Pana mea (II)

Acest text este un pamflet.

De Gica si Gina probabil va mai amintiti. Daca nu, va puteti reimprospata memoria aici. Da, doiul roman din titlu vine de la partea a doua, nu de la a doua pana.

Timpul trecea de la concedierea lui Gica, iar el nu dadea semne ca ar vrea sa-si caute de lucru. Cu toate astea, salariul Ginei incepea sa nu mai ajunga iar guvernul nu dadea semne ca ar vrea sa-l ajute – asa ca a decis sa se inscrie – in pana lui – intr-un partid, poate-i iese ceva de-acolo. La urma-urmei, era plin in parlament de alti pierde-vara de aceeasi teapa cu el, asa ca in politica s-ar fi simtit ca acasa.

Asadar, se gandise ca in loc sa stea degeaba pe banii Ginei ar fi mai bine sa stea degeaba pe banii partidului. Si pe ajutorul de somaj pe care-l obtinuse cu o pila la fortele de munca.

Pe domnu’ Dan il stia de pe postul lui preferat de televiziune – OTV. Adora sa sparga seminte in fata televizorului, urmarind balacarelile “poporului”. S-a inscris asadar in Partidul Poporului. Se simtea – in pana lui – parte din ceva inaltator.

In plus, ii placea gandul ca va primi 20.000 de euro fara sa faca nimic, atunci cand idolul lui (Dan Diaconescu) va invinge ciocoii si va ajunge in sfarsit presedinte.

A vazut la televizor cum domnu’ Dan a vrut sa cumpere Oltchimu’, ca sa-l redea poporului. Pacat ca aia de la guvernare nu l-au lasat. Las’ c-o sa vada ei pana la alegerile parlamentare, cand tot poporu’ asuprit o sa tina cu domnu’ Dan.

Intre timp, fiica-sa se facuse mare si frumusica. Semana cu Gina, in zilele ei bune. Isi picase bacu’ (de doua ori) – din cauza nenorocitelor de camere video. Ca doar invatase aproape o noapte intreaga pentru fiecare proba, da’ camerele au speriat-o si n-a mai stiut saracuta nimic. Da’ las’ ca nu-i nimic – era o bucatica buna si el spera s-o vada realizata intr-o zi. Adica – in pana lui – maritata c-un fotbalist.

Junioara nu stia ea prea multe, da’ tinea bine de ceea ce stia. Nici nu terminase clasa a XII-a si deja visa sa devina asistenta lui Capatos, sa calce pe urmele Biancai Dragusanu. Aia-i femeie realizata, nene. Ce conta ca lumea zicea ca-i proasta? Ce, la aia se uita barbatii in ziua de azi? Avea tzatze, avea cur, avea tupeu. Nu ca uratele alea care termina facultati dupa facultati si pe urma sfarsesc profesoare la vreun liceu ca vai de lume.

De o vreme, Gina se simtea neglijata si avusese tupeul sa-i spuna asta. Nu intelegea de ce, in pana lui. Ca doar o lasa sa stea in casa, o lasa sa-i gateasca, sa-i spele hainele… si mai ales, o lasa sa-i dea salariul ei in fiecare luna. Cate fufe n-ar fi visat la viata asta?

Ce, el era de vina ca vecinu’ are si el nu? Ce conteaza ca vecinu’ munceste pe rupte de dimineata pana seara, ca doar munca-i pentru idiotii care nu stiu ca statul ii poate tine si pe degeaba. Toti oamenii-s egali, toti tre’ sa castige la fel – ce pana lui. Da’ las’ ca vine si vremea cand domnu’ Dan o sa dea poporului cei 20.000 de euro de caciula, si-atunci o sa-si traga Gica o masina de-o sa-i pice vecinului falca de ciuda.

Gina parea sa nu aprecieze ca el o lasa sa-i fie servitoare, pe banii ei. Asa ca intr-o zi si-a luat talpasita si-a plecat la maica-sa. La cateva zile dupa, fiica-sa s-a mutat cu marea ei iubire – un “baiat de baiat” care n-avea serviciu, da’ avea bani. Facea “combinatii” si-i mergea bine.

Ramas fara servitoare, Gica se vazu nevoit sa-si reanalizeze situatia. Bani n-avea, de lucru iar n-avea si nici nu voia sa-si caute. Domnu’ Dan intarzia cu cei 20.000 de euro promisi, iar frigiderul se golise repede. Junioara nu mai voia sa auda de el, era mare doamna acum. Vecina pe care-o vrajise cu ani in urma nu se mai uita nici ea la el. Isi gasise un francez cu bani, care-o dusese in jurul lumii pe cheltuiala lui, bucurandu-se de dragostea ei sincera si neconditionata decat de contul gras din banca.

Foamea-i dadea tarcoale, asa ca se hotari sa-si calce pe mandrie si batu la usa vecinului ce muncea zi-lumina. Ceru niste bani. Nu multi, doar cat sa-i ajunga de mancare vreo cateva zile. Promisese ca-i da inapoi intr-o saptamana. Insa dupa ce saptamana a trecut, s-a dus sa ceara altii. N-a mai primit. Asa ca a plecat nervos, blagoslovind cu pana lui.

Profitand de-o pila ce-o avea la primarie, a obtinut inca un ajutor social care-i permitea sa traiasca de pe-o zi pe alta, cu chiu cu vai – asteptand cu nerabdare campania electorala. Ca sa plece si el acasa ca tot romanu’, cu plasele incarcate de zahar, ulei si orez. In presa, aceste “cadouri” date de partide inainte de alegeri purtau numele de “mita electorala”. Pentru Gica erau insa oportunitati. Si avea de gand sa profite de toate, fara sa conteze de la cine le lua. Oricum, in ziua cea mare tot pe domnu’ Dan avea sa puna stampila. Ca sa-si primeasca cei 20.000 de euro promisi, in pana lui…

Va urma. Probabil.

P.S.: Gica si Gina sunt personaje fictive, inspirate insa din cotidian. “Pana” pe care-o tot invoca Gica nu e pana nici de data asta.  Am preferat si acum sa folosesc alt cuvant in locul originalului. Pentru ca si azi sunt prea satul de Gica si de cei ca el, ca sa mai am chef sa-njur.


Lasa un comentariu