Lucian Urcan Înaintez doar in direcţia gândurilor mele.

Cu scuzele de rigoare pentru intarziere, public aici ultima parte din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Celelalte le puteti citi in ordinea publicarii – aici, aici si aici.

Se apucara din nou de lucru. Mai aveau de zugravit. Evident, femei mai trecusera prin zona, dar ei le priveau pasivi. Nu era clar daca din rusine pentru ceea ce facusera pana atunci sau din respect pentru fapta colegilor, de mai devreme. Oricum, isi vazura linistiti de treaba.

La incheierea programului, cand fiecare isi strangea lucrurile ca sa plece spre casa, profesorul ii invita pe toti la bere. Nu-l refuzara, fusese o zi grea. Au ocupat doua mese la o terasa din apropiere, potolindu-si setea cu licoarea rece si spumanta. Vorbira mult si despre multe. Profesorul parea ca se pricepe si el cat de cat la fotbal, care era intotdeauna un subiect bun de pierdut vremea. Le placea sa-l asculte, desi erau de parere ca ” ‘telectualii-s mai mult cu cartile, da’ se descurca si cu mingea”. citeste mai departe

Initial, povestea asta trebuia sa fie din trei parti. Am realizat insa ca ultima parte va fi ceva mai lunga decat ma asteptam, asa ca am decis s-o impart la randul ei in doua parti mai mici, din care prima se poate citi in continuare. Cealalta urmeaza, in decursul acestei saptamani. Partile anterior publicate se pot citi aici (Profesorul – I) si aici (Profesorul – II).

In perioada urmatoare, marlania incepu sa dispara din randurile celor prezenti pe santierul unde se angajase profesorul. Sau cel putin sa se diminueze simtitor. Muncitorii pareau acum ca se gandesc de doua ori inainte de-a se lua de reprezentantele sexului frumos care frecventau zona. Motivul nu era clar. Sa le fi fost rusine? Rusine fata de ce? De ceilalti colegi? Nu prea era cazul – doar pana la venirea profesorului se inghesuiau cu totii in a-si bate joc cat mai mult de tinerele ce-si faceau drum prin zona. Ba chiar se incurajau, care mai de care.

Intr-una din zile tocmai terminasera de zugravit unul dintre ziduri si asteptau uscarea vopselei, pentru a aplica un nou strat. Soarele dogorea, iar norii pareau ca se retrasera speriati de arsita lui. Cerul era senin… iar albastrul sau se asorta perfect cu rochia unei domnite ce aparu de dupa colt, vorbind la telefon.

Ea ii zari imediat, iar ei o auzira cum isi incheie conversatia cu “… bine, draga – te las ca iar trec pe langa magarii aia”.

“Magarii” se inrosisera. Cativa dintre ei – de rusine. Ceilalti, de nervi – dar nu schitara niciun gest. Care va sa zica, tanara mai avusese de-a face cu ei. Le era “clienta veche”, cum ar fi zis seful echipei. Profesorul intelese situatia si se multumi sa priveasca deocamdata citeste mai departe

Nota : Aceasta este a doua parte (dintr-un total de trei parti) din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Prima parte o gasiti aici.

A doua zi la 7 fix profesorul era la datorie.

Nu la 7 fara un minut, nu la 7 si un minut. Ci la 7 fix, asa cum i se spuse.

Salopeta ce-o purta nu mai era jegoasa, asa cum o primise cu o zi in urma. Era curata si raspandea un parfum placut, de balsam de rufe.

Primise si el o galeata si o bidinea – si i se spuse sa se descurce, ca doar e major si vaccinat. N-a comentat. De lucru  era suficient, avea chiar si de unde sa aleaga. Asa ca-si preparase materialele necesare si se apuca de lucru. Suprafata de zugravit era destula.

Fusese primul din grup care intr-adevar muncea, la acea ora. Ceilalti fumau, spuneau bancuri si se indemnau reciproc la lucru. Aparent, fara foarte mult succes. Profesorul nu parea sa fie deranjat de asta. Lucra nestingherit si parea total absent de la ceea ce se intampla in jur.

Soarele urca incet pe cer, iar numarul pietonilor care frecventau zona incepu sa creasca. Iar printre ei – bineinteles – femeile frumoase. Victimele perfecte, asteptate de cavalerii in salopete. Le admirau pe toate, nestiind parca de care sa se lege.

Pana cand si-au ales una dupa tiparele clasice. Inalta, subtirica si cu talie de viespe. Tinuta office, pantofi cu toc, parul strans la spate – in coc, servieta de piele in mana… ce mai, era frumoasa si eleganta… si deloc receptiva la sasaielile muncitorilor. De observat ii citeste mai departe

Nota : Aceasta este prima parte (dintr-un total de trei parti) din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Sper sa va placa.

Ploua. Subtire si des – genul ala de ploaie care te uda pana-n suflet, daca n-ai fost destul de inspirat sa iei cu tine o umbrela.

Muncitorii s-ar fi fofilat si de data asta, dar “shafu’ al mare” era si el prezent pe micul santier si-i supraveghea din SUV-ul nou-nout, parcat vis-a-vis – in timp ce-si savura micul dejun. Erau nevoiti asadar sa lucreze in ploaie. Salopetele din dotare nu erau impermeabile, asa ca ei incercau sa contracareze efectul ploii prin injuraturi – care mai de care mai colorate. Sigur, asta nu impiedica ploaia sa-i ude in continuare, dar pareau ca se simt bine asa, injurand. Se consolau cu gandul ca (vara fiind) ploaia nu era rece.

Jobul lor era sa finiseze exteriorul unei cladiri proaspat construite. Treaba fusese inceputa de altii, inainte sa apara ei in peisaj. Nu stiau exact de ce fusese lasata neterminata, dar nici nu-si bateau capul cu asta. Se bucurau ca au ce face.

Oricum, nu se prea omorau cu munca. Mai faceau exces de zel din cand in cand (asa ca-n acea dimineata ploioasa), atunci cand se stiau supravegheati. In rest… erau de parere ca timpul trece, leafa vine – si-si petreceau mare parte din ziua de lucru jucand carti la citeste mai departe