Ambasadorii (IX) – Omul bisericii

– IX –

 
Omul bisericii

 

 
_ Nu pari deloc surprins ca ma vezi – il intampina ea.
_ Ma asteptam sa apari. M-am achitat cu brio de prima sarcina, iar de femeile ca tine nu se scapa atat de usor.

Ea rase cu pofta, dezvelindu-si dantura perfecta, atent si scump lucrata.

_ Felicitari – ii mai spuse ea. Am vazut crima descrisa in ziar. Intr-adevar, am facut alegerea cea mai potrivita atunci cand am apelat la serviciile tale.

_ Adica, atunci cand m-ai constrans – o corecta el.
_ Eh… detalii, detalii… rase ea din nou.
_ Oricum, ceva-mi spune ca nu mi-ai rasarit in cale doar ca sa ma lauzi.

Asa era, intr-adevar. Fara sa-i mai adreseze vreun cuvant, ii intinse un ziar. Era cea mai recenta editie a unui cotidial local. Pe prima pagina trona – cu litere imense – titlul “Ambasadorii si-au tinut cuvantul”.

_ Ambasadorii? – intreba mirat Victor.
_ Da… asa ne spune presa. Au fost multi cei care-au incercat sa aduca schimbarea prin actiuni pasnice, proteste sau campanii impotriva coruptiei din tara – insa fara rezultate. Noi suntem reprezentantii schimbarii dorite de ei, noi le ducem initiativa mai departe. Pentru ca teama de moarte e o limba pe care o inteleg bine toti cei corupti. Asadar, presa ne-a numit “Ambasadorii schimbarii”. Desi diplomatia noastra e… mai iesita din comun.
_ Adica, asa v-a numit pe voi. Pe tine si grupul tau.
_ Hei… chicoti ea. Doar stii bine ca suntem cu totii in aceeasi oala. Cel putin deocamdata.

Clopotul din turnul unei biserici din apropiere incepu sa bata. Porumbeii speriati zburasera care-ncotro, derutati fiind de sunetul puternic. Diana se indrepta cu pasi mici spre o banca si-i facu semn lui Victor s-o urmeze. Se asezara la umbra unui tei si asteptara ca sunetul sa inceteze.

Cand acest lucru se intampla, Victor primi un nou plic. Nu-l deschise insa. Stia si de aceasta data ce contine. O noua tinta, un nou suflet care trebuia trimis pe alte taramuri, la cererea asa-zisilor “ambasadori”.

_ Noi doi semanam mult – continua ea. Mai mult decat ti-ar placea sa crezi.

Nu primi insa raspuns. Victor se multumi s-o priveasca in tacere, urmarindu-i cu atentie fiecare gest. Intr-un fel care nu si-l putea explica, femeia asta ii trezea o puternica admiratie.

_ Colaborarea noastra abia a inceput, dragul meu – adauga ea pe un ton relaxat. Si nu cred ca va dura foarte mult. Primul pas a fost facut, prima piesa a fost inlaturata. Vom inlatura alta, pentru ca cei ramasi sa tina minte ca vorbim serios. Si vom lasa teama sa lucreze, in timp. Teama a fost mereu un aliat bun, in situatii ca si aceasta. Oamenii gandesc altfel cand isi simt viata amenintata. Chiar si cei care au spatele asigurat, financiar si politic.

Victor continua sa taca. Se gandea ca intr-adevar, exista o mare posibiitate ca Diana sa aiba dreptate. Teama ii facea deseori pe oameni sa-si redefineasca scopurile. Sansele ca si marii corupti ai tarii sa se indrepte cand vad cum randurile lor se raresc erau demne de luat in seama.

Femeia se ridica si-i facu un semn cu ochiul spre plicul pe care i-l daduse mai devreme.

_ Stiu ca nu esti un om religios, asa ca noua tinta n-ar trebui sa te puna pe ganduri.
_ … stii?
_ Ti-am mai spus, cineva din grupul pe care-l reprezint te cunoaste mai bine decat ti-ar placea sa crezi.

Apoi il saluta si se indeparta incet, pierzandu-se in soarele ce se inalta tot mai sus pe cer.

Asigurandu-se ca nicio pereche de ochi nu e atintita asupra sa, Victor deschise plicul primit mai devreme.

Cele cateva fotografii si foi cu notite il facura sa tresara usor. Tinta era de aceasta data un om al bisericii. Un preot. Unul foarte cunoscut, chiar.

Obiceiul preotilor de-a pretinde tot mai multi bani din randurile credinciosilor era tot mai aspru criticat in ultima vreme in mass-media, insa continua fara probleme. Deseori, parohiile se zbateau in saracie pentru ca preotii foloseau toti banii din “donatii” in interes propriu. Cei care-i controlau erau intotdeauna mituiti indeajuns incat sa pastreze tacerea, iar liderii bisericii inchideau ochii mereu la abuzurile semnalate in presa. Pentru ca parte din aceste abuzuri ajungea in conturile lor. Preotii defilau in masini scumpe si locuiau in vile impunatoare cumparate pe banii celor multi si amarati care se amageau cu gandul ca sumele donate regulat la biserica le asigura un loc in Rai.

Termenul de “mafie bisericeasca” era frecvent folosit de catre cei care constientizau miseliile financiare ale preotilor. Insa cei constienti erau prea putini pentru a face o diferenta. Vocea lor nu era niciodata auzita.

Preotul indicat de Diana era unul dintre cei mai corupti oameni ai bisericii din acea parte a tarii. Oamenii din parohia pe care-o conducea faceau regulat insemnate contributii la fondul bisericii, insa doar un mic procent din aceste contributii era intr-adevar investit in folosul oamenilor. Si asta doar de ochii lumii. In tot acest timp, afacerile preotului prosperau, alimentate fiind de banii stransi din randurile enoriasilor.

Cativa reporteri de investigatii incercasera de-a lungul timpului sa demaste abuzurile preotului. Insa fusesera rapid redusi la tacere de legaturile politice ale acestuia. Omul bisericii isi facuse un obicei din a tine predici cu substrat politic, influentand astfel rezultatele alegerilor de fiecare data. Astfel, politicienii de marca din zona ii erau mereu indatorati. Pozitia pe care-o ocupa ar fi trebuit sa-l apropie de oamenii pe care-i pastorea, insa el se folosea de statutul sau de preot ca sa se apropie doar de banii lor, manipulandu-i intr-un mod lipsit de orice urma de rusine. Iar oamenii se lasau manipulati – unii chiar in mod constient – de dragul bunastarii promise in viata de apoi.

Multi oameni nici macar nu mai stiau adevaratul nume al preotului. Neoficial, acesta-si castigase nedorita porecla “Bistarul” – o aluzie deloc fina la apetitul sau nestavilit pentru banii oamenilor.

Pe una dintre foile din plic era marcat intervalul de timp in care preotul trebuia lichidat. Mai exact, era vorba de week-end-ul ce urma.

In mintea lui Victor incepu sa se contureze planul pentru eliminarea celei de-a doua tinte. Insa pentru a-l definitiva, trebuia sa se familiarizeze cu locul unde-avea sa se-ntample urmatoarea executie.

Desigur, stia si ca o noua anonima va fi trimisa presei locale inainte de week-end. Stia ca va fi adresata preotului si ca prin ea, cei ce fusesera numiti Ambasadori ii vor cere acestuia “sa se indrepte”. La fel de bine stia insa ca obiceiurile vechi se uita greu.


Lasa un comentariu