Una cu vaca si cu soacra

Eu am crescut la tara, intr-un sat de pe malul Muresului. In mijlocul naturii, cum s-ar zice. Acolo unde as alege sa cresc iar, dac-as fi din nou copil si daca as putea alege.
Mi-au placut mult acele locuri. Imi plac si acum – si alerg spre ele ori de cate ori am posibilitatea.
Eram mari consumatori de lapte (o patima care pe mine nu m-a parasit nici azi) asa ca ai mei hotarasera intr-o vreme sa tina o vaca. Sa fie lapte proaspat. Eram atunci in scoala generala.
Ca orice copil crescut la tara, datoria de-a duce vaca la pascut imi revenea uneori mie. In special in timpul vacantelor de vara. Si-mi convenea de minune asta, pentru ca era un animal bland si pasnic – pastea fara probleme ore-n sir in (aproximativ) acelasi loc, iar mie nu-mi ramanea decat sa gasesc cate-un petec de umbra si sa ma pun pe citit. Eram mereu cu cartea-n traista si citisem mult in acea vreme.
Parintii mei obisnuiau sa trimita lapte de vaca si la unele rude, de prin alte localitati. Am o matusa – sora de-a mamei – care locuieste la vreo 20 de kilometri de satul parintilor mei. O vecina de-a ei avea o moara la noi in sat, iar parintii mei obisnuiau sa-i trimita lapte matusii prin intermediul celor care administrau moara.
Odata, printr-un nefericit incident, vaca murise. E mai complicat de explicat iar detaliile nu conteaza acum. Implica neglijenta unor muncitori si incompetenta unui veterinar – dar astea-s cadre din alt film. Din moment ce murise vaca, disparuse (cel putin pe moment) si sursa de lapte.
Intr-una din zilele urmatoare, taica-meu avea drum pe la moara. Si daca tot era acolo, s-a gandit sa-i spuna morarului s-o anunte pe matusa mea ca vaca a murit, deci – deocamdata – nu-i mai puteau trimite lapte.
In seara acelei zile eram pe-afara si ma jucam cu tovarasii de pe strada. La un moment dat, vad ca vine o masina si opreste in fata casei noastre. Din ea coboara matusa mea, insotita de fiica ei (verisoara mea). Mi se parea ceva neobisnuit la ele. Mai exact, imbracamintea lor. Erau imbracate-n negru, din cap pana-n picioare. Si tocmai scoteau o coroana (din aia de inmormantare) din portbagaj.
Ele intra-n curte, eu dupa ele. Ne intalnim in fata casei, eu cu “saru’mana” – ele cu “Dumnezeu s-o ierte”. M-am blocat. S-au blocat si ai mei, cand au iesit si le-au vazut asa.
Ele venisera de fapt pregatite de inmormantare. Pentru ca atunci cand taica-meu a mers la moara, in zgomotul asurzitor de acolo morarul a inteles “… spune-i c-a murit soacra” – in loc de “… spune-i c-a murit vaca”.
In fine, ne-am lamurit pana la urma. Vaca era moarta, soacra (bunica mea) era bine-mersi. Matusa mea era usor stanjenita, ai mei erau surprinsi, eu vedeam doar partea hazlie din toata treaba asta. Confuzia, adica. Si ma prapadeam de ras. Din fericire, aveam un ras contagios care i-a cuprins si pe ceilalti in scurta vreme 🙂 A fost o intamplare de care inca mai radem bine, cand ne amintim de ea 🙂


One Comment

Lasa un comentariu