Ambasadorii (XVII) – Noi pregatiri

– XVII –

 
Noi pregatiri

 

 
Mai erau cateva zile pana la vizita Nasului. Acesta urma sa fie cazat la o vila de protocol aflata la marginea orasului, langa o superba padure ce se-ntindea pe cateva zeci de hectare.

Stabilimentul era de fapt un fost conac boieresc, renovat in urma cu cativa ani dupa ultimele standarde. Edilii orasului investisera considerabil in acel loc, iar rezultatele se vedeau.

Cladirea pastra aerul vremurilor in care fusese ridicata, iar ornamentele care-i impodobeau zidurile in exterior fusesera si ele reconditionate – reinviindu-i perioada de glorie din urma cu sute de ani. Interiorul era impodobit asemeni unui muzeu, iar unele piese de mobilier erau la fel de vechi precum locul care le gazduia. Cu toate acestea, toate ferestrele aveau sticla antiglont iar securitatea era asigurata de unul dintre cele mai performante sisteme de alarma de pe piata, precum si de o armata de paznici care patrulau non-stop.

Singurul care mai era cazat in mod regulat aici era presedintele tarii, cand vizita regiunea. Insa acum pregatirile erau in toi pentru vizita Nasului si a sotiei sale.

Victor isi lasa mototicleta la marginea padurii, intre copaci – si porni pe o poteca ce ducea spre vila. Printre gandurile care-i bantuiau mintea se infiripau diverse planuri de actiune, pe masura ce inainta. Avea sa le dezvolte pe toate si sa aleaga la final doar unul. Pe cel mai eficient.

Crengile uscate se rupeau sub pasii sai hotarati, iar putinele raze de soare care razbateau printre bogatele coroane ale copacilor il duceau iar cu gandul la anii copilariei. Se simtea insa mai usor si mai implinit decat zilele trecute. Vizita la mormantul tatalui sau ii facuse bine.

In ultimii ani se bucurase din plin de beneficiile financiare ale profesiei sale. Erau multi cei care plateau foarte mult ca sa scape de altii pe care-i urau la fel de mult – din varii motive.

Stia ca poarta vina tuturor crimelor pe care le infaptuise. Insa mereu se intreba daca cei care-l platisera de-a lungul anilor ca sa le comita aveau si ei o vina. Era constient ca el era doar executantul gandurilor nerostite ale altora. El era cel care apasa pe tragaci, insa cei care-l plateau erau autorii morali ai asasinatelor. Asadar… cine era criminalul?

Atentia-i fusese distrasa de luciul gardului care imprejmuia vila si care tocmai se ivise printre copaci. Studiase toate materialele despre cladire pe care fusese capabil sa le sustraga si cunostea modul in care a fost proiectata.

Umbra copacilor din marginea padurii il adapostea de privirile celor care pregateau terenul pentru venirea Nasului, pe masura ce el inconjura asezarea – in cautarea locului perfect pentru executie.

Ajuns langa drumul de acces, ramase in umbra si-si aprinse o tigara. Continua sa studieze locul, asezat fiind pe iarba moale.

Intregul complex se afla in centrul unei curti imense, imprejmuita de gardul metalic. Din loc in loc, performante camere de supraveghere scrutau zona in cautarea intrusilor. Nu putea patrunde in curte, ar fi fost zarit iar intreaga operatiune ar fi fost in zadar. Nu-i ramanea asadar decat sa traga de la adapostul copacilor, la momentul potrivit. N-avea de unde sa stie insa care va fi cel mai potrivit moment. Trebuia asadar sa se aseze intr-un loc de unde putea vedea toata curtea… si sa astepte.

Totul parea usor, lipsit de complicatiile caracteristice acestui tip de lovitura. Iar el spera ca norocul nu i se terminase inca.


Lasa un comentariu