Ambasadorii (X) – “Preotule, ti-ai pierdut calea…”

– X –

 
“Preotule, ti-ai pierdut calea…”

 

 
Conform asteptarilor lui Victor, anonima adresata Bistarului fusese publicata in acelasi ziar local, in dimineata urmatoare.

Grupul ce primise din partea presei numele de “Ambasadori” se adresa Bistarului pe prima pagina.

“Preotule, ti-ai pierdut calea. Ai furat, ai mintit, ai inselat, ai abuzat. Timpul tau a venit. Vei da inapoi comunitatii toti banii insusiti ilegal si vei reveni pe calea cea dreapta. In caz contrar, slujba de vineri seara va fi ultima pe care-o vei tine pe aceasta lume.”

Ambasadorii devenisera deja un adevarat fenomen, atat la nivelul orasului unde incepusera sa se manifeste, cat si la nivel de tara. Toata lumea vorbea despre ei, pe toate posturile de stiri si in toate ziarele.

Desigur, o investigatie pornise dupa moartea Rusului. Ca intotdeauna, urmele lasate de Victor la locul faptei erau neconcludente sau inexistente. Asadar, anchetatorii bateau pasul pe loc din lipsa de probe. Sau cel putin asta era varianta data publicitatii…

***

Nici Bistarul nu se conformase cererii primite, insa isi angajase cateva garzi de corp care-l insoteau pretutindeni. Era hilara ideea unui preot care umbla inconjurat de bodyguarzi, insa ii dadea un sentiment de siguranta. Nu avea de gand sa returneze nimic nimanui, iar singura declaratie data in media cu referire la actiunile ambasadorilor a fost publicata deasemenea in acelasi ziar.

“Sunt un biet slujitor al Domnului, iar tot ceea ce am se datoreaza Lui si doar Lui ii voi da socoteala. Nu exista dovezi pentru faptele care mi se reproseaza. Biserica nu prospera pentru ca oamenii nu doneaza suficient. Afacerile mele n-au nicio legatura cu banii bisericii – sunt recunoscator Domnului pentru spiritul antreprenorial cu care m-a inzestrat. Cei ce se numesc Ambasadori sunt doar niste suflete ratacite, ce vor arde in Iad pentru eternitate.”

Socoteala pe care Bistarul avea s-o dea Divinitatii se apropia insa cu pasi repezi, iar Victor nu avea timp de pierdut.

Urmatoarea executie trebuia sa fie o lectie pentru toti preotii corupti si nu numai. Pentru desfasurarea ei, lui Victor i se indicase biserica la care Bistarul slujea.

Ajunse la biserica dupa terminarea slujbei de dimineata. Murmurul din interior dadea locasului de cult un aer calm si solemn. Mirosul de tamaie arsa in timpul slujbei inca se mai simtea, plutind pe deasupra icoanelor aurite ce strajuiau altarul.

Victor se aseza pe una din bancile rezervate enoriasilor si incepu sa cerceteze discret locul. Interiorul bisericii era spatios, iar zidurile ofereau cateva nise ce puteau cu usurinta servi pe post de ascunzatori, dar la care era destul de dificil sa ajunga neobservat cand biserica era plina.

Langa intrare era o scara in spirala pe unde se putea ajunge la sirul de balcoane care incadrau peretele de la intrare si cei laterali. Peretele altarului era inalt de aproximativ trei metri. Deasupra lui se intindea cupola care domina intreg acoperisul, asemeni unui clopot urias sprijinit pe ziduri.

Din loc in loc, pe pereti erau atarnate mici difuzoare care faceau cuvintele preotului mai usor auzite in randurile celor prezenti, cand acesta predica din altar.

Optiunile nu erau multe. Nu putea duce arma cu luneta in interiorul bisericii, nici macar in rucsac. Ar fi trezit suspiciuni printre garzile de corp ale preotului, ce-aveau sa fie in biserica in momentul slujbei. O varianta ar fi fost arma modificata Smith&Wesson, de asemenea echipata cu amortizor, dar pentru asta ar fi avut nevoie de o foarte buna pozitie de tragere – care era inexistenta daca voia sa nu fie vazut.

Nedorind sa-si puna identitatea in pericol si sa cada atat de repede in mainile politiei, ajunse la concluzia ca intreaga situatie se rezuma la trei parametri importanti. Ideal ar fi fost ca toti trei sa poata fi intruniti, dar idealul nu era posibil acum. Ii mai ramanea asadar sa aleaga doi dintre ei si sa-si cladeasca planul pornind de la ei. Cei trei parametri erau arma de foc, interiorul bisericii si nevoia de-a scapa neobservat. Necesari erau ultimii doi, pentru ca i se precizase ca totul trebuie sa se intample in biserica, in timpul slujbei. Asadar, vrand-nevrand, trebuia sa renunte la arma de foc.

Mai avea doar cateva zile pana in momentul cand trebuia sa actioneze, iar asta insemna ca nu era deloc timp de pierdut.

Indreptandu-se spre iesirea din biserica, observa o calugarita care tocmai punea la pastrare vesmintele preotesti – haine si podoabe laolalta – purtate de Bistar in timpul slujbei. Cand nu erau folosite, acestea erau pastrate intr-un dulap lipit de unul dintre peretii laterali, dulap ale carui secrete erau tinute in siguranta de un lacat greu, de otel.

Printre hainele si podoabele puse la pastrare cu sfintenie de catre calugarita se numara si un colier aurit de care atarna un medalion imens. In mijlocul medalionului era pictata o mica icoana. Brusc, ochii ii sclipira…


Lasa un comentariu