Ambasadorii (XVIII) – O casuta pe plaja…

– XVIII –

 
O casuta pe plaja…

 

 
Victor se trezi devreme in dimineata vizitei Nasului. Dupa un dus rapid si un mic dejun pe masura, isi lua echipamentul pregatit cu o seara inainte si – calare pe motocicleta – se indrepta iar spre padurea in marginea careia se gasea vila de protocol.

Motorul torcea usor in aburii diminetii, iar soseaua era inca libera. Orasul revenea incet la viata, fara a banui ca o noua crima ii va tulbura linistea in aceasta frumoasa zi.

Coti pe drumul spre padure, simtind umbrele primilor copaci mangaindu-i viziera. Totul era perfect si totusi, ceva lipsea. Nu-si dadea seama ce anume, insa un ciudat sentiment de neliniste il stapanea inca din momentul in care deschise ochii.

Se gandi la banii castigati de-a lungul timpului din aceasta infama meserie. Nu erau deloc putini. I-ar fi ajuns pentru multi ani lipsiti de griji, undeva intr-un loc pasnic unde nu l-ar fi cunoscut nimeni. Era pentru prima data cand se gandea serios sa se retraga. Sa plece. Sa renunte la a mai lua vietile altora si sa-si traiasca – in sfarsit – propria sa viata. Fara teama ca va fi descoperit, fara grija ca in orice moment poate fi aruncat dupa gratii – unde-si va petrece tot restul zilelor.

Racoarea brusca il adusese la realitate. Intrase in padure, iar drumul se ingusta tot mai mult. Asfaltul parea ca cedeaza teren copacilor batrani, platindu-si obisnuitul tribut catre stapanii locului.

Isi parca motocicleta in locul stabilit dinainte, ferind-o de privirile celor care – eventual – ar mai fi strabatut padurea asemeni lui. Poteca il astepta primitoare, ducandu-l spre vila.

Nelinistea ce-l insotea de cand se trezise deveni si mai puternica. Inima-i batea sa-i sparga pieptul iar el inca nu intelegea ce se intampla. Toate astea sunt semne? Daca da, ce fel de semne? Se va intampla ceva? Planul nu va putea fi dus la indeplinire? Va fi descoperit? Sau, mai rau…?

Se opri pret de cateva momente, clatindu-si gandurile negre cu limpezimea linistii din jur. Facea eforturi sa-si regaseasca sangele rece. Trebuia sa-si termine misiunea. Trebuia sa incheie acest ultim contract pentru Ambasadori. Iar apoi era liber sa plece, fara sa se mai uite inapoi.

Ajunsese din nou langa gardul ce marginea intregul complex si cauta din priviri copacul ales cu cateva zile inainte. Cu rucsacul in spate, urca atent si se stradui sa nu faca zgomot.

Oprindu-se la o inaltime considerabila, privi spre vila. Campul vizual era curat. Paznicii patrulau in jurul cladirii, iar ingrijitorii faceau ultimele pregatiri pentru primirea oaspetelui.

In ajun, incercase in zadar sa gaseasca o fotografie a sotiei Nasului – pe care deasemenea trebuia s-o ucida. Nu reusise. In documentele primite de la Diana era specificat clar ca o singura femeie il va insoti pe influentul afacerist – si ca aceea e sotia lui, iar el va trebui sa-i trimita pe amandoi pe cealalta lume. Spera sa poata gasi o imagine de-a ei in presa de scandal, insa Nasul amenintase ca desfiinteaza orice ziar care-i ia in vizor familia. Asadar, viata sa personala ramasese mereu departe de obiectivele reporterilor flamanzi dupa subiecte picante. Nu-i ramanea decat s-o identifice in anturajul Nasului – mizand pe faptul ca Diana avea dreptate – si s-o ucida odata cu el.

Alese una dintre ramurile cele mai groase ale copacului pentru a se aseza pe ea, eliberandu-si mainile. Rezemat de trunchi, scoase arma cu luneta din rucsac si o asambla in cateva secunde. O cunostea bine. Ii stia fiecare sunet, fiecare zgaraietura. Ar fi fost in stare s-o asambleze chiar si cu ochii inchisi. Baga un glont pe teava si astepta.

Linistea din jur era aproape hipnotizanta. Nici macar pasarile n-o tulburau. Totul in jur era calm. Doar nelinistea din gandurile lui Victor parea sa tulbure totul. Insa el era singurul care o simtea.

O casuta pe plaja. Asta isi dorea cand totul se va fi terminat. Ceva simplu, care sa-i ofere adapost pe vreme rea. Si un pat moale, in care sa se odihneasca in noptile ce-aveau sa vina, strangand la piept un suflet cald de femeie. Nu mai iubise de multa vreme. De fapt, iubise doar o singura data cu adevarat. Iar de-atunci fusese aproape incapabil sa vada dincolo de zambetele altor femei. Dincolo de negura din ochii lor, dincolo de gandurile lor ascunse. Chiar si-atunci cand ele ii cedau, umplandu-i bratele cu trupurile lor goale si firave. Spera insa ca odata ce se va putea indeparta de povara anilor de asasinate va putea sa gaseasca din nou – in ochii vreunei femei ce soarta i-o va aduce in cale – acea caldura pe care niciodata nu incetase cu adevarat s-o caute.

Huruitul masinilor de teren care se apropiau il aduse iar la realitate. Nasul se apropia, escortat de un intreg echipaj de politie.


Lasa un comentariu