Postari din categoria: management

Profesorul (III) (final)

Cu scuzele de rigoare pentru intarziere, public aici ultima parte din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Celelalte le puteti citi in ordinea publicarii – aici, aici si aici.

Se apucara din nou de lucru. Mai aveau de zugravit. Evident, femei mai trecusera prin zona, dar ei le priveau pasivi. Nu era clar daca din rusine pentru ceea ce facusera pana atunci sau din respect pentru fapta colegilor, de mai devreme. Oricum, isi vazura linistiti de treaba.

La incheierea programului, cand fiecare isi strangea lucrurile ca sa plece spre casa, profesorul ii invita pe toti la bere. Nu-l refuzara, fusese o zi grea. Au ocupat doua mese la o terasa din apropiere, potolindu-si setea cu licoarea rece si spumanta. Vorbira mult si despre multe. Profesorul parea ca se pricepe si el cat de cat la fotbal, care era intotdeauna un subiect bun de pierdut vremea. Le placea sa-l asculte, desi erau de parere ca ” ‘telectualii-s mai mult cu cartile, da’ se descurca si cu mingea”. citeste mai departe


Profesorul (III) (partea intai)

Initial, povestea asta trebuia sa fie din trei parti. Am realizat insa ca ultima parte va fi ceva mai lunga decat ma asteptam, asa ca am decis s-o impart la randul ei in doua parti mai mici, din care prima se poate citi in continuare. Cealalta urmeaza, in decursul acestei saptamani. Partile anterior publicate se pot citi aici (Profesorul – I) si aici (Profesorul – II).

In perioada urmatoare, marlania incepu sa dispara din randurile celor prezenti pe santierul unde se angajase profesorul. Sau cel putin sa se diminueze simtitor. Muncitorii pareau acum ca se gandesc de doua ori inainte de-a se lua de reprezentantele sexului frumos care frecventau zona. Motivul nu era clar. Sa le fi fost rusine? Rusine fata de ce? De ceilalti colegi? Nu prea era cazul – doar pana la venirea profesorului se inghesuiau cu totii in a-si bate joc cat mai mult de tinerele ce-si faceau drum prin zona. Ba chiar se incurajau, care mai de care.

Intr-una din zile tocmai terminasera de zugravit unul dintre ziduri si asteptau uscarea vopselei, pentru a aplica un nou strat. Soarele dogorea, iar norii pareau ca se retrasera speriati de arsita lui. Cerul era senin… iar albastrul sau se asorta perfect cu rochia unei domnite ce aparu de dupa colt, vorbind la telefon.

Ea ii zari imediat, iar ei o auzira cum isi incheie conversatia cu “… bine, draga – te las ca iar trec pe langa magarii aia”.

“Magarii” se inrosisera. Cativa dintre ei – de rusine. Ceilalti, de nervi – dar nu schitara niciun gest. Care va sa zica, tanara mai avusese de-a face cu ei. Le era “clienta veche”, cum ar fi zis seful echipei. Profesorul intelese situatia si se multumi sa priveasca deocamdata citeste mai departe


Aritmetica promisiunilor

Se spune ca faptele tale te reprezinta. Asa si e, de fapt. Ceea ce faci devine – treptat – cartea ta de vizita, la modul neoficial. Insa inaintea faptelor stau cuvintele, iar inaintea cuvintelor stau gandurile. Ne oprim, totusi – la cuvinte. Asta nu pentru ca n-ar fi destule de spus despre ganduri – ci ca sa nu deviem fara rost de la subiect.

Ramanem asadar la cuvinte. Cineva cu mai multa minte zicea odata sa spui ceea ce crezi si sa crezi ceea ce spui. Multi, foarte multi oameni au auzit asta de-a lungul vietii. Unii au luat-o in serios, altii mai putin. Iar altii deloc.

Chiar daca tu nu te judeci pentru ceea ce spui, cei din jurul tau o fac intotdeauna. Constient sau nu – asta nu conteaza. Ideea e ca o fac intotdeauna si pe baza a ceea ce spui si faci isi creaza o parere despre tine. Indiferent de pozitia ta fata de ei (sociala, ierarhica sau de alt fel) sau pozitia lor fata de tine. Iar modul in care altii ajung sa te vada in timp depinde de aceasta judecata. Imaginea ta proiectata prin prisma altora e construita asadar pe baza a ceea ce spui si ceea ce faci.

Sigur, persoanele foarte apropiate vor ajunge sa te cunoasca in alt fel. Mai direct, mai concret, mai… intim. Si parerea lor despre tine va fi probabil ceva mai diferita de a celorlalti – care te analizeaza doar pe baza cuvintelor si faptelor, fara sa cunoasca in amanunt fiecare crevasa a personalitatii tale. Insa gandeste-te – cati oameni foarte apropiati poti avea? Putini, iti spun eu. Da, probabil vei spune ca ai multi prieteni care ar muri pentru tine. Gandeste-te insa cati dintre ei ar fi in stare sa traiasca pentru tine, nu sa moara. Moartea e mereu la indemana. Dar sa traiesti e adevarata provocare. Gandeste-te la asta si fa din nou un calcul. citeste mai departe


Cine face munca cea mai grea?

Mi s-a pus de curand intrebarea “cine face munca cea mai grea in IT”. Am dat un raspuns atunci si m-am gandit sa-l elaborez putin aici. Sunt de parere ca nu putem generaliza. Adica nu exista un departament anume care face “munca cea mai grea” – in cadrul unei companii de IT.

Munca cea mai grea in design o fac designerii.

Munca cea mai grea in programare o fac programatorii.

Munca cea mai grea in templating o fac HTML-istii.

Munca cea mai grea in testing o fac testerii.

Munca cea mai grea in administrarea sistemelor o fac sysadminii.

Si lista poate continua. Nu in ultimul rand, munca cea mai grea in project management o fac project managerii.

Totodata, sa nu uitam un lucru. Intr-o ierarhie relativ piramidala, multi dintre angajati vor considera mereu ca pot face o treaba mai buna decat superiorul lor direct. De ce? Pentru c-asa functioneaza mecanismele mintii umane. Multi considera ca pot face fara nicio problema treaba superiorului lor (mai bine decat acesta din urma) si – de ce nu – sa incaseze si salariul lui, pe acest motiv. Ei bine, ideea asta rezista de regula doar pana cand este confruntata cu dura realitate. Din simplul motiv ca e din cale-afara de usor sa subestimezi o treaba pe citeste mai departe


Profesorul (II)

Nota : Aceasta este a doua parte (dintr-un total de trei parti) din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Prima parte o gasiti aici.

A doua zi la 7 fix profesorul era la datorie.

Nu la 7 fara un minut, nu la 7 si un minut. Ci la 7 fix, asa cum i se spuse.

Salopeta ce-o purta nu mai era jegoasa, asa cum o primise cu o zi in urma. Era curata si raspandea un parfum placut, de balsam de rufe.

Primise si el o galeata si o bidinea – si i se spuse sa se descurce, ca doar e major si vaccinat. N-a comentat. De lucru  era suficient, avea chiar si de unde sa aleaga. Asa ca-si preparase materialele necesare si se apuca de lucru. Suprafata de zugravit era destula.

Fusese primul din grup care intr-adevar muncea, la acea ora. Ceilalti fumau, spuneau bancuri si se indemnau reciproc la lucru. Aparent, fara foarte mult succes. Profesorul nu parea sa fie deranjat de asta. Lucra nestingherit si parea total absent de la ceea ce se intampla in jur.

Soarele urca incet pe cer, iar numarul pietonilor care frecventau zona incepu sa creasca. Iar printre ei – bineinteles – femeile frumoase. Victimele perfecte, asteptate de cavalerii in salopete. Le admirau pe toate, nestiind parca de care sa se lege.

Pana cand si-au ales una dupa tiparele clasice. Inalta, subtirica si cu talie de viespe. Tinuta office, pantofi cu toc, parul strans la spate – in coc, servieta de piele in mana… ce mai, era frumoasa si eleganta… si deloc receptiva la sasaielile muncitorilor. De observat ii citeste mai departe


Oameni si resurse

In dezvoltarea unui proiect exista de regula o ierarhie clara. Zic “de regula” pentru ca unii pot fi de parere ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate. Parerea mea e contrara, cata vreme regulile au un scop pozitiv si bine definit – dar despre asta, in alt film.

Spuneam asadar ca exista o ierarhie clara in procesul de development. Insa – in majoritatea cazurilor (includ aici chiar si cartile de PM) – developerii sunt numiti resurse. Auzi mereu de “resurse implicate”, “resurse disponibile”, resurse-n sus si resurse-n jos. Exact aceasta terminologie incerc s-o combat in ultima vreme (cat m-ajuta posibilitatile). Si incerc sa fac asta pentru ca – in fond – vorbim de oameni, nu de resurse. Mi se pare aiurea si usor jignitor sa numesti un om “resursa“.

Oamenii nu sunt roboti. Daca erau, probabil ca denumirea de resursa ar fi fost mai potrivita decat in contextul actual. Si probabil ca unii si-ar dori sa conduca echipe de roboti si nu de oameni (nu fac parte dintre ei). Oricum am lua-o, oamenii care dezvolta un citeste mai departe


Clienti, tipologii, indivizi

Exista – prin cartile de management si pe blogurile de profil – diverse clasificari ale clientilor.

Unele dintre ele-s pertinente. Altele, mai putin. Toate tind insa spre organizarea pe grupuri si tipologii. De exemplu, nu se vorbeste despre un singur client dificil – ci despre tipologia clientului dificil. La fel, nu va exista niciodata un client amabil – ci o tipologie a clientului amabil, din care face parte si cel cu care tu tocmai lucrezi. Totodata, in functie de tipologia in care clientul tau se incadreaza – vei gasi si diverse sugestii legate de modul de lucru cu acel client, posibilitati de abordare, etc. Sugestii care te vor ajuta in comunicarea cu respectivul individ.

Insa nu tipologiile definesc oamenii, ci invers. Oamenii definesc tipologiile.

Si oricat de dificil ti-ar fi clientul dificil, tot va avea ceva anume – care-l deosebeste de alti clienti dificili. Asta nu inseamna ca acel “ceva anume” il va face mai putin dificil, ci ca il individualizeaza in cadrul tipologiei. Vei avea asadar un client dificil cu ceva in plus, ce nu mai au si ceilalti.

Acel “ceva” poate veni din mai multe directii.

De exemplu, daca e barbat – poate-i place fotbalul. Si are o echipa favorita. Sau poate e motociclist si-i place viteza. Sau poate e familist, iar sotia si copiii sunt tot ce conteaza pentru el. Sau poate e burlac si-i place sa-si piarda vremea prin cluburi. Poate-i plac ceasurile. Sau camasile cu dungi. Sau e fotograf amator. Sau poate colectioneaza timbre. citeste mai departe


Profesorul (I)

Nota : Aceasta este prima parte (dintr-un total de trei parti) din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Sper sa va placa.

Ploua. Subtire si des – genul ala de ploaie care te uda pana-n suflet, daca n-ai fost destul de inspirat sa iei cu tine o umbrela.

Muncitorii s-ar fi fofilat si de data asta, dar “shafu’ al mare” era si el prezent pe micul santier si-i supraveghea din SUV-ul nou-nout, parcat vis-a-vis – in timp ce-si savura micul dejun. Erau nevoiti asadar sa lucreze in ploaie. Salopetele din dotare nu erau impermeabile, asa ca ei incercau sa contracareze efectul ploii prin injuraturi – care mai de care mai colorate. Sigur, asta nu impiedica ploaia sa-i ude in continuare, dar pareau ca se simt bine asa, injurand. Se consolau cu gandul ca (vara fiind) ploaia nu era rece.

Jobul lor era sa finiseze exteriorul unei cladiri proaspat construite. Treaba fusese inceputa de altii, inainte sa apara ei in peisaj. Nu stiau exact de ce fusese lasata neterminata, dar nici nu-si bateau capul cu asta. Se bucurau ca au ce face.

Oricum, nu se prea omorau cu munca. Mai faceau exces de zel din cand in cand (asa ca-n acea dimineata ploioasa), atunci cand se stiau supravegheati. In rest… erau de parere ca timpul trece, leafa vine – si-si petreceau mare parte din ziua de lucru jucand carti la citeste mai departe


Om / lider / manager

Suntem oameni inainte de a fi orice altceva.

Avem caractere diferite, viziuni diferite, pareri diferite. Invatam mereu, pe masura ce traim. Unii dintre noi, cel putin.

Acumulam mereu experiente noi – moduri diferite de a aborda diverse probleme. Evoluam.

Gresim. Da, gresim. Tocmai pentru ca suntem oameni inainte de a fi orice altceva. Ne asumam greselile si invatam din ele. Pentru ca a doua oara cand se intampla greseala – aceasta nu mai e o greseala. Ci o alegere.

Cadem. Impiedicati in propriile orgolii sau impinsi de altii. Ne spunem ca orice sut in fund e – de fapt – un pas inainte. Apoi ne ridicam si mergem mai departe. Lumea nu sta in loc – nu putem sta nici noi.

Lucrez de cativa ani cu oameni. Si oamenii-s frumosi, crede-ma pe cuvant. Fiecare in felul sau. Cu atat mai mult cu cat ii intelegi. Si-mi place sa cred ca n-am intalnit niciodata oameni cu adevarat urati. Ci doar oameni… altfel. Oarecum frumosi in felul lor, propriu citeste mai departe


Clientul nu e inamicul tau

Spuneam intr-unul din articolele anterioare ca – in IT si nu numai – clarificarea cerintelor clientului este o parte importanta a procesului de PM.
De multe ori (de cele mai multe ori, din pacate) materialul primit de la clienti se rezuma la cateva fraze aruncate intr-un document.

PM-ul va trebui sa faca analiza ideii de business a clientului, s-o dezvolte si s-o clarifice suficient de mult incat rezultatul sa permita emiterea unor specificatii extinse si a unei estimari cat mai exacte.

Ideal ar fi ca – cel putin in cazul proiectelor web – la finalul sesiunii de clarificare a specificatiilor sa ai si un wireframe, care va fi de un real ajutor atat echipei de design cat si programatorilor care se vor ocupa de implementarea propriu-zisa.

Revenind la cele cateva fraze aruncate in documentul clientului – trebuie sa ai mare grija la abordarea lor initiala.
Marea majoritate a clientilor nu sunt oameni tehnici. Asta inseamna ca daca incepi procesul de clarificare cu intrebari tehnice, omul va fi in ceata.
Si fie-ti va raspunde cu “nu stiu, spune-mi tu – ca tu ai experienta in domeniu”, fie se va stradui sa-si reaminteasca cele cateva notiuni tehnice invatate cu ani in urma (pe care le va considera probabil actuale) si sa-ti dea un raspuns pe baza lor.

Oricum – va trebui sa tii minte un lucru. Pentru client, acele specificatii au sens. Pentru el, sunt logice. Sigur, logica lui va fi – foarte probabil – diferita de a ta. Dar nu trebuie sa uiti niciodata ca asa cum tie ti se par logice diverse lucruri, tot asa si lui i se par logice acele citeste mai departe


Pages:1234