Ambasadorii (XIX) – Ea

– XIX –

 
Ea

 

 
Convoiul era format din trei masini. Nasul calatorea in cea din mijloc – un puternic SUV – fiind incadrat de doua vehicule cu girofaruri, cu insemnele politiei locale.

Trecura la vreo cincizeci de metri de Victor, care-i privi fara a fi vazut din inaltul copacului in care se adapostise.

Totul parea a se derula cu incetinitorul. Inima incepu sa-i bata cu putere, amintindu-i de primul sau asasinat.

Deseori, cruntele batai primite de la tatal sau vitreg il alungau la bunicii care nici ei nu-l iubeau foarte mult, dar cel putin ii ofereau liniste. Cuibarit in podul casei lor, citise si recitise de zeci de ori toate capitolele importante din manualele de balistica ramase de la tatal sau real. Iar gandul de a-si face o arma ii incolti in minte dupa ultima bataie primita, cand firicelele de sange i se scurgeau din ranile proaspete, lipindu-i camasa de spatele transpirat.

Stia ca va trebui sa riposteze. Sa se opuna cruzimii cu care era tratat, odata pentru totdeauna. Insa daca l-ar fi infruntat pe tatal sau vitreg in mod direct, intreaga scena ar fi fost doar o repetare a povestii biblice cu David si Goliat. Unde el – evident – ar fi fost David. Dar n-ar fi avut prastia care sa incline balanta victoriei in favoarea lui, doborand colosul asupritor.

Fara a-si da seama ce face cu adevarat, incepu sa schiteze un pistol rudimentar pe o bucata de hartie ingalbenita. Nu era cine stie ce. Doar o teava cu diametrul mic, careia avea sa-i indese la unul din capete o incarcatura de praf de pusca facut dupa o reteta luata tot din carti. In loc de proiectil avea o bila de rulment, iar mecanismul declansator era imprumutat de la o bricheta defecta. Defecta, dar suficient de functionala incat sa produca scanteia ce-avea sa aprinda pulberea din teava.

Ii lua aproape doua zile sa confectioneze primitiva arma. Flintele haiducilor din vechime erau mai performante decat ceea ce construise el, dar… deocamdata se multumise cu ce avea. Era deja seara cand totul era pregatit pentru primul test. Ochise o oala veche, asezata pe un stalp din fundul curtii. Cu maini tremurande, indrepta teava spre oala si apasa butonul brichetei. Pe moment, nimic nu se intampla. Dupa cateva clipe insa teava bubui, scuipand bila metalica in directia oalei. O nimerise si reusi s-o gaureasca, iar teava ce-o tinea in mana ii ardea palma, ranindu-l. Insa nimic nu mai conta. Reusise.

Data urmatoare cand tatal sau vitreg veni baut acasa, micul Victor stia ce va urma. Stia ca-l va gasi, chiar daca se va stradui sa se ascunda. Stia ca-l va invinui din nou pentru plecarea mamei lui, pentru lipsa banilor, pentru conditiile grele, pentru tot… si ca-si va scoate iar cureaua cu catarama metalica, pentru a-i umple spatele de sange. Insa de aceasta data era pregatit, tinand strans in maini rudimentara arma la care lucrase inainte.

Avea sa tina minte mereu ultima data cand tatal sau vitreg ridicase cureaua pentru a-l lovi. Momentul in care – satul de bataie si de chinuri – indrepta arma rudimentara spre pieptul asupritorului si apasa butonul brichetei. Arsura groaznica din palme. Pata de sange de pe pieptul barbatului care se prabusise pe podea. Sentimentul ciudat de eliberare. Acele clipe transformasera copilul de atunci in barbatul de acum. Adolescentul nevinovat care se razbunase pe omul ce-l asuprea isi incepuse transformarea in asasinul care era azi odata cu trimiterea in alte lumi a primei sale victime. A tatalui sau vitreg.

Toate aceste ganduri urlara in mintea lui Victor doar pret de cateva secunde. De atat avu nevoie convoiul pentru a ajunge in fata vilei. Toate cele trei masini se oprira in acelasi timp, iar soferul celei din mijloc cobori pentru a le deschide usa Nasului si sotiei sale.

Prin luneta Radei, Victor urmarea totul. Il vazu pe intaiul corupt al tarii pasind in lumina razelor soarelui, din interiorul masinii luxoase. Era usor de recunoscut. Figura superioara si increzuta era aceeasi ca si in fotografia din plicul Dianei.

Nasul se opri, fara a banui ca spre fruntea sa era atintita teava armei ce-avea sa-i aduca moartea. Privi spre interiorul masinii din care tocmai iesise si isi intinse mana in acea directie, chemandu-si sotia.

Femeia iesi, etalandu-si formele care atrageau privirile paznicilor din jur. Unduindu-se intr-un mers indelung exersat, pasi la bratul sotului sau. Palaria cu boruri largi pe care o purta ii ascundea deocamdata chipul.

Cuplul avea cam zece metri de parcurs din aleea unde oprise masina si pana la treptele de marmura ale vilei. Ambele tinte erau acum in campul sau vizual, iar timpul era extrem de scurt. Victor ochi tampla barbatului, isi tinu respiratia si trase.

Amortizorul Radei scoase din nou geamatul scurt si atat de bine cunoscut, trimitand un nou suflet in ghearele mortii. Nasul se prabusi pe pietrisul aleii, intr-o balta rosiatica si aburinda – de sange proaspat.

In cadere trase dupa el si palaria sotiei sale, intr-un ultim gest disperat de-a se agata de viata. Chipul femeii era acum descoperit, iar luneta armei lui Victor se indrepta asupra ei, urmarind-o cum alerga spre usa cladirii. Garzile de corp se agitau nestiind de unde fusese trimis glontul aducator de moarte, iar secundele se scurgeau una dupa alta.

In fractiunea de secunda in care-i vazuse chipul, Victor se cutremura. Nu, nu putea fi ea…


Lasa un comentariu