Cele zece porunci

“Te poti considera pacatos in orice religie cunoscuta.” Mi s-a spus asta de cateva ori. Probabil e adevarat, depinde de punctele de reper ale fiecaruia.

Am invatat diferenta dintre bine si rau la fel ca orice copil din generatia mea. Adica la inceput de-acasa si mai apoi din bancile scolii. Am avut multi profesori si putini dascali adevarati – si-am incercat sa iau ceva bun de la fiecare. Nu de tot, doar cu imprumut. Urmand sa dau si eu mai departe, la randul meu, in timp.

Cartile mi-au extins mult universul. Desi, in fond, cartile sunt doar alti oameni. Care-mi vorbesc de la zeci de ani, veacuri sau chiar milenii distanta – intr-o limba scrisa-n mai multe limbi, dar pe care-am indragit-o odata cu primele pagini deslusite. Iar cartile citite si lucrurile noi invatate m-au transformat, putin cate putin.

Am invatat de mic copil ca nu totul se rezuma la alb si negru, ci exista si nuante de gri. Multe, chiar. Insa abia cand inveti sa renunti la ideile preconcepute incepi cu adevarat sa vezi culorile. Si-atunci lumea-ntreaga se asterne in fata ta, asteptand s-o descoperi.

Am invatat sa nu regret nimic. Pentru ca tot ce-am facut parea – la vremea respectiva – o idee buna. Sigur, uitandu-ma in urma pot sa realizez greselile facute de-a lungul timpului. Si pot trage felurite invataminte, din fiecare. Insa nu le regret. Pentru ca regretele reprezinta doar timp pierdut, iar timpul e singurul lucru care se pierde cu adevarat. Prefer asadar sa-l investesc in lucrurile care conteaza acum.

Revenind la pacate… spuneam ca totul depinde de reperele fiecaruia. Ce e pacatul, la urma-urmei? Ce-i separa pe sfinti de pacatosi? Oare respectarea (respectiv – incalcarea) celor zece porunci crestine, frumos rostite contra-cost de catre preotii in haine aurite – in fata unui popor muritor de foame? Daca-i asa, atunci nu ma vad prea bine.

“Eu sunt Domnul Dumnezeul tau ; sa nu ai alti dumnezei in afara de mine” – spune prima porunca. Asa cum binele si raul sunt doua notiuni relative, ideea de Dumnezeu difera de la un individ la altul. Daca Dumnezeul folosit ca reper e cel folosit ca paravan de preamincinosii ce predica-n biserici pentru a-si masca (printre altele) dorinta de inavutire, atunci trebuie sa admit ca am incalcat aceasta prima porunca. Dumnezeul meu e altul. Am scris despre El aici.

“Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor”. Cred in forta oamenilor. Cred in mine insumi. Cred in cei apropiati mie. Si mai cred ca a face bine e singura religie de care o sa am vreodata nevoie. Daca asta inseamna ca mi-am facut chip cioplit, atunci fie.

“Sa nu iei numele Domnului in desert”. L-am luat, de multe ori. Mi se intampla uneori si acum, la nervi. In situatii cu nivel de stres mai mare decat cel admis si cu judecata mai putina poate decat ar fi caracteristica celor 28 de ani impliniti anul acesta. Deci, am mai picat o proba.

“Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste”. Duminica, asadar. Am lucrat in multe duminici. O fac si-acum, uneori – si-o fac in primul rand pentru mine – pentru ca orice lucru nou invatat imi va fi candva folositor.

“Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”. Am fost si eu adolescent, am avut si eu momentele mele de rebeliune – care par aproape hilare acum, cand ma uit in urma pret de vreo zece ani. Si-s convins c-o sa-mi para la fel de hilare atunci cand adolescentii ale caror toane le voi suporta si eu zambind vor fi de fapt sange din sangele meu.

“Sa nu ucizi”. Nu stiu daca mustele si alte insecte se numara. Daca da, sunt criminal in serie. Daca nu… atunci n-am ucis. Dar ma dau in vant dupa carnea animalelor ucise de altii.

“Sa nu fii desfranat”. Da, sa-mi fie rusine. Stiu, voi n-ati fost. Niciodata. Da’ absolut niciodata. Acum uitati-va in jur si minunati-va. Da, si ceilalti au picat proba asta cot la cot cu voi.

“Sa nu furi”. Am furat ciocolata fratelui meu. Si strugurii vecinilor. Totusi, cel mai valoros lucru pe care l-am furat vreodata a fost inima femeii care-mi e acum alaturi. Inima pe care intentionez s-o pastrez, pentru totdeauna.

“Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau”. Am picat mai demult un examen metaforic la o disciplina morala. Din fericire, l-am trecut in sesiunea de restante – cand aproapele mi-a adus aminte cum e sa ierti. Prin puterea exemplului.

“Sa nu poftesti nimic din ceea ce este al aproapelui tau”. Am poftit femeia altui barbat. I-am dat-o inapoi, dupa mai multe luni. Si-am invatat in acea vreme ca inainte de-a deschide o usa (fie ea si metaforica) e mai bine sa ma intreb de ce era inchisa cu sapte lacate cand am pasit eu in dreptul sau. Cautarea cheilor pentru lacatele ce nu se vor deschise reprezinta doar timp pierdut. Pentru totdeauna.

Cu toate acestea, n-o sa stau niciodata sa-mi numar toate pacatele sau faptele bune. Pentru ca toate la un loc formeaza un lung sir de experiente de viata – la capatul caruia stau eu, omul de astazi. Bun sau rau, in functie de reperele fiecaruia. Uneori bland, alteori prea direct iar alteori putin arogant. Insa mereu pe propria raspundere. Si – mai ales – inaintand doar in directia gandurilor mele.

Sursa imaginii – link.


Lasa un comentariu