Oameni si resurse

In dezvoltarea unui proiect exista de regula o ierarhie clara. Zic “de regula” pentru ca unii pot fi de parere ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate. Parerea mea e contrara, cata vreme regulile au un scop pozitiv si bine definit – dar despre asta, in alt film.

Spuneam asadar ca exista o ierarhie clara in procesul de development. Insa – in majoritatea cazurilor (includ aici chiar si cartile de PM) – developerii sunt numiti resurse. Auzi mereu de “resurse implicate”, “resurse disponibile”, resurse-n sus si resurse-n jos. Exact aceasta terminologie incerc s-o combat in ultima vreme (cat m-ajuta posibilitatile). Si incerc sa fac asta pentru ca – in fond – vorbim de oameni, nu de resurse. Mi se pare aiurea si usor jignitor sa numesti un om “resursa“.

Oamenii nu sunt roboti. Daca erau, probabil ca denumirea de resursa ar fi fost mai potrivita decat in contextul actual. Si probabil ca unii si-ar dori sa conduca echipe de roboti si nu de oameni (nu fac parte dintre ei). Oricum am lua-o, oamenii care dezvolta un proiect raman oameni – si nu altceva.

O resursa lucreaza mecanic, dupa algoritmi dati. Sau pe baza de inteligenta artificiala – ceea ce-i mareste viteza dar nu egaleaza nicicand creativitatea umana. O resursa are nevoie de curent electric si de o oarecare intretinere – pentru a da in mod constant acelasi randament pentru care a fost construita. O resursa nu se plange. Cand se defecteaza, poate fi reparata sau inlocuita – cu niste costuri fixe si usor de calculat.

Un om – spre deosebire de o resursa – are productivitate variabila, ce depinde de o serie de factori. Unii previzibili, altii nu. Inteligenta omului e naturala – ceea ce deseori atrage dupa sine o creativitate deloc de neglijat.

Poate avea o zi mai buna sau mai proasta – ceea ce-i va afecta considerabil modul de lucru. Poate e nefericit, poate nu-i ajunge salariul, poate e nemultumit de lumea din jur. Poate s-a certat cu partenerul/partenera de viata. Poate e parinte, iar copilul sau tocmai trece printr-o perioada mai grea. Poate e singur si asta-l face nefericit. Sau poate nu e singur si asta-l face nefericit, cine stie.

La polul opus – poate ca s-a trezit zambind. Poate c-a facut dragoste de dimineata si ziua lui a devenit – brusc – mai buna. Poate ca tocmai i-au fost recunoscute meritele, iar asta l-a incurajat sa se straduiasca mai mult. Sau poate ca e inconjurat de prieteni – iar asta-i da o stare de bine.

Factorii de care depind starea de spirit a unui om sunt variabili si nu pot fi calculati. Si tocmai asta-l face uman si… altfel. Poti cel mult sa aproximezi un factor de productivitate medie pentru un om (si de-asta estimarile vor fi mereu aproximative si niciodata exacte) – dar nu-l poti considera resursa si sa-l privesti ca atare.

Nu desconsiderati latura umana, atunci cand lucrati cu oamenii – pentru ca atunci ii desconsiderati direct pe ei insisi. Nu-i numiti resurse. In momentul in care faceti asta, va apropiati voi insiva de definitia resursei. Haideti sa ramanem oameni – inovatori si creativi. Calitatea muncii nu va scadea. Dimpotriva, va fi mai buna – iar satisfactia va fi infinit mai mare. Credeti-ma, merita.

Sursa imaginii : link.


3 Comments

  • Reply Zoltan |

    Mult depinde si de client. Daca el considera relatia / proiectul una la care el are toate drepturi de a decide totul iar rolul echipei este de a face cea ce doreste el, atunci programatorul din perspectiva lui este numai resursa.
    Cand programatorul are libertatea de a se gandi “out of the box” atunci munca lui poate sa aduca mai mult decat a crea algoritmi => “added value” care este foarte util mai ales in UI / UX. Dar asta necesita timp din partea clientului pentru a comunica , si business logic-ul applicatiei, sau macar sa deie un overview a tot proiectului.

  • Reply admin |

    De acord – eu insa vorbeam din punctul de vedere al PM-ului. El e cel care trebuie sa se ocupe de relatia cu clientul astfel incat programatorii sa aiba libertatea necesara si sa fie creativi. El e cel care nu trebuie sa uite latura umana a lucrului cu oamenii, sa aiba grija sa nu-i trateze ca pe resurse si sa nu se transforme – la randul lui – intr-o resursa.
    Despre modul in care clientii vad problema sunt multe de spus. Am un articol si despre asta, doar ca inca nu e terminat. E pe drum…

  • Reply John |

    Fii om cu mine ca sa fiu om cu tine… cared ca asta ar fi “regula” de baza in viata 🙂

Lasa un comentariu