Postari din categoria: viata

“Mama zice ca toti barbatii sunt niste porci !”

Era racoare. Plouase c-o zi inainte, aerul se curatase iar acum vremea era numai buna pentru un drum pe doua roti.

Inaintam destul de incet, din cauza gropilor din asfalt care trebuiau ocolite. Mai nimeream cate una din cand in cand (erau prea multe) dar incercam pe cat posibil sa-mi menajez motocicleta. Nu era facuta pentru un astfel de drum.

Peisajul era insa superb. Dunarea mi se asternea dinainte in toata splendoarea ei, facand ca drumul pana acolo sa merite pe deplin. Avusesem niste probleme tehnice in zilele precedente, dar acum erau doar niste amintiri neplacute.

Conduceam deja de vreo doua ore, asa ca am decis ca e momentul pentru o tigara. Sau mai multe, ca fumam ca un turc batran in acea perioada.

Tocmai iesisem dintr-un mic sat si cautam un loc unde sa pot opri cateva minute, la umbra. L-am gasit, am iesit de pe drum si-am parcat acolo. Mi-am scos tabachera si mi-am aprins o tigara din care-am tras c-o sete pe care doar fumatorii cu vechime o pot intelege.

La vreo 10-15 metri de mine se jucau niste copii. Sau mai bine zis se jucau inainte sa ma opresc, pentru ca acum se uitau curiosi la mine.

Din grupul lor se desprinde o fetita carliontata, la vreo 10 ani. Se apropie cu sfiala si se opreste la cativa pasi.

“Tu de-a’ cui esti?” – ma intreaba cu un glas pitigaiat ce-mi smulge un citeste mai departe


Moartea, vazuta prin ochi de copil

Ajung in statie in acelasi timp cu autobusul. Ma bucur ca nu mai am de asteptat – a venit frigul si sa astepti in ceata diminetii nu e tocmai ceva placut.

Nu e aglomerat. Gasesc asadar un loc unde sa ma asez. Imi scot telefonul si ma afund in mailuri, stiri, notificari…

_ Mami, tu cati ani ai?

Ridic privirea si vad pe scaunul din fata mea o doamna inca tanara, cu o scumpete de fetita in brate.

_ Aproape treizeci si cinci, puiule.

Fetita are cam patru-cinci ani. Zambesc. Ma gandesc pentru o clipa la vremea cand aveam aproximativ aceeasi varsta – iar singurele ganduri care-mi cutreierau mintea erau legate de joaca, jocuri, jucarii… Un sunet scurt al telefonului imi atrage atentia ca am primit un mail. Incep sa-l citesc.

_ Mami, cati ani avea tati cand a murit?

Fara sa vreau, devin atent si uit de mailul pe care tocmai l-am deschis.

_ Aproape cati am eu acum, puiule. Vocea femeii se schimba brusc.

_ Mami, cati ani are tati acum?

Tonul femeii devine grav. Nu-i pot vedea chipul, dar intuiesc doua lacrimi care citeste mai departe


Prietenii la nevoie se cunosc… nu-i asa?

In sfarsit, si-a facut curaj s-o ceara.

E drept ca n-a mers asa cum isi inchipuia el. Nisipul de la malul marii a fost inlocuit cu pietrisul de pe malul Muresului, iar briza – cu un miros de mititei prajiti de un grup de petrecareti ce se stabilisera in cadrul lui idilic.

Ii tremurau picioarele mai rau ca atunci cand Valer (vecinul bunicii sale) il alergase cu coasa prin iarba pana la genunchi, de ciuda ca-i mancase bunatate de corcoduse. Diferenta era ca atunci ii tremurasera de frica. Acum ii tremurau de emotie.

Scotocind in buzunar dupa inel, se aseza pe un genunchi. Invatase o poezie de Eminescu pentru ocazia asta, cu o zi inainte. Dar acum era norocos ca mai tinea minte cum il cheama.

O privi in ochi si isi aduna toate fortele de care era in stare ca sa puna ACEA intrebare.

“Vrei sa… aaa… ”

Ea-l privea si nu-i venea sa creada.

Adunandu-si tot tupeul de care era in stare, scoase din buzunar cutia cu inelul pe care-si daduse salariul pe-o luna. citeste mai departe


Cele zece porunci

“Te poti considera pacatos in orice religie cunoscuta.” Mi s-a spus asta de cateva ori. Probabil e adevarat, depinde de punctele de reper ale fiecaruia.

Am invatat diferenta dintre bine si rau la fel ca orice copil din generatia mea. Adica la inceput de-acasa si mai apoi din bancile scolii. Am avut multi profesori si putini dascali adevarati – si-am incercat sa iau ceva bun de la fiecare. Nu de tot, doar cu imprumut. Urmand sa dau si eu mai departe, la randul meu, in timp.

Cartile mi-au extins mult universul. Desi, in fond, cartile sunt doar alti oameni. Care-mi vorbesc de la zeci de ani, veacuri sau chiar milenii distanta – intr-o limba scrisa-n mai multe limbi, dar pe care-am indragit-o odata cu primele pagini deslusite. Iar cartile citite si lucrurile noi invatate m-au transformat, putin cate putin.

Am invatat de mic copil ca nu totul se rezuma la alb si negru, ci exista si nuante de gri. Multe, chiar. Insa abia cand inveti sa renunti la ideile preconcepute incepi cu adevarat sa vezi culorile. Si-atunci lumea-ntreaga se asterne in fata ta, asteptand s-o descoperi.

Am invatat sa nu regret nimic. Pentru ca tot ce-am facut parea – la vremea respectiva – o idee buna. Sigur, uitandu-ma in urma pot sa realizez greselile facute de-a lungul timpului. Si pot trage felurite invataminte, din fiecare. Insa nu le regret. Pentru ca regretele reprezinta doar timp pierdut, iar timpul e singurul lucru care se pierde cu adevarat. Prefer asadar citeste mai departe


Aritmetica promisiunilor

Se spune ca faptele tale te reprezinta. Asa si e, de fapt. Ceea ce faci devine – treptat – cartea ta de vizita, la modul neoficial. Insa inaintea faptelor stau cuvintele, iar inaintea cuvintelor stau gandurile. Ne oprim, totusi – la cuvinte. Asta nu pentru ca n-ar fi destule de spus despre ganduri – ci ca sa nu deviem fara rost de la subiect.

Ramanem asadar la cuvinte. Cineva cu mai multa minte zicea odata sa spui ceea ce crezi si sa crezi ceea ce spui. Multi, foarte multi oameni au auzit asta de-a lungul vietii. Unii au luat-o in serios, altii mai putin. Iar altii deloc.

Chiar daca tu nu te judeci pentru ceea ce spui, cei din jurul tau o fac intotdeauna. Constient sau nu – asta nu conteaza. Ideea e ca o fac intotdeauna si pe baza a ceea ce spui si faci isi creaza o parere despre tine. Indiferent de pozitia ta fata de ei (sociala, ierarhica sau de alt fel) sau pozitia lor fata de tine. Iar modul in care altii ajung sa te vada in timp depinde de aceasta judecata. Imaginea ta proiectata prin prisma altora e construita asadar pe baza a ceea ce spui si ceea ce faci.

Sigur, persoanele foarte apropiate vor ajunge sa te cunoasca in alt fel. Mai direct, mai concret, mai… intim. Si parerea lor despre tine va fi probabil ceva mai diferita de a celorlalti – care te analizeaza doar pe baza cuvintelor si faptelor, fara sa cunoasca in amanunt fiecare crevasa a personalitatii tale. Insa gandeste-te – cati oameni foarte apropiati poti avea? Putini, iti spun eu. Da, probabil vei spune ca ai multi prieteni care ar muri pentru tine. Gandeste-te insa cati dintre ei ar fi in stare sa traiasca pentru tine, nu sa moara. Moartea e mereu la indemana. Dar sa traiesti e adevarata provocare. Gandeste-te la asta si fa din nou un calcul. citeste mai departe


… si-mi doream sa schimb lumea

Aveam 7 ani, citeam “Legendele Olimpului” si-mi doream sa schimb lumea. Am invatat atunci despre zei si eroi, despre curajul si puterea luptatorilor. Zeus, Poseidon, Hera, Palas Atena, Afrodita, Hermes si altii asemenea lor s-au aflat multa vreme la loc de cinste in mintea mea de copil. Iar invatamintele Legendelor Olimpului m-au schimbat – putin – la randul lor.

***

Aveam 9 ani, citeam “Ciresarii” si-mi doream sa schimb lumea. Visam sa pornesc si eu in cautarea aventurilor – alaturi de Ionel, Victor, Ursu si ceilalti Cavaleri ai florii de cires. Sa colind Pestera Neagra, Castelul fetei in alb si sa joc la Roata norocului. Am invatat atunci despre prietenie si importanta increderii in ceilalti – iar aceste invataminte si-au lasat indelung amprenta asupra mea.

***

Aveam 11 ani, citeam “Cei trei muschetari” si-mi doream sa schimb lumea. Inca mai consider acele carti ca fiind unele dintre cele care m-au influentat cel mai mult – de-a lungul timpului. In special datorita lectiilor intelese printre randuri – despre onoare si loialitate. Tin minte ca-mi facusem atunci o mantie dintr-un covor vechi si o sabie dintr-o nuia de alun – si ma vedeam luptand alaturi de Athos, Porthos, Aramis si D’Artagnan. Imi lipsea – desigur – calul. Pe care aveam sa-l regasesc insa ceva mai tarziu, dar nu pe patru picioare – ci pe citeste mai departe


Om / lider / manager

Suntem oameni inainte de a fi orice altceva.

Avem caractere diferite, viziuni diferite, pareri diferite. Invatam mereu, pe masura ce traim. Unii dintre noi, cel putin.

Acumulam mereu experiente noi – moduri diferite de a aborda diverse probleme. Evoluam.

Gresim. Da, gresim. Tocmai pentru ca suntem oameni inainte de a fi orice altceva. Ne asumam greselile si invatam din ele. Pentru ca a doua oara cand se intampla greseala – aceasta nu mai e o greseala. Ci o alegere.

Cadem. Impiedicati in propriile orgolii sau impinsi de altii. Ne spunem ca orice sut in fund e – de fapt – un pas inainte. Apoi ne ridicam si mergem mai departe. Lumea nu sta in loc – nu putem sta nici noi.

Lucrez de cativa ani cu oameni. Si oamenii-s frumosi, crede-ma pe cuvant. Fiecare in felul sau. Cu atat mai mult cu cat ii intelegi. Si-mi place sa cred ca n-am intalnit niciodata oameni cu adevarat urati. Ci doar oameni… altfel. Oarecum frumosi in felul lor, propriu citeste mai departe


Frate, frate, da’…

Intr-una din serile trecute mergeam la unul dintre supermarket-urile din apropierea blocului, pentru cumparaturile uzuale.
Afara (langa usa) gasesc un pui de om. Mai negricios, asa… da’ asta-i irelevant. Ingheta de frig.
Mi se face mila de el si-i las niste maruntis. Intru apoi in magazin si-mi vad de-ale mele.
Cand ajung la raionul de carne si mezeluri, ma trezesc cu piciul in spatele meu.
El facea figura aia de caine plouat, eu avusesem o zi ca naiba – iar o fapta buna e mereu binevenita. Asa ca-i iau niste parizer, branza topita, paine, etc.
Il chem dupa mine la casa de marcat – ca sa-i platesc cumparaturile. Bucuros din cale-afara, ma urmeaza.
Achit totul, ii dau plasa cu mancare si revin la cumparaturile mele. citeste mai departe


Cum sa te lasi de fumat

Am inceput sa fumez in timpul facultatii. De ce? De plictiseala si pentru ca era o excelenta modalitate de socializare. In caminul studentesc, fumatul era unul dintre “sporturile” cele mai comune. Da, cu ghilimelele de rigoare.

La inceput, un pachet ma tinea o saptamana. Dupa doi ani, ajunsesem la aproape un pachet pe zi.

Intr-o iarna, ghinionul mi-a adus pe cap o pneumonie urata. Intr-un continuu periplu de la un medic la altul – am vazut (intr-un spital) cativa bolnavi de cancer pulmonar. Nu intru in detalii, ca nu asta e scopul articolului – dar stiu ca peisajul de atunci ma ingrozise efectiv. Tare de tot. Si mi-am zis ca-n veci n-o sa mai pun o tigara-n gura.

“Vesnicia” a durat insa abia un an si ceva. Apoi, brusc – am inceput din nou. Imi placea sa dau vina pe stres pentru asta. Probabil pentru ca era cel mai la indemana motiv. citeste mai departe



Pages:12