceste necunoscute este intr-adevar clientul. Celalalta necunoscuta a ecuatiei este lantul ierarhic aflat deasupra project managerului, care de multe ori decide acceptarea unui proiect care presupune scoaterea din foc a unor castane care trebuiau scoase de ieri-alaltaieri de acolo, urmand ca project managerul impreuna cu echipa lui ‘sa rezolve problema’ ….

    De asemenea nu ai atins uzura resurselor/oamenilor din echipa. Cu toate ca pe termen scurt probabil ca este ok / profitabil sa pui oamenii sa munceasca suplimentar pentru rezolvarea unei situatii critice, de multe ori nu se face altceva decit rezolvarea unui proiect aflat in faza critica urmand alt proiect aflat tot asa in faza critica, ca la finalul acestuia sa urmeze, ai ghicit alt proiect aflat in faza critica .. membrii echipei nu vor rezista la un stres continuu si intretinut fie voit fie nu, calitatea muncii va descreste in timp ce cantitatea erorilor creste. Si cea contrar a ceea ce se crede, odata ce o resursa s-a epuizat prea tare, timpul necesar revenirii acesteia in stadiul/conditia de lucru optim nu e nici pe departe timpul care a fost necesar sa epuizezi resursa respectiva, ci dublu, poate chiar triplu.
    Pe aceasta tema a numarului de ore de lucru optime s-au facut studii ample, urmarind procesul pe durata a ani de zile. A fost unul din motivele pentru care de ex s-a optat in unele locuri la 5 zile de lucru pe saptamana in loc de 6. Fiindca cu toate ca 6 zile presupun o zi de lucru in +, studiile arata fara drept de replica ca productivitatea este mai mare cu 5…

  • Reply admin |

    Salut si bine-ai revenit !

    Sunt de acord cu ce spui tu – cu mentiunea ca tot clientul exercita presiune asupra lantului ierarhic de deasupra PM-ului, in majoritatea cazurilor. Daca n-ar exista presiunea si insistentele clientului, ierarhia superioara PM-ului n-ar avea niciun motiv sa-l preseze. Desigur – vorbim doar de proiectul curent, nu de castanele arse la proiecte anterioare 🙂

    Uzura resurselor/oamenilor din echipa va fi subiectul unui articol viitor. Pe moment, m-am limitat la a spune ca orele suplimentare cauzate de o eroare manageriala (care – apropo – poate veni si din lantul ierarhic de deasupra PM-ului) duc la scaderea randamentului. Cum am zis, voi dezvolta subiectul intr-un articol viitor.

    L.

  • Reply NumaIo |

    Legat de clientul care pana la urma exercita presiune asupra lantului ierarhic de deasupra, si de lantul ierarhic de deasupra, daca nu ar exista insistentele clientului, ar exista o alta motivatie puternica care impinge de la spate lantul ierarhic sa preseze. Sunt curios daca ti-ai dat seama care este aceasta. 🙂

  • Reply admin |

    Lantul ierarhic din care fac eu parte se opreste la PM. Deci – pana la acest nivel pot vorbi despre lucruri pe care le cunosc. Motivatiile din lantul ierarhic de deasupra mea nu le cunosc – le pot eventual presupune.
    Dar in articol am tras concluzii bazate pe fapte pe care le cunosc, nu pe presupuneri 🙂

  • Reply Nicu |

    Foarte explicit filmuletul dar din pacate nu intereseaza pe nimeni cand e vorba de bani. Se vrea repede si bine. Daca areti la un client ce o sa inteleaga e ca trebuie sa plateasca de 10 ori mai mult pt ceva nou. Ei bine pt el idea lui e noua, iar tu ca developer nu ai decat sa “Make it work” intr-un timp ridicol.

  • Reply Marius R. |

    Deadline + implicare personala (motivatie intrinseca) = “eustress”
    Deadline + motivatie extrinseca = “distress”

    Acum fiecare tip de motivatie e iarasi divizibil in multe categorii si ii propun lui Luci sa elaboreze subiectul 😉

    Se poate teoretiza mai departe chiar si cu formule, insa cine are stofa de PM “simte” unde sunt carente sau unde merge bine.

  • Reply admin |

    @Nicu : Din fericire, unii inteleg. E drept ca altii nu – dar intotdeauna merita sa incerci sa-i convingi. Pentru ca daca reusesti sa castigi timpul necesar pentru a fi creativ – asta reprezinta un plus major de ambele parti. Adica si pentru client si pentru tine.

    @Marius R. : Despre aritmetica motivatiei povestim intr-un articol viitor 🙂 Dar – per ansamblu – sunt de acord cu tine. Mai ales la ultima parte.

    @Radu : Mersi.

  • Reply aurel |

    Ai perfecta dreptate Luci… treaba cu multe ore suplimentare se practica si din pacate nu sunt nici platite, nici recunoscute.
    Aaaa.. si sa nu mai zic de problemele de la lucru care sunt duse acasa….

  • Reply admin |

    @aurel : Ti-am editat comentariul si am scos orice referinta la vreun loc de munca. Articolul a fost scris la un nivel foarte general, cu detalii universal valabile si fara nicio referire particulara. Sunt sigur ca intelegi. Daca te-am jignit – imi cer sincer scuze, intentia nu era asta.

Lasa un comentariu