Postari din categoria: cotidian

Romania, un website cu un codebase scris de rusi

Romania e un website cu un codebase vechi, scris de rusi.

In ’89 – cu anumite influente din partea concurentei – a aparut o petitie online care solicita refacerea proiectului de la zero. Petitia a adunat o multime de semnaturi din partea userilor.

Cei care administrau site-ul au schimbat doar interfata. Au schimbat layout-ul, au mai pus cate-o poza noua pe ici pe colo… si-au relansat site-ul ca pe unul nou.

Dupa relansare, utilizatorii s-au impartit pe grupuri. citeste mai departe


Despre spitale si oameni

Joi dimineata. Ma trezesc confuz pe la 6 si ceva, dorindu-mi sa fie sambata. Atipesc iar. Ma trezesc din nou pe la 6 si ceva mai mult. Degeaba, tot nu e sambata.

Am de facut o vizita la spital inainte de-a ajunge la birou. Vremea de afara pare sa fie in ton cu starea mea de spirit. Adica nu e o vreme de sambata. Nu e nici macar o vreme de joi. E mai degraba una de luni.

La 7 si ceva sunt gata sa ies din casa. Chem un taxi, hotarat fiind sa nu pierd vremea pe drum – ca n-am toata ziua la dispozitie pentru asta.

Taximetristul ma cunoaste. Mai schimbam cateva cuvinte, in drumul spre spital. Ne trezim inconjurati de vitezomani care se angajeaza in niste depasiri agresive de tot. Toti par sa se grabeasca in dimineata asta. Forteaza culoarea rosie a semaforului, se baga in fata, claxoneaza ca turbatii. Citisem odata undeva ca n-are rost sa-i port pica celui care pare a se grabi nejustificat, in trafic. Pentru ca nu stiu ce-i in sufletul lui. Cine stie, poate-i naste nevasta. Si ma gandesc intr-o doara ca multe neveste din targul de pe Mures nasc in dimineata asta…

Intr-una din intersectiile mari, un politist depasit de situatie incearca sa faca ordine-n dezordine, gesticuland mai des decat clipeste. Se resemneaza intr-un final si isi coordoneaza miscarile dupa luminile semaforului. Cand apare culoarea rosie, ne face semn sa oprim. Apoi, cand rosul devine verde – ne indeamna sa ne continuam drumul. Asadar, semaforul nu se descurca singur si avea nevoie de-un politist care sa-l ajute.

Ajung la spital. In ciuda sperantelor mele de-a fi printre primii – ca de-aia facusem ochisori atat de devreme, la urma-urmei – ma trezesc la o coada destul de lunga. Majoritatea celor din fata mea sunt pensionari. Par resemnati dar totusi nerabdatori. Imi amintesc ce-mi spunea cineva odata, cu referire la pensionarii care se trezesc devreme. Si anume ca fac asta ca sa prinda cat mai mult din timpul care le-a mai ramas… citeste mai departe


Timpul e singura moneda reala

Iti propun un exercitiu de imaginatie.

Sa presupunem ca lucrezi intr-o companie oarecare. Nu conteaza domeniul sau profilul companiei, nu asta e important acum. Discutam doar ipotetic, unele detalii pot fi ignorate.
Asadar, lucrezi 8 ore pe zi, de luni pana vineri – iar munca pe care-o faci are complexitate medie sau putin peste medie si o responsabilitate pe masura.
Sa mai presupunem – tot ipotetic vorbind – ca esti platit cu 2000 RON pe luna. Nu conteaza daca e mult sau putin. E doar un numar care sa ma ajute sa ilustrez ce vreau sa spun mai departe. Cum am zis, nu discutam detalii.
O luna are de regula 160 de ore lucratoare.
La un salariu de 2000 RON, asta inseamna 12.5 RON/ora.
Timpul e o resursa pe care n-o mai poti recupera, odata consumata. citeste mai departe


Promo : Ambasadorii

Imi place sa citesc fictiune. Intotdeauna, cateva ore petrecute printre randurile plasmuite de imaginatia cuiva talentat au fost binevenite. Au reprezentat o evadare din cotidian. Dintr-o lume plina de fiinte umane, dar tot mai goala de oameni.

Fictiunea atent incondeiata in paginile cartilor a fost intotdeauna un portal spre alte lumi.
Lumi populate de oameni nascuti din gandurile celor care le-au asternut povestile pe hartie.
Eroi fara trup si suflet, dar care traiau vesnic – gratie cititorilor. Si-mi place sa cred ca o multime de astfel de eroi au trait si prin intermediul meu. Pentru ca i-am citit si le-am dus povestile mai departe.

Am inceput de cateva luni sa scriu… ceva. Fictiune. Un fel de poveste, daca vreti sa-i spuneti asa. Am continuat-o cand mi-a permis timpul si-am ispravit-o de vreo doua saptamani. Nu e prima pe care-am scris-o vreodata, dar e prima la care-am scris atat de mult. Fara indoiala, sunt departe de-a ma considera cine stie ce scriitor si voi fi intotdeauna departe. Raman cel mult un blogger amator, care mai da cu subsemnatul pe blogul aici de fata – cat il ajuta experienta, imaginatia si timpul. Timp care e tot mai putin, in ultima vreme.

Povestea se numeste “Ambasadorii” si e oarecum inspirata din realitatea cotidiana, pana la un punct. Desigur, orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare. O sa-i dau drumul aici pe blog, cate un capitol pe zi – pret de douazeci de zile.

Sper sa va placa povestea mea. Daca nu, promit ca urmatoarea va fi mai buna.

Cu stima,
L.


Pana mea (II)

Acest text este un pamflet.

De Gica si Gina probabil va mai amintiti. Daca nu, va puteti reimprospata memoria aici. Da, doiul roman din titlu vine de la partea a doua, nu de la a doua pana.

Timpul trecea de la concedierea lui Gica, iar el nu dadea semne ca ar vrea sa-si caute de lucru. Cu toate astea, salariul Ginei incepea sa nu mai ajunga iar guvernul nu dadea semne ca ar vrea sa-l ajute – asa ca a decis sa se inscrie – in pana lui – intr-un partid, poate-i iese ceva de-acolo. La urma-urmei, era plin in parlament de alti pierde-vara de aceeasi teapa cu el, asa ca in politica s-ar fi simtit ca acasa.

Asadar, se gandise ca in loc sa stea degeaba pe banii Ginei ar fi mai bine sa stea degeaba pe banii partidului. Si pe ajutorul de somaj pe care-l obtinuse cu o pila la fortele de munca.

Pe domnu’ Dan il stia de pe postul lui preferat de televiziune – OTV. Adora sa sparga seminte in fata televizorului, urmarind balacarelile “poporului”. S-a inscris asadar in Partidul Poporului. Se simtea – in pana lui – parte din ceva inaltator.

In plus, ii placea gandul ca va primi 20.000 de euro fara sa faca nimic, atunci cand idolul lui (Dan Diaconescu) va invinge ciocoii si va ajunge in sfarsit presedinte. citeste mai departe



Cizmarule, nu mai sus de sandala !

Pictorul grec Apelles – care a trait (printre altele) si la Roma – a expus intr-o zi in fata cetatenilor una dintre capodoperele sale. Pictura sa reprezenta scena unei lupte. Un individ din multime, cizmar de meserie, i-a atras atentia ca o sandala a unuia dintre personajele pictate nu este corect reprezentata. Apelles a acceptat critica si a modificat pictura, refacand sandala conform indicatiilor date de cizmar.

Acesta din urma a insistat insa, criticand si restul operei. Moment in care picorul, solemn, i-a atras atentia spunandu-i “Ne sutor ultra crepidam”. In traducere – “Cizmarule, nu mai sus de sandala”.

Morala e simpla si a dainuit peste veacuri : nu te amesteca in lucruri pe care nu le cunosti indeajuns. Sigur, cizmarul avea tot dreptul sa critice sandala. Insa avea dreptul sa citeste mai departe


Nevoia de feedback

Feedback-ul are mai multe posibile definitii, dar cea care ne intereseaza acum in mod deosebit este aceea de “reactie la o actiune data”.
“Actiunea data” – in IT – se reduce la completarea unei sarcini sau a unui set de sarcini. In consecinta, feedback-ul va fi de fapt parerea clientului despre munca depusa.

Inainte insa de-a ajunge la client, munca respectiva va trece prin filtrul PM-ului – care e dator sa identifice eventualele probleme, sa le raporteze si sa supervizeze rezolvarea lor. Feedback-ul clientului ajunge de cele mai multe ori la echipa prin intermediul PM-ului. Totodata, PM-ul poate oricand sa-si exprime parerea cu privire la munca realizata de echipa sa. Asadar, sa dea propriul feedback.

Intr-un limbaj mai comun, definim asadar feedback-ul ca fiind o parere asupra unui lucru realizat de cineva. Ca e o parere pozitiva sau negativa, asta conteaza mai putin decat ati crede. E foarte important ca aceasta parere sa fie insa si constructiva, inainte de orice altceva.

Daca tu ca Project Manager dai un feedback pozitiv (adica munca realizata de catre cineva din subordinea ta se ridica la standardele impuse si e laudata de client), atunci nu-l ajuti cu nimic pe omul respectiv daca-i spui doar “ai facut o treaba excelenta” si-atat. In cel mai bun caz ii vei mari pe moment increderea in sine. In cel mai rau caz, o sa-l adormi pe laurii victoriei (ceea ce-l va face vulnerabil in fata urmatoarei provocari). Ai insa posibilitatea sa transformi asta in ceva consistent si durabil. Spune-i si de ce anume ceea ce-a facut el e “o treaba excelenta”. Da-i toate motivele care au dus la aceasta concluzie, ajuta-l sa constientizeze ca a atins un standard la care va trebui sa se alinieze de acum inainte. In acest fel, feedback-ul citeste mai departe


Cine face munca cea mai grea?

Mi s-a pus de curand intrebarea “cine face munca cea mai grea in IT”. Am dat un raspuns atunci si m-am gandit sa-l elaborez putin aici. Sunt de parere ca nu putem generaliza. Adica nu exista un departament anume care face “munca cea mai grea” – in cadrul unei companii de IT.

Munca cea mai grea in design o fac designerii.

Munca cea mai grea in programare o fac programatorii.

Munca cea mai grea in templating o fac HTML-istii.

Munca cea mai grea in testing o fac testerii.

Munca cea mai grea in administrarea sistemelor o fac sysadminii.

Si lista poate continua. Nu in ultimul rand, munca cea mai grea in project management o fac project managerii.

Totodata, sa nu uitam un lucru. Intr-o ierarhie relativ piramidala, multi dintre angajati vor considera mereu ca pot face o treaba mai buna decat superiorul lor direct. De ce? Pentru c-asa functioneaza mecanismele mintii umane. Multi considera ca pot face fara nicio problema treaba superiorului lor (mai bine decat acesta din urma) si – de ce nu – sa incaseze si salariul lui, pe acest motiv. Ei bine, ideea asta rezista de regula doar pana cand este confruntata cu dura realitate. Din simplul motiv ca e din cale-afara de usor sa subestimezi o treaba pe citeste mai departe


Dialoguri mioritice (II)

“Atunci sa-ti permiti sa vorbesti – cand o sa ajungi sa ai experienta mea !”

“Dar cati ani de experienta ai?”

“Cinci. Tu?”

“Eu am sase.”

“Mda… las’ ca tot eu am lucrat mai mult !”

***

“Vii diseara la film?”

“Nu, c-am ramas fara bani – si ma duc la sora-mea sa cer imprumut.”

“Te imprumut eu, daca ai nevoie.”

“Nu, mersi. Ca tie tre’ sa ti-i dau inapoi.”

***

“Ai fost la protestele din centru?” citeste mai departe


Pages:123