Postari din categoria: rom(arl)ania

Romania a fost doamna doar de ziua ei

A trecut intai Decembrie.

Mirosul de mititei si sarmale nu se mai simte. A ramas doar duhoarea electorala.

S-au risipit si aburii de alcool, iar patriotii de ieri au revenit la normal. Pentru ca nu-si pot iubi tara decat cu burta plina si ametiti de bautura. Iar azi e doar una dintre celelalte 364 de zile in care “Romania e naspa”, “statul nu le da”, “aici nu se mai poate trai”, etc.

Romania e in depresie. Ieri au iubit-o toti si-au facut-o sa se simta doamna. Azi a redevenit carpa de lustruit pantofii lupilor care o conduc. Si isi plange in liniste soarta – pana la urmatorul intai Decembrie.

Saptamana viitoare, lupii cu limba dulce vor mana oile spre urne – cu biciul promisiunilor electorale. Un bici care acum mangaie, insa va incepe sa usture imediat dupa alegeri. Oile zambesc, amagite de gandul ca behaitura lor conteaza. Unele-s chiar in extaz, de la pomenile organizate de lupii ce se sfasie intre ei pentru voturi. Pardon, pentru behaituri.

Insa mai multe oi care behaie formeaza un cor de behaituri. DOAR un cor de behaituri, care nu sperie pe nimeni. Iar pentru urmatorii patru ani oile se vor lasa iar tunse, deposedate de lana lor – pe care lupii o vor valorifica in interese proprii.

Poporul n-a intrebat Romania ce vrea de ziua ei. Poate de teama ca raspunsul sa nu fie “alt popor”.


Pana mea (II)

Acest text este un pamflet.

De Gica si Gina probabil va mai amintiti. Daca nu, va puteti reimprospata memoria aici. Da, doiul roman din titlu vine de la partea a doua, nu de la a doua pana.

Timpul trecea de la concedierea lui Gica, iar el nu dadea semne ca ar vrea sa-si caute de lucru. Cu toate astea, salariul Ginei incepea sa nu mai ajunga iar guvernul nu dadea semne ca ar vrea sa-l ajute – asa ca a decis sa se inscrie – in pana lui – intr-un partid, poate-i iese ceva de-acolo. La urma-urmei, era plin in parlament de alti pierde-vara de aceeasi teapa cu el, asa ca in politica s-ar fi simtit ca acasa.

Asadar, se gandise ca in loc sa stea degeaba pe banii Ginei ar fi mai bine sa stea degeaba pe banii partidului. Si pe ajutorul de somaj pe care-l obtinuse cu o pila la fortele de munca.

Pe domnu’ Dan il stia de pe postul lui preferat de televiziune – OTV. Adora sa sparga seminte in fata televizorului, urmarind balacarelile “poporului”. S-a inscris asadar in Partidul Poporului. Se simtea – in pana lui – parte din ceva inaltator.

In plus, ii placea gandul ca va primi 20.000 de euro fara sa faca nimic, atunci cand idolul lui (Dan Diaconescu) va invinge ciocoii si va ajunge in sfarsit presedinte. citeste mai departe


Ipocrizie in sutana

Nu-mi place politica. Nu am un candidat favorit, la alegerile care vin. Tot ceea ce simt fata de clasa politica din Romania de azi se rezuma la un imens dispret. Inca-s de parere ca ultimii politicieni de marca (in sensul cel mai real al expresiei) pe care i-a avut tara asta au fost Bratienii. Care probabil ca s-ar rasuci in morminte daca ar vedea ce s-a ales acum de mostenirea lor liberala.

Nu-s nici chiar cel mai mare fan al bisericii si al preotilor. Cei care ma cunosc stiu asta – unii, poate chiar prea bine. Nu, nu sunt ateu. Cred si eu in existenta unei Divinitati, doar ca n-O pun in aceeasi oala cu biserica. Din motive pe care-o sa le explic poate, candva.

Circula zilele astea pe net clipul urmator. Cel care vorbeste e protopopul Gheorghe Sincan, care acum cateva zile spunea “sa facem voia Domnului, sa-l votam pe Dorin Florea” – la lansarea candidaturii acestuia din urma din partea ApMS pentru primaria orasului citeste mai departe


Nu viteza cauzeaza probleme

Nu sunt tocmai un sofer model. Poate si faptul ca zburd pe doua roti in loc de patru are un amestec in toata chestia asta.

Imi place viteza si ma las uneori dus de val, insa imi place si sa respect anumite limite. Mai ales de cand am fost trei luni pieton, din cauza c-am gadilat acceleratia prea tare. Imi place sa cred ca pot vedea limita dintre pasiune si inconstienta, oricat de subtire ar fi ea. Si c-o respect.

Ieri a fost timp frumos, mare parte din zi. Asa c-am iesit – insotit de cea draga mie – la o tura in afara orasului, cu motocicleta. Ca sa profitam de soare.

La intoarcere am intalnit in trafic un sofer de BMW mult prea grabit. Sau distrat, cine stie. Oricum, era mare amator de cascadorii pe asfalt. Iar prin asta inteleg o serie de depasiri imprudente si figuri de cascador wannabe, prin care-i punea in pericol si pe ceilalti de pe drum.

Aveam impresia ca dorea – inainte de orice – sa iasa in evidenta. Sa vada ceilalti ce sofer “bazat” e el. Mergeam in coloana, cu viteza destul de mare. Din sensul opus venea – la fel de grabit – un Audi. Care aproape c-a fost nevoie sa intre in sant, ca sa se dea la o parte din calea soferului de BMW care tocmai se angajase (din nou) intr-o depasire cel putin riscanta.

Toti cei din coloana ne-am dat la o parte, pentru ca BMW-ul sa poata trece. Si nu din respect, ci ca sa scapam de el. Si-am scapat – pentru ca in scurt timp am intrat intr-un sat si am redus (regulamentar) viteza. Spre deosebire de “bazatul” de care spuneam, ce citeste mai departe


Cronica unui lider ratat (II)

Prima parte – aici.

Respira greu. Acolo, la balcon – in fata celor care pana in urma cu cateva minute scandau lozinci impotriva lui. Erau multi. Din spatele perdelelor apartamentului prezidential nu pareau atat de multi. Si – mai ales – nu atat de fiorosi.

Si totusi, acum taceau. Se uitau unii la altii, incurcati. Ce voiau? Eh… voiau multe. Atat de multe incat nu stiau nici macar de unde sa inceapa.

Seful isi stranse halatul in jurul mijlocului. Era frig, totusi. Insa acum iesise in fata celor multi si trebuia sa ramana. Sa-si joace rolul. Nu mai putea sa dea inapoi.

Isi plimba privirea peste primele randuri si se opri asupra unei tinere ce tinea un carton pe care scria “Iesi afara, javra ordinara !”. Zambi amar. Se simtea altfel acum, cand il atingea furia multimii in mod direct – si nu prin ecranul televizorului. Era mai expus, parca. Isi aduna toate puterile si – pe cel mai autoritar ton de care era in stare atunci – racni din nou.

“CE VRETI ?”

Un murmur prinse viata in spatele multimii si avansa cu repeziciune spre primele randuri. Reusi sa distinga cateva cuvinte ce pareau mai mult soptite.

“… pensii mai mari … salarii mai mari … preturi mai mici … salvati Rosia Montana … jos clasa politica actuala …”

Oamenii pareau nehotarati. El vedea ca nu exista o lista clara de revendicari si se bucura in sinea lui ca putea profita de pe urma faptului ca – totusi – oamenii nu erau suficient de uniti. Dar ceva-i scosese in strada. Daca nu o lista comuna de cereri, atunci ce? citeste mai departe


Cronica unui lider ratat

Deschise ochii cu greu, pe la 11 dimineata. Ar mai fi dormit, dar somnul i-a fost tulburat de murmurul de afara.

Se ridica in capul oaselor si ofta adanc. In partea cealalta a patului, blonda ratacea inca in lumea viselor – goala si pe jumatate descoperita. O privi – ca intotdeauna – cu o ciudata combinatie de afectiune si autoritate, pe care nici el nu si-o putea explica pe deplin.

Traversa camera, pana la minibarul din coltul opus. Isi mai turna un pahar. Alcoolul ii dadea mereu o stare de bine, era drogul lui preferat. Ce conta ca avea o tara de condus?

Isi culese de pe jos halatul de matase si-l arunca pe spatele aproape garbov. Se apropie – cu pasi marunti – de fereastra mare a dormitorului. Pe masura ce facea asta, murmurul se transforma incet intr-un zgomot tot mai puternic. Multe, multe voci care urlau ceva nedeslusit.

Trase draperiile si ramase socat de ceea ce vazu in fata ochilor. Dincolo de gardul inalt – din fier forjat – multimea parea mai numeroasa decat de obicei. Cordonul de jandarmi era si el acolo, neclintit. Iar asta ii dadu Sefului un sentiment de siguranta. Deocamdata. citeste mai departe


Functionarul public

Am primit zilele trecute pe mail un clip intitulat “Functionarul public”. Un mic pamflet care mi-a amintit de zilele petrecute prin institutiile de stat, unde – de cele mai multe ori, pentru o amarata de stampila – am fost nevoit sa suport ifosele unor functionari sictiriti si fara chef de lucru. Pentru ca (nu-i asa?) respectiva stampila imi era necesara.

Am cautat apoi clipul si pe YouTube, l-am gasit si va invit sa-l urmariti si voi. citeste mai departe


Scuza perfecta a romanului

Si-a picat examenul de bacalaureat pentru ca n-a invatat absolut nimic? Nu, l-a picat pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

Nu si-a luat nici un examen in sesiune – pentru ca (din nou) n-a pus deloc mana pe carte? Nu, nu le-a luat pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

Si-a pierdut jobul pentru ca nu era responsabil? Nu, l-a pierdut pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

N-are bani pentru ca nu lucreaza? Nu, n-are bani pentru ca asa vrea Dumnezeu.

Si-a facut praf masina pentru ca a condus neregulamentar si a iesit de pe drum – intr-un sant? Nu, a facut-o praf pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

E dupa gratii pentru c-a mers la furat? Nu, e acolo pentru ca asa vrea Dumnezeu. citeste mai departe


Rosia Montana, in cifre

Rosia Montana

Rosia Montana

Despre Rosia Montana s-a vorbit mult in ultimele luni – si parca mai mult in ultimele zile.

S-ar fi putut vorbi si mai mult, dar televiziunile au trecut brusc pe modul silentios in urma protestului de la Cluj (despre care s-a “auzit” doar in online). Motivele pot fi doar intuite – si nici macar n-aveti nevoie de cine stie ce imaginatie pentru asta.

Intre 1952 si 1960, Romania si-a pierdut cea mai mare rezerva energetica – 17.288 de tone de uraniu care au ajuns in fosta Uniune Sovietica.

Nu stiu cate detalii se cunosc despre hotia care se organizeaza minutios la Rosia Montana. Politicienii (da, cei care ne vor orbi si asurzi la anu’ in campaniile electorale) vor da zacamintele de metale pretioase care se gasesc acolo unei firme cu actionariat american, in schimbul catorva locuri de munca.

Cota de participare a Romaniei in firma respectiva este momentan de 20% si risca sa ajunga la 0.6%, in urma ultimei majorari de capital (la care actionarul roman n-a putut citeste mai departe


Pages:12