Ambasadorii (VIII) – Copilul nimanui

– VIII –

 
Copilul nimanui

 

 
Somnul fusese lung si chinuitor. Pierdut in lumea viselor, Victor rememora chipurile tututor celor ucisi de-a lungul anilor, intr-o forma sau alta. Se trezi lac de sudoare si se repezi sub dusul rece, ca sa-si alunge demonii.

Nu credea in Rai sau Iad, si nicio religie nu i se paruse vreodata suficient de veridica incat s-o adopte. Credea in el insusi, in “aici” si “acum”, iar asta-i era de ajuns.

Jetul de apa ce-l lovea in crestet ii trezea noi amintiri neplacute din vremea cand inca era copil. Imagini pe care se straduia mereu sa le uite, dar care reveneau sa-l bantuie tot mai intens, tot mai dureros.

Se vazu langa sicriul tatalui sau, in drumul spre cimitir. Mama sa il tinea absenta de mana, cu gandurile ratacite. La scurt timp dupa nefericitul eveniment, ea cazuse intr-o adanca depresie pe care incercase s-o vindece cu insemnate cantitati de alcool. Bautura nu facuse insa altceva decat sa inlocuiasca un necaz cu altul – pentru ca femeia devenise curand dependenta de licorile bahice pe care ajunsese sa le iubeasca mai intens decat isi iubea propriul copil.

Bunicii – parintii mamei sale – sperasera indelung ca el s-o poata scoate din aceasta stare daunatoare din toate punctele de vedere, insa mintea lui de copil nu reusise sa gaseasca leacul care sa vindece mintea ratacita a mamei sale. Iar pentru aceasta nereusita ajunsese sa-si faca dure procese de constiinta si – mai mult – sa fie invinuit si pedepsit de catre bunici pentru starea tot mai degradanta in care se complacea mama sa. Copiii de pe strada il numeau atunci “copilul nimanui”, iar aceste cuvinte il dureau nespus. Cu atat mai mult cu cat – mereu printre lacrimi fierbinti – isi dadea seama ca, in rautatea lor, aveau dreptate.

Si-atunci ajunsese sa-i urasca pe toti si pe toate, cu o intensitate de care nu s-ar fi crezut vreodata capabil. Iar in acele zile de cumplita napasta, gasise in podul casei bunicilor cele doua obiecte care aveau sa-i defineasca existenta. Si anume – luneta pe care o purta Rada acum si o cutie ce fusese a tatalui sau, plina cu manuale ce explicau in detaliu toata gama fenomenelor balistice.

Tremurand sub dus, isi scutura cu putere capul si se stradui sa revina in prezent. Gandurile negre disparusera in negura mocirloasa din care venisera, lasand in urma lor neplacuta promisiune a unei dureroase revederi.

Se hotari sa iasa la alergat, cata vreme inca era racoare. Miscarea il ajuta mereu sa-si puna gandurile-n ordine.

Razele diminetii inca dezmierdau florile din parc, iar Victor alerga fiind absent de la tot ce se petrecea in jurul lui. Avea castile in urechi, iar Dan Spataru il incanta din nou cu aceeasi voce cu care-i incantase pe parintii lui, cu multi ani in urma.

Dupa cateva zeci de minute de efort, se opri pe o banca sa-si mai traga sufletul. De jur imprejurul sau, celelalte banci erau pline cu oameni care citeau, se odihneau sau discutau diverse. Devenind atent, isi dadu seama ca principalul subiect aflat la ordinea zilei era moartea Rusului.

“Cei care l-au amenintat s-au tinut de cuvant !” – spunea cineva.
“Da, i-au venit de hac. In sfarsit cineva a inceput sa curete lichelele din tara asta” – spunea altcineva.
“Daca justitiarii astia isi fac partid, eu votez cu ei” – spunea altcineva.

… iar parerile erau impartite. Unii erau de parere ca “bine-a facut” cel care l-a ucis pe extravagantul mafiot. Altii pretindeau ca “nu asta e solutia, trebuia apelat la justitie si trebuia sa-l inchida”. Replica era mereu aceeasi “justitia e demult ingenuncheata si nu mai reprezinta o solutie”.

Cu totii se intrebau insa ce va urma. Se vor cuminti oare ceilalti paraziti care-au transformat tara – candva infloritoare – intr-un cadavru aflat in putrefactie? Ii va pune moartea Rusului cu botul pe labe? Sau dimpotriva, vor fi mai intaratati, mai abuzivi si fara rusine?

Putini stiau insa ca Rusul n-a fost decat prima piesa ce trebuia sa cada. Altele ii vor urma, in cel mai scurt timp. Iar Victor isi reconfirma acest gand atunci cand – la iesirea din parc – dadu ochii cu Diana.


Lasa un comentariu