Ambasadorii

Imi place sa citesc fictiune. Intotdeauna, cateva ore petrecute printre randurile plasmuite de imaginatia cuiva talentat au fost binevenite. Au reprezentat o evadare din cotidian. Dintr-o lume plina de fiinte umane, dar tot mai goala de oameni.

Fictiunea atent incondeiata in paginile cartilor a fost intotdeauna un portal spre alte lumi.
Lumi populate de oameni nascuti din gandurile celor care le-au asternut povestile pe hartie.
Eroi fara trup si suflet, dar care traiau vesnic – gratie cititorilor. Si-mi place sa cred ca o multime de astfel de eroi au trait si prin intermediul meu. Pentru ca i-am citit si le-am dus povestile mai departe.

Am inceput de cateva luni sa scriu… ceva. Fictiune. Un fel de poveste, daca vreti sa-i spuneti asa. Am continuat-o cand mi-a permis timpul si-am ispravit-o de vreo doua saptamani. Nu e prima pe care-am scris-o vreodata, dar e prima la care-am scris atat de mult. Fara indoiala, sunt departe de-a ma considera cine stie ce scriitor si voi fi intotdeauna departe. Raman cel mult un blogger amator, care mai da cu subsemnatul pe blogul aici de fata – cat il ajuta experienta, imaginatia si timpul. Timp care e tot mai putin, in ultima vreme.

Povestea se numeste “Ambasadorii” si e oarecum inspirata din realitatea cotidiana, pana la un punct. Desigur, orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.

Sper sa va placa povestea mea. Daca nu, promit ca urmatoarea va fi mai buna.

IDrumurile noastre…

IIScrisoare cu parfum de femeie

IIIDiana

IVTara nimanui

VRusul

VIAnonima prevestitoare

VIIPrimul cazut

VIIICopilul nimanui

IXOmul bisericii

X“Preotule, ti-ai pierdut calea…”

XIPregatiri pentru ultima slujba

XIICosmaruri adolescentine

XIIIAl doilea cazut

XIV Zidul

XVPentru viata !

XVINasul

XVIINoi pregatiri

XVIIIO casuta pe plaja…

XIXEa

XXEpilog