Ambasadorii (XII) – Cosmaruri adolescentine

– XII –

 
Cosmaruri adolescentine

 

 
Era intuneric si se simtea miros de mucegai. Simtea podeaua umeda si murdara asternandu-se sub picioarele sale goale. Senzatia asta ii facea pielea de gaina, trimitandu-i fiori ascutiti in tot corpul.

Blestema in gand ziua in care mama sa il cunoscuse pe cel care avea sa-i devina tata vitreg. Cu mintile intunecate de aburii alcoolului de care devenise dependenta, femeia se arunca in bratele primului barbat care-i oferise atentie. Tanjea dupa afectiunea cu care-o obisnuise sotul ei, dorind sa se stie din nou ingrijita si apreciata – asa cum doar un barbat care-o iubea o putea face sa se simta.

Noul sot fusese o alegere foarte neinspirata, insa ea ajunsese sa realizeze asta suficient de tarziu incat sa nu-i mai pese. Era un om stapanit de diverse complexe si cu grave probleme psihice – care reusea totusi sa-i inspire acea iluzie de iubire pe care si-o dorea atat de mult.

Adolescentul Victor devenise asadar sacul de box al unui om ce se instalase in locul raposatului sau tata. Insa cei doi barbati nu aveau absolut nimic in comun. Ba dimpotriva, se aflau intr-o antiteza perfecta. Din dragostea si pasiunea pentru lectura si studiu cu care-l inconjurase tatal sau real, Victor ajunsese sa sufere abuzurile unui alcoolic ce se credea Dumnezeu atunci cand avea sticla-n mana. Si care – orbit de o furie nejustificata – il inchidea mereu in pivnita intunecata si rece in care se afla si acum.

Pierduta in universul ei stapanit de haosul bahic, mama sa nu-i luase niciodata apararea.

La varsta la care multi adolescenti invatau sa guste din placerile vietii, Victor se gandea serios sa fuga de acasa. Oriunde, in lumea larga – cata vreme ar fi fost departe de cosmarul pe care era obligat sa-l traiasca zilnic. Il tinea insa pe loc dragostea pentru mama sa, pe care el inca spera sa o poata ajuta sa-si revina.

Asta pana cand intr-o zi femeia se hotarase sa-si ia lumea-n cap. Cu cateva haine si cu toti banii din casa in geanta de pe umar, iesise val-vartej pe usa, dorindu-si o lume mai buna. Si dusa a fost…

***

Lac de sudoare, Victor se trezi inainte sa auda alarma ceasului desteptator. Deschise ochii larg, imbratisand primele raze ale soarelui ce intrau pe fereastra dormitorului sau.
Fantomele suferintelor din adolescenta revenisera iar, bantuindu-i visele.

Dusul rece il ajuta si de aceasta data sa-si limpezeasca ideile. Se imbraca apoi cu grija si iesi pe usa fara a purta niciuna dintre armele de foc ce-i erau atat de dragi. Executia de azi necesita alte indemanari, care insa nu-i lipseau defel.

***

Liturghia era in plina desfasurare cand el trecu pragul bisericii. Oamenii cantau in cor imnuri de slava, acompaniati fiind de vocea puternica a preotului ce statea in fata altarului.

Bistarul avea mainile ridicate spre cer, dorindu-si parca sa se desprinda de corpul sau si sa treaca intr-o alta viata. Nici nu banuia ca cel care intentiona sa-l ajute in aceasta privinta se afla printre enoriasii din biserica.

Bodyguarzii preotului erau si ei la datorie, urmarind nelinistiti multimea crescanda ce se aseza pe banci pentru a asista la liturghie.

La usa bisericii, cativa reporteri asteptau sa vada ce se intampla – asemeni unor hiene ce-si pandesc prada. Conform anonimei trimise de catre Ambasadori si adresate Bistarului, asta avea sa fie ultima sa slujba. Nimeni nu stia cu adevarat ce-o sa se intample, dar cu totii erau convinsi ca se va intampla ceva. Si asteptau cu rabdare sa vada ce anume. Rabdarea lor se consuma odata cu timpul rezervat liturghiei.

Imnul intonat cu atata suflet de catre multimea din biserica lua sfarsit, iar preotul se retrase in altar pentru o noua runda de rugaciuni ce-avea sa curga in urechile audientei din boxele de pe pereti. Purta la gat colierul subtilizat si returnat cu succes, in ajun.

Victor pasi in fata. Totul decurgea conform planului, iar momentul decisiv tocmai venise.

Se facu liniste.

Bistarul incepu sa citeasca sacadat din evanghelie. Vocea lui se raspandea pretutindeni in biserica iar enoriasii ascultau evlaviosi, inchinandu-se.

Ajuns in dreptul primului rand, Victor se opri inchinandu-se si el alaturi de o batrana cuprinsa de febra slujbei. Oamenii erau cu ochii in pamant, rugandu-se.

Vocea preotului conteni, iar corul bisericesc ii lua locul – acompaniat fiind de orga veche la care canta unul dintre diaconi. Versurile imnului care tocmai incepuse ii cuprinsera pe toti cei din audienta. Oamenii cantau la unison cu membrii corului, iar numarul de decibeli crescuse considerabil.

O femeie aflata in acelasi rand cu Victor se opri dintr-odata si privi ingrozita spre usa altarului. Chipul i se albi de spaima. Scoase un urlet care intrerupse intreaga slujba…


Lasa un comentariu