… si-mi doream sa schimb lumea

Aveam 7 ani, citeam “Legendele Olimpului” si-mi doream sa schimb lumea. Am invatat atunci despre zei si eroi, despre curajul si puterea luptatorilor. Zeus, Poseidon, Hera, Palas Atena, Afrodita, Hermes si altii asemenea lor s-au aflat multa vreme la loc de cinste in mintea mea de copil. Iar invatamintele Legendelor Olimpului m-au schimbat – putin – la randul lor.

***

Aveam 9 ani, citeam “Ciresarii” si-mi doream sa schimb lumea. Visam sa pornesc si eu in cautarea aventurilor – alaturi de Ionel, Victor, Ursu si ceilalti Cavaleri ai florii de cires. Sa colind Pestera Neagra, Castelul fetei in alb si sa joc la Roata norocului. Am invatat atunci despre prietenie si importanta increderii in ceilalti – iar aceste invataminte si-au lasat indelung amprenta asupra mea.

***

Aveam 11 ani, citeam “Cei trei muschetari” si-mi doream sa schimb lumea. Inca mai consider acele carti ca fiind unele dintre cele care m-au influentat cel mai mult – de-a lungul timpului. In special datorita lectiilor intelese printre randuri – despre onoare si loialitate. Tin minte ca-mi facusem atunci o mantie dintr-un covor vechi si o sabie dintr-o nuia de alun – si ma vedeam luptand alaturi de Athos, Porthos, Aramis si D’Artagnan. Imi lipsea – desigur – calul. Pe care aveam sa-l regasesc insa ceva mai tarziu, dar nu pe patru picioare – ci pe doua roti.

***

Aveam 13 ani, citeam Jules Verne si-mi doream sa schimb lumea. Mi se pusese pata pe gasirea Atlantidei, iar Capitanul Nemo devenise unul dintre eroii mei. Ma si apucasem sa-mi “fabric” un submarin – dintr-un butoi vechi de tabla. Aveam o imaginatie bogata atunci (care s-a mentinut pana-n ziua de azi si de care-s mandru intr-un mod foarte particular). In fine, nu reusisem (evident) sa-mi termin submarinul. Si era destul de putin probabil sa gasesc Atlantida pe fundul raului Mures, langa care crescusem :)) N-am reusit sa schimb lumea, dar vizionarul Verne m-a ambitionat sa vad mereu lucrurile intr-o alta lumina – iar asta a schimbat ceva in mine.

***

Aveam 14 ani, citeam “Dracula” si-mi doream sa schimb lumea. Traiam emotiile lui Jonathan Harker, ma indragosteam de Mina Murray si vanam vampiri imaginari – tremurand la fiecare zgomot mai suspect auzit in miez de noapte 🙂 Si-atunci – parca mai mult ca-n alte dati – devenisem mai interesat de anumite aspecte ale istoriei si indeosebi ale legendelor transilvane, pe care-aveam sa le aprofundez mai tarziu.

***

Aveam 15 ani, citeam “Romeo si Julieta” si-mi doream sa schimb lumea. Ma plimbam – in gand – pe strazile Veronei, incurajandu-l pe Romeo si tinandu-i companie Julietei. N-am schimbat lumea nici atunci, dar am inteles altfel dramele iubirilor adolescentine. Iar cu opera lui Shakespeare ma intalnesc mereu cu placere. Unii mor din dragoste, altii traiesc din dragoste. Fiecare cu Julieta lui. A mea-mi zambeste acum de peste umar 😉

***

Aveam 16 ani, citeam Hemingway si-mi doream sa schimb lumea. M-am urcat de bunavoie in barca batranului Santiago si-am pornit la pescuit, in largul coastelor Cubei. Si-am asistat atunci la o lectie despre demnitate pe care n-o voi uita niciodata si pe care-o recomand oricui.

***

Aveam 17 ani, citeam “Maitreyi” si-mi doream sa schimb lumea. Nici nu stiu ce m-a “prins” mai mult atunci. Eroina romanului, cultura Indiei sau stilul lui Eliade. Sau primele doua, prin prisma celui de-al treilea. Si-am realizat atunci formele diverse pe care le pot imbraca dragostea si atractia dintre doi oameni de varste atat de diferite – sentimente doar de ei intelese si care deseori incalca si cele mai solide principii.

***

Aveam 18 ani, citeam “Quo Vadis” si-mi doream sa schimb lumea. Am invatat atunci despre primii crestini, a caror credinta era diferita de cea propovaduita de preotii de azi. Poate pentru ca Dumnezeul adulat atunci nu era banul. Am privit Roma arzand, prin metaforele autorului – si m-am intrebat si eu, la finalul romanului : “Quo Vadis, Domine?”

***

Aveam 19 ani, citeam “Shogun” si-mi doream sa schimb lumea. Ideea de onoare imi era prezentata acolo intr-o alta lumina. Mai bruta, mai pura, mai simpla. Onoarea devenea un stil de viata admirabil si coplesitor. Si-atunci – printre altele – Clavell a aprins in mine dorinta de-a vedea Asia. La care inca n-am renuntat.

***

Aveam 20 de ani, citeam Octavian Paler si-mi doream sa schimb lumea. N-am reusit nici atunci, dar o parte a decalogului sau imi suna-n gand si azi : “Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur”.

***

Aveam 22 de ani, citeam Dan Brown si-mi doream sa schimb lumea. Imi aminteam oarecum de cartile de aventuri din copilarie si-as fi dat aproape orice pentru o tura prin Arhivele Vaticanului.

***

Aveam 24 de ani, citeam Sam Bourne si-mi doream sa schimb lumea. “Omorati-i pe cei drepti” a fost o carte cu o poveste care m-a captivat, facandu-ma sa vad imaginea de “om drept” dintr-o alta perspectiva.

***

Aveam 26 de ani, citeam Samael Aun Weor si-mi doream sa schimb lumea. Studiam atunci idei pentru care – acum cateva sute de ani – Inchizitia m-ar fi prajit probabil pe rug. Diversele credinte si concepte religioase ale lumii devenisera subiect de interes si incepusem sa caut puncte comune. Cred cu tarie – asa cum credeam si atunci – ca toti oamenii ar trebui lasati sa aleaga, fara a fi indoctrinati sau supusi cailor diverselor dogme.

***

In cateva minute fac 28 de ani. Citesc “Eu, Lucifer” si-mi doresc sa schimb lumea.

***

Nu, n-am reusit sa schimb lumea. Nu inca. Dar fiecare carte citita m-a schimbat – intr-un fel sau altul. E – totusi – un inceput. Nu-i asa? 🙂

Sursa imaginii – link.

P.S.: Carti de mentionat ar mai fi, dar m-am intins deja suficient. A fost si-asa destul de greu sa aleg doar cate una pentru fiecare varsta mentionata.


4 Comments

  • Reply Sorina |

    Am 24 de ani. Citesc Bertrand Russel “In cautarea fericirii”…un titlu mai amagitor nu se putea gasi. Si imi doresc sa ma schimb pe mine…si mai apoi lumea…mea.

    La multi ani, Luci! Schimba lumea mai repede! 😉

  • Reply Viorel |

    Lucian,
    Like pentru „firul călăuzitor” al postării! O mică remarcă: sper, din toată inima, că vei păstra același spirit critic și privitor la argumentele împotriva Bisericii sau a creștinismului în general!
    Apropo, s-a făcut și un film după carte. Are același titlu, în caz că … cine știe!
    Cu dragoste, în sensul cel mai pur, îți urez și eu tradiționalul „La mulți ani, Luci!”.

  • Reply admin |

    Va multumesc pentru urare.
    Cu siguranta ca-mi voi pastra spiritul critic vis-a-vis de multe aspecte ale oricarei religii (si nu numai) 🙂
    Banuiesc ca filmul despre care vorbiti este “Eu, Lucifer”. Din cate stiu, urmeaza sa apara anul acesta : http://www.imdb.com/title/tt1995330/

Lasa un comentariu