Ambasadorii (VI) – Anonima prevestitoare

– VI –

 
Anonima prevestitoare

 

 
Victor dadu roata centrului vechi si studie indeaproape cladirea hotelului ales cu cateva minute in urma pentru urmatorul asasinat.

Locul era supravegheat de o retea de camere video care acopereau intregul perimetru. Nu-i lua mult pentru a se convinge ca nu avea sanse sa intre in hotel fara a fi inregistrat.

Se hotari asadar sa incerce alta abordare. In partea din spate, cladirea avea o usa de serviciu langa care era o scara de incendiu ce ducea pana la acoperis. Aceasta zona era supravegheata de o singura camera video – a carei neutralizare nu ar fi trebuit sa fie o problema.

Nu cunostea insa timpul de reactie al paznicilor. Chiar daca ar fi scos din functiune camera cu pricina, acestia aveau sa vina sa vada ce anume s-a intamplat. Iar asta l-ar fi putut pune in incurcatura.

Se hotari asadar sa testeze acest timp de reactie intr-un mod simplu si eficient. In spatele hotelului era o zona verde nu foarte ingrijita, plina de copaci inalti langa care uneori se adunau copiii ca sa urmareasca jocul veveritelor. Intre zidul cladirii si acea zona verde se intindea – pret de cativa metri – o parcare destinata angajatilor, pe un teren usor inclinat inspre hotel. Spre deosebire de parcarea pentru clienti, aceasta parcare a angajatilor nu era supravegheata. Camera video din dreptul usii de serviciu acoperea doar zona usii, nu si parcarea.

Victor o lua pe ocolite spre parcare, avand grija sa nu intre in raza camerei. Erau acolo cateva masini destul de vechi, parcate cu spatele la hotel. Alese una care nu avea niciun sistem de alarma instalat.

Era singurul om prezent in acel moment in parcare. Isi roti din nou privirea – preventiv – pentru a se asigura totusi de acest lucru. Dintr-un buzunar interior al hainei scoase o lamela metalica pe care-o introduse in portiera din stanga, prin spatiul stramt dintre partea metalica si geam. Apoi, cu niste miscari ce tradau un exercitiu indelung repetat – debloca portiera si o deschise.

Roti volanul astfel incat masina sa se poata indrepta cu spatele spre acea parte din zidul hotelului care era acoperita de camera de supraveghere. Cobori frana de mana, sari din masina si tranti portiera – care se bloca la loc.

Masina – fiind acum mobila – se indrepta spre hotel gratie zonei inclinate in care era construita parcarea. Se propti in zid cu un zgomot surd, dupa cateva secunde – timp in care Victor se ascunse printre copacii din spatele parcarii si-si pornise totodata cronometrul ceasului de mana.

Trecura aproape trei minute si jumatate pana cand un paznic isi facu nedumerit aparitia. Vazand masina “parcata” in zidul hotelului, comunica ceva prin statia ce-o purta la brau. De la adapostul copacilor, Victor vazu cum aparura pe rand in peisaj managerul hotelului si un bucatar care parea sa fie proprietarul masinii in cauza. Acesta se jura ca frana de mana fusese trasa, insa nimeni nu parea sa-l creada.

Retragandu-se discret prin zona verde, Victor retinuse ceea ce-l interesase de la bun inceput. Si anume ca din momentul in care va scoate din functiune camera video va avea aproximativ trei minute ca sa ajunga pe acoperisul hotelului – pe scara de incendiu. Timpul parea suficient.

Ajuns inapoi in strada, arunca o ultima privire spre acoperis. Acesta era delimitat de o balustrada joasa, cromata, ce stralucea in lumina soarelui. Aceasta balustrada avea sa joace un rol important in planul lui de fuga de la locul faptei. Cu atat mai mult cu cat marginea si o zona a hotelului ce dadea spre o curte apartinand unui complex comercial parasit. Arhitectii cladirii se gandisera probabil ca prezenta ferestrelor in acea zona ar cauza disconfort clientilor – din cauza curtii interioare pline de containere vechi si ruginite.

Acum ca avea planul stabilit in gand, ii mai ramanea sa procure cateva materiale pentru a-l pune in aplicare. Se hotari sa treaca pe la un magazin de bricolaj, in ziua urmatoare.

***

A doua zi – in drum spre magazinul respectiv, observa ca toate chioscurile de ziare din zona erau frecventate cu deosebit interes. Apropiindu-se de unul dintre ele, realiza ca aceasta agitatie era creata de un ziar local, ce publicase o scrisoare anonima venita pe adresa redactiei.

Scrisoarea respectiva era o somatie la adresa omului de afaceri cu porecla “Rusul”. I se cerea sa restituie de urgenta toate sumele instrainate de la bugetul local prin diverse mijloace de-a lungul anilor si sa dispara din viata publica locala. Toate astea pana la finalul saptamanii. In caz contrar, i se spunea ca va plati cu viata.

Oamenii care citeau scrisoarea radeau. Stiau ca Rusul nu va da curs acestor cereri. Ba mai mult, chiar se va amuza pe seama lor. Mai primise amenintari anonime de cateva ori si nu i se intamplase absolut nimic de pe urma lor. Deci avea toate motivele sa ia in deradere si anonima proaspat publicata.

Victor se indeparta de grupurile de oameni ce-si dadeau cu parerea despre soarta Rusului si isi continua drumul.

Stia ca scrisoarea respectiva fusese trimisa de cineva din grupul Dianei, care miza pe foamea de senzational a presei locale pentru publicarea ei in ziar. Asadar, oamenii aceia nu pierdeau timpul. Era cazul sa nu-l piarda nici el.


Lasa un comentariu