Postari din categoria: altceva

Promo : Ambasadorii

Imi place sa citesc fictiune. Intotdeauna, cateva ore petrecute printre randurile plasmuite de imaginatia cuiva talentat au fost binevenite. Au reprezentat o evadare din cotidian. Dintr-o lume plina de fiinte umane, dar tot mai goala de oameni.

Fictiunea atent incondeiata in paginile cartilor a fost intotdeauna un portal spre alte lumi.
Lumi populate de oameni nascuti din gandurile celor care le-au asternut povestile pe hartie.
Eroi fara trup si suflet, dar care traiau vesnic – gratie cititorilor. Si-mi place sa cred ca o multime de astfel de eroi au trait si prin intermediul meu. Pentru ca i-am citit si le-am dus povestile mai departe.

Am inceput de cateva luni sa scriu… ceva. Fictiune. Un fel de poveste, daca vreti sa-i spuneti asa. Am continuat-o cand mi-a permis timpul si-am ispravit-o de vreo doua saptamani. Nu e prima pe care-am scris-o vreodata, dar e prima la care-am scris atat de mult. Fara indoiala, sunt departe de-a ma considera cine stie ce scriitor si voi fi intotdeauna departe. Raman cel mult un blogger amator, care mai da cu subsemnatul pe blogul aici de fata – cat il ajuta experienta, imaginatia si timpul. Timp care e tot mai putin, in ultima vreme.

Povestea se numeste “Ambasadorii” si e oarecum inspirata din realitatea cotidiana, pana la un punct. Desigur, orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare. O sa-i dau drumul aici pe blog, cate un capitol pe zi – pret de douazeci de zile.

Sper sa va placa povestea mea. Daca nu, promit ca urmatoarea va fi mai buna.

Cu stima,
L.


Cutremur

Comuna Stefanesti, judetul Arges. Mai exact, satul Florica. Acolo unde sunt inmormantati Bratienii.

De ceva vreme, satenii incepusera sa auda noaptea tot felul de zgomote ciudate. Insa in seara asta, zgomotele pareau sa fie insotite de vibratii ale peretilor si ale obiectelor din case.

Nimeni nu stia exact ce se intampla.

Unii spuneau ca e cutremur. Altii, ca armata lucreaza undeva sub pamant, la un proiect ultrasecret. Altii, ca guvernul e de vina.

Babele abonate la biserica se tanguiau ca vine sfarsitul lumii.

Adevarul e ca aceia care dadusera vina pe guvern erau mai aproape de adevar. citeste mai departe


S-a mai dus unul

A murit si Kim Jong-Il, dictatorul din Coreea de Nord. Un om care s-a bucurat de un extraordinar cult al personalitatii, fiind venerat ca un erou si supranumit chiar “regele-zeu”. De fapt, un individ care si-a condus tara cu o mana de fier – folosindu-se de o armata supusa si de lagarele de munca pentru a-si mentine puterea. Un tiran autentic, dupa marturiile poporului nenorocit de regimul sau. Unul dintre cei mai odiosi dictatori comunisti din istorie.

Azi, la moartea lui – poporul “a iesit sa-l jeleasca”, dupa cum puteti vedea in clipul citeste mai departe


Romani si unguri

Citisem zilele trecute pe Hotnews cum un hocheist roman a fost umilit in vestiar de catre coechipierii sai de etnie maghiara. Gasiti detalii aici.

Conform articolului din sursa citata, unicul roman din echipa nationala de hochei a fost injurat si lovit cu prosoapele ude de catre coechipierii maghiari pentru simplul motiv ca era roman.

Trist, ce sa zic. Cu atat mai mult cu cat totul s-a petrecut intr-un mediu sportiv, unde disciplina ar trebui sa fie respectata cu strictete. Din cate am inteles, cazul se ancheteaza iar vinovatii vor fi pedepsiti. E normal sa se procedeze asa, acum si oricand – indiferent de etnia agresorilor sau a celui agresat. Conduita nesportiva atrage dupa sine grave consecinte, care vor trebui suportate de catre cei vinovati. Dar… nu neaparat acesta e subiectul prezentului citeste mai departe


Facebook si casnicia

Adi si Dana sunt casatoriti de cativa ani buni. Locuiesc in apropiere de Tirgu-Mures. Au impreuna si-o fetita de-a dreptul extraordinara. O comoara, nu altceva.

Casnicia lor mergea foarte bine, mai ales dupa nasterea fetitei. Asta, pana intr-o zi – cand Adi a descoperit Facebook. Si-a facut cont si s-a bucurat sa regaseasca acolo oameni pe care nu-i mai vazuse de foarte multa vreme – si de care era candva apropiat. Printre ei – multi dintre fostii colegi de liceu si prieteni din copilarie (de care timpul il indepartase).

Odata cu trecerea zilelor, Adi petrecea tot mai mult timp pe site-ul de socializare. Dana intrase la banuieli. Ca nu-i mai acorda suficienta atentie, ca si-o fi gasit vreuna, ca asa si pe dincolo. Se prefacea insa indiferenta – asteptand momentul potrivit pentru a face un citeste mai departe


Dumnezeul meu si Dumnezeul lor

Dumnezeul meu nu se ascunde dupa un nume.

Dumnezeul meu nu e mai slab sau mai puternic decat Dumnezeul altuia.

Dumnezeul meu n-are nevoie de razboaie si varsare de sange in numele Lui.

Dumnezeul meu nu arde oamenii pe rug.

Dumnezeul meu nu condamna placerea trupeasca.

Dumnezeul meu n-are nevoie de intermediari pentru a-si face simtita prezenta.

Dumnezeul meu n-are nevoie de constructii faraonice, facute pe banii unui popor care moare de foame.

Dumnezeul meu nu ocoleste intrebarile “de ce?” si “ce-ar fi daca?”. citeste mai departe


Ce nu stiati despre Gaddafi

Muammar Gaddafi

Muammar Gaddafi (1942 - 2011)

Am vazut zilele trecute la stiri imaginile cu presupusele ultime clipe din viata lui Muammar Gaddafi. Zic “presupusele” pentru ca povestea ridica multe semne de intrebare, cu atat mai mult cu cat nu poate fi verificata. Cel putin nu de catre oamenii de rand.

Rebelii libieni – fericiti c-au pus mana pe “tiran”, il loveau cu o sete lipsita de orice urma de ratiune – in timp ce individul (oarecum mirat de ce i se intampla) il intreba pe unul dintre ei “ce ti-am facut eu tie?”.

Da – “rebelii” erau bucurosi ca scapa de un asa-zis tiran. Dar obscenitatea uciderii unui om pe care acum cateva luni il ridicau in slavi nu i-a facut mai putin tirani decat el insusi.

Nu-i iau apararea lui Gaddafi (asta, inainte sa sara vreunu’ sa dea cu paru’ – dupa cunoscutul obicei mioritic). Dar daca omul se facea intr-adevar vinovat de atatea crime, nu merita oare sa fie capturat, judecat si – abia apoi, eventual – condamnat la inchisoare pe viata? Sau dus in fata plutonului de executie, sau pe scaunul electric?

Da, judecat. Intr-o instanta obiectiva – nu intr-una “a poporului”. Gasit vinovat pentru N capete de acuzare (unde N era stabilit de instanta) si condamnat apoi sa citeste mai departe


Crima perfecta

Mi-am adus aminte azi o poveste mai… altfel.

Acum mai multi ani eram foarte pasionat de cartile politiste. Citeam tot ce-mi cadea in mana – si-mi placea sa deduc deznodamantul. Intr-o oarecare masura reuseam, in special dupa ce numarul de carti citite din aceasta gama crescuse considerabil.

Incepuse sa-mi placa un anumit subiect in mod deosebit – si anume abordarea crimei perfecte. Pe masura ce citeam – descalceam planul detaliat dupa care crima se dorea a fi comisa si eram (cel putin teoretic) cu un pas inaintea anchetatorului.

Nu sariti – nu mi-am dorit niciodata sa aplic un astfel de plan 🙂 Si nici nu scriu asta ca sa dau idei cuiva. Dar ma fascina ingeniozitatea cu care autorii puneau totul la cale, de la o carte la alta. Acum, ce vreti. Cu totii am avut diverse pasiuni in adolescenta. Unii colectionau timbre, altii se jucau de-a citeste mai departe