Batul vorbitor

Nu stiu cati dintre voi ati asistat la sedinte/discutii unde mai multi participanti vorbesc in acelasi timp, iar rezultatul e de cele mai multe ori un mic haos.

Vorbesc aici la modul general, fara referiri la vreun caz anume.

Reteta e de regula in mare parte aceeasi :

  • cineva cere dreptul la cuvant
  • il primeste
  • incepe sa spuna ce are de spus
  • ajunge intr-un punct in care altcineva din audienta isi da seama ca are o opinie contradictorie
  • acel altcineva incepe sa vorbeasca
  • un alt treilea membru al audientei intervine, cu propria parere
  • ceilalti iau o parte sau alta (ca si cand ar fi vorba despre un mic razboi), iar numarul vocilor care se aud concomitent creste
  • se deviaza rapid de la subiect iar discutia nu-si mai atinge scopul initial

De multe ori, moderatorul sedintei (daca exista vreunul) devine depasit de situatie si nu mai poate controla discutia. Alti participanti, din respect pentru moderator sau pentru audienta – vor tacea, chiar daca au ceva de spus. Iar cel care urla mai tare ramane cu impresia ca detine dreptatea absoluta – doar pentru ca ceilalti tac. Sunt convins ca v-ati intalnit cu scenariul asta.

Primul impuls cand stii ca urmeaza o astfel de sedinta e sa-ti duci o portavoce. Daca tot cel care ridica tonul “are dreptate”, atunci portavocea te va ajuta sa castigi detasat 🙂

Glumesc, desigur. Nu asta e solutia, oricat de la indemana ar parea. La urma-urmei, o discutie civilizata in grup nu se poate purta fara rabdare si respect reciproc. Respectul se castiga, iar rabdarea e o adevarata arta.

In vremea cand amerindienii traiau in triburi si stapaneau o parte din pamanturile Americii de azi, deciziile politice la nivel de trib erau luate de un consiliu al batranilor. Se adunau cu totii in cerc, iar discutia se coordona cu ajutorul unui bat vorbitor – asemeni celui din imaginea de mai sus. Totul se desfasura intr-o atmosfera unde domnea respectul reciproc (chiar daca nu toti cei prezenti erau prieteni), in baza unui protocol strict.

Ideea era simpla – la un moment dat nu putea vorbi decat cel care tinea batul vorbitor. Deci – mereu se auzea o singura voce, nu mai multe. Nu exista limita de timp, fiecare vorbea cat considera de cuviinta – fiind restrictionat doar de respectul fata de ceilalti. Daca se intampla sa depaseasca timpul considerat suficient de catre ceilalti, era atentionat printr-un semn. Cand respectivul termina ceea ce avea de spus, punea batul in mijlocul cercului – de unde era ridicat de urmatorul vorbitor, in ordinea acelor de ceasornic.

Nu fac aici referiri la simbolistica acestui obiect (batul vorbitor) – pentru ca-s multe de spus si as devia inutil. Marturisesc insa ca simt uneori lipsa unui astfel de protocol, la unele din discutiile la care iau parte – indiferent de cadrul in care acestea se desfasoara. Fie el amical, oficial sau de alta natura.

Sursa imaginii – link.


Lasa un comentariu