Ambasadorii (V) – Rusul

– V –

 
Rusul

 

 
Primul plic alb nu se lasa asteptat multa vreme. Il gasi in cutia postala in ziua urmatoare, cand se intoarse de la obisnuita tura de alergat. Era mare, nemarcat si lipsit de orice insemne, dar el stia ce ar trebui sa gaseasca inauntru.

Ii varsa continutul pe masa din sufragerie si se apuca de studiu. Avea o fotografie a viitoarei sale victime si o coala de hartie pe care erau tiparite datele personale si cateva dintre tabieturile zilnice ale personajului.

Mai exact, era vorba de un prosper om de afaceri cunoscut in lumea interlopa locala sub numele de “Rusul”. Nu-i mai pasa nimanui de unde i se tragea porecla. Cel mai probabil, avea legatura cu originile sale estice. Rusul avea mai multe afaceri in oras si in jurul acestuia – si toate ii serveau ca si paravan pentru a fura sume consistente de bani de la bugetul local. Reusise sa-si cumpere un mandat de consilier la ultimele alegeri, fiind ajutat de cativa politicieni corupti ca si el, care aveau influenta pe plan local. Acest mandat il ajutase si mai mult in afacerile sale murdare si totodata il ajutase deseori sa fuga de bratul tot mai scurt al legii. La urma-urmei, condamnati erau doar cei fara bani si relatii.

Pe spatele pozei era scris un singur rand :

“Nu mai repede de duminica, nu mai tarziu de duminica.”

Intelese mesajul. Era marti. Asta inseamna ca Rusul trebuia lichidat in termen de o saptamana, incepand de la duminica ce tocmai venea si pana la urmatoarea.

Studiind coala de hartie, alese unul dintre locurile aparent frecventate zilnic de catre Rus. Se hotari sa se prezinte si el acolo in dimineata urmatoare, pentru a-si studia victima direct. Era aproape decis in privinta modalitatii in care il va ucide, insa avea nevoie sa puna la punct toate detaliile planului. Cu atat mai mult, modalitatea in care avea sa fuga de la locul faptei.

***

In dimineata care urma, era prezent la una dintre mesele cochetei cafenele din centrul orasului. Isi comanda cafeaua preferata – asa-zisa “cafea in trei culori” – si incepu sa o savureze in liniste, in aerul rece al diminetii.

Ii placea sa priveasca porumbeii. Zborul lor ii dadea o stare de implinire sufleteasca pe care nu reusise s-o gaseasca decat in bratele Radei, cu ani in urma. Fusese ceva intens si de scurta durata, insa esenta acelor momente continua sa-i incante simturile chiar si acum.

Deveni atent cand Rusul intra in peisaj. Acesta purta un costum alb, imaculat – la care se asorta si palaria trasa intr-o parte, menita a-i conferi un aer de moda veche. Incerca – fara succes – sa para un Marlon Brando autohton. Lui Victor ii placeau hainele albe purtate de victimele sale. Pe acestea, culoarea sangelui proaspat iesea foarte bine in evidenta.

Rusul se aseza la masa la care statea de obicei, aruncand priviri piezise spre ceilalti clienti ai cafenelei. Ii placeau copilele tinere. In special cele carora le putea fi tata. Fusese implicat intr-un urat caz de viol, in urma cu cativa ani – insa reusise sa scape datorita parghiilor pe care si le crease pe scena politica din acea vreme.

Vazand masa la care viitoarea lui victima tocmai se asezase si stiind ca acolo statea mereu, Victor mangaia cu privirea acoperisurile cladirilor din apropiere – in cautarea unui loc potrivit pentru executie. Alese unul dintre hotelurile recent construite, al carui acoperis stralucea intens in soarele diminetii.

Recapitula apoi in minte continutul colii de hartie care insotise fotografia viitoarei victime, in plicul ce-l primise deunazi. Unul dintre tabieturile batute-n cuie ale acestui excentric individ era sa joace poker cu cativa dintre apropiatii sai, la aceeasi masa a aceleiasi cafenele – in fiecare duminica.

Totodata, stia ca va trezi suspiciuni daca va incerca sa ajunga pe acoperisul hotelului trecand prin vazul tuturor. Dar acesta era doar un detaliu pe care avea sa-l puna la punct mai tarziu. Inca avea timp.

Se ridica, isi achita cafeaua consumata si lasa un bacsis consistent iar apoi ii arunca o ultima privire Rusului – care tocmai pusese ochii pe o pereche de picioare tinere si zvelte, ce pareau disponibile, iesind de sub o fusta mult prea scurta. Victor zambi. Rusul nu va mai apuca sa se bucure prea mult de o eventuala noua cucerire.

Se indeparta incet, continuand sa se gandeasca la detaliile planului sau. In special la partea care avea sa-i asigure scaparea.

Si totusi, parca totul parea mult prea usor.


Lasa un comentariu