Postari din categoria: management

Standarde

Standardele sunt acele nivele de toleranta pe care ni le fixam de-a lungul vietii. Ele sunt influentate de mai multi factori, printre cei mai importanti dintre acestia numarandu-se familia, educatia si anturajul.

De multe ori, nici nu constientizam cand ne auto-impunem anumite standarde. Insa – cu timpul – deciziile pe care le luam (constient sau nu) sunt direct guvernate de acestea.

Modul in care interactionam cu cei din jur este puternic influentat de ele (fie ca sunt ale noastre sau ale celorlalti). La fel si modul in care ceilalti ne privesc pe noi insine.

Cateva exemple prin care ne putem identifica anumite standarde sunt citeste mai departe


Tehnica Pomodoro – folosirea eficienta a timpului

Aveti probabil zile (la locul de munca sau in viata privata) cand – la final – simtiti ca n-ati stat degeaba absolut deloc (nici macar o clipa) si totusi, n-ati realizat mare lucru. Adica ati lucrat in tot timpul pe care l-ati avut la dispozitie, dar progresul nu e semnificativ.

Sigur – veti ajunge sa va ganditi ca au fost si alte zile in care ati lucrat la fel de mult (ca timp – adica acelasi numar de ore) insa progresul a fost considerabil mai mare. Una dintre cele mai importante concluzii care se pot trage de aici e ca nu v-ati facut un bun management al timpului.

Leonardo DaVinci spunea ca timpul este suficient pentru oricine stie sa-l foloseasca. Deci nu lipsa timpului e de vina pentru randamentul scazut – ci proasta lui organizare. Ziua va avea mereu 24 de ore – indiferent de locul sau persoana la care ne raportam. Insa folosirea eficienta a acestor 24 de ore poate citeste mai departe


Despre perfectiune

Ati intalnit vreodata un om perfect? Sau un obiect, un produs perfect? Si – daca da – s-a intamplat ca aceasta perfectiune sa prinda contur doar in ochii vostri? Iar altii – din jur – sa aiba pareri (radical) diferite?

Sunt convins ca da. Ca o paranteza – se spune ca frumusetea e in ochii privitorului. La fel sta situatia si in cazul perfectiunii. Depinde de personalitatea si criteriile celui care analizeaza.

Daca obiectul discutiei e un anumit produs – care se cere a fi perfect – atunci exigenta celui care analizeaza creste direct proportional cu pretul care trebuie platit pentru produsul in cauza.

Domenii din care se pot da exemple ar fi destule – dar voi vorbi in special despre cel in care-mi desfasor activitatea. Si anume IT-ul.

Se primesc asadar specificatiile pentru un nou proiect. Se analizeaza/clarifica. In mod normal – la finalul procesului de clarificare – viziunea clientului despre proiectul care tocmai s-a analizat trebuie sa fie foarte apropiata de a celui care a facut analiza. “Foarte apropiata” inseamna in procent de vreo 90%. In cazurile fericite – aceste viziuni aproape coincid. Dar cazurile fericite sunt mai rare decat preotii cinstiti, asa ca citeste mai departe


Despre lucrul cu oamenii

De cativa ani ma ocup de acea parte a web development-ului care presupune – printre multe si importante aspecte organizatorice ale proiectelor – comunicarea directa cu clientii. Mai pe scurt si mai pretentios spus, de project management.

Nu voi compara dificultatea lucrului cu oamenii cu cea a lucrului cu calculatoarele. Ar fi ca si cand as compara mere cu pere. Ce pot spune e ca sunt doua experiente total diferite din foarte multe puncte de vedere, iar trecerea de la una la alta este ea insasi o (alta) experienta.

Lucrul cu oamenii – cel putin din perspectiva mea – se face pe doua planuri. Primul plan ar fi echipa. Adica, cei langa care-mi desfasor activitatea zilnic. Al doilea ar fi clientii – oamenii care vin cu ideea si platesc pentru a o vedea devenind realitate. Ar fi prea lung articolul daca as scrie despre ambele aspecte, asa ca ma voi limita deocamdata la al doilea. Si anume – la clienti.

Am lucrat si lucrez cu clienti de diferite nationalitati, etnii si credinte religioase. Nu i-am diferentiat si nu-i voi diferentia niciodata pe baza acestor criterii. Si anume pentru ca – inainte de-a fi citeste mai departe


“Merit un salariu mai mare”

Acesta e un articol scris mai demult (prin 2008), pe un blog care se va inchide curand. Insa ideea e la fel de reala si azi.

Expresia din titlul acestui post poate fi urmata de un semn de exclamare sau de un semn de intrebare. Diferenta e evidenta. Cand tu rostesti – in gand sau cu voce tare – aceasta expresie, ce semn pui la finalul ei? Iti spui “merit un salariu mai mare ?” sau “merit un salariu mai mare !” ?

Inainte de a continua – tin sa mentionez ca acest post nu contine nici o referire (directa sau indirecta) la actualul meu loc de munca. Spun asta ca sa nu sara vreunul sa faca afirmatii nefondate. Se stie doar ca obiceiul de a “da cu paru'” e adanc inradacinat in mintea taranului romanului, alaturi de grija pentru capra vecinului.

De regula – atunci cand lucrezi, faci asta pentru cineva care plateste. Cel mai probabil – nu te plateste direct pe tine (daca ai face freelancing plata nu s-ar mai numi generic “salariu”), ci il plateste pe seful tau. Seful tau e cel care iti valorifica munca, pune un pret pe ea, obtine niste bani de pe urma ei si – printre altele – te plateste pe tine. Te plateste la un anumit nivel care tie, ca angajat – iti convine sau nu. Daca iti convine, e bine (cel putin pentru o vreme). Daca nu – iei masuri. Si aici pot aparea problemele.
citeste mai departe


Pages:1234