Tu ce-ai “ratat” azi?

Guest post scris de Simpa.

Tot timpul am fost de părere că fericirea vine din lucrurile mărunte. Micile detalii ale viţii de zi cu zi ne aduc zâmbetul pe buze. O dimineaţă însorită, o cana caldă de cafea la prima oră, un “bună dimineaţa” sau “noapte bună”,  privirea recunoscătoare a unei persoane când îi oferi locul în autobuz, zâmbetul inocent al unui copil, savurarea unei mese gustoase, o baie relaxantă, o plimbare în parc, o carte bună, melodia preferată la radio şi lista poate continua, în funcţie de preferinţe.

Din păcate, furaţi de cotidian, de multe ori uităm să ne bucurăm, uităm să fim fericiţi.
În 2007, Washington Post a organizat un experiment social. Experimentul se referea la percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor.

Ce au făcut? Într-o staţie de metrou, într-o zi friguroasă, un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de aproximativ o oră. În acest timp au trecut pe lângă violonist aproximativ 2000 de oameni. La sfârşitul acelei ore au tras următoarele concluzii: 6 adulţi s-au citeste mai departe



Viata in IT (I)

Inaugurez pe aceasta cale un mic… serial, daca vreti sa-l numiti asa –  realizat de mine si Simpa. In fiecare “episod” vom ilustra (usor satiric) cate un caz specific care le face viata grea celor care lucreaza in IT (in Romania si nu numai).

Personajele sunt patru la numar :

  • clientul dificil
  • sotia clientului dificil
  • pisica sotiei clientului dificil
  • programatorul

Va prindeti voi cine e fiecare.

ATENTIE : Toate articolele din aceasta serie sunt pamflete si se doresc a fi tratate ca atare. Absolut orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare (asta, ca sa eliminam orice posibile suspiciuni nefondate).

Acestea fiind spuse – aveti mai jos partea I. citeste mai departe


Orchestra diavolului

Diablo Swing Orchestra

Diablo Swing Orchestra

 Suedia, 1501

Cativa muzicieni au pus bazele unei orchestre cum nu s-a mai vazut pana atunci. Sau – mai bine zis – cum nu s-a mai auzit.  Nimeni nu putea spune ce anume e atat de seducator in muzica lor, insa in scurt timp au reusit sa acapareze un public imens. Oameni de pe tot intinsul tarii si din toate clasele sociale se adunau sa-i asculte, minunandu-se de muzica lor divina. Au castigat rapid reputatia unui repertoriu salbatic si viguros – iar cei indragostiti de acordurile lor ii urmau peste tot.

In a doua jumatate a secolului XVI, biserica si-a consolidat puternic pozitia in zona – fapt care-a dus la cresterea nemultumirii oamenilor de rand. Multi dintre ei si-au gasit refugiul in muzica orchestrei respective – vazand in asta o modalitate de-a face fata traiului de zi cu zi.

Numarul ascultatorilor crestea, iar numarul celor care mergeau la biserica scadea vazand cu ochii. Iar preotii au hotarat sa ia masuri in aceasta privinta. In timpul slujbelor religioase – au inceput sa critice orchestra, spunand ca muzica ei reprezinta o insulta citeste mai departe


Crima perfecta

Mi-am adus aminte azi o poveste mai… altfel.

Acum mai multi ani eram foarte pasionat de cartile politiste. Citeam tot ce-mi cadea in mana – si-mi placea sa deduc deznodamantul. Intr-o oarecare masura reuseam, in special dupa ce numarul de carti citite din aceasta gama crescuse considerabil.

Incepuse sa-mi placa un anumit subiect in mod deosebit – si anume abordarea crimei perfecte. Pe masura ce citeam – descalceam planul detaliat dupa care crima se dorea a fi comisa si eram (cel putin teoretic) cu un pas inaintea anchetatorului.

Nu sariti – nu mi-am dorit niciodata sa aplic un astfel de plan 🙂 Si nici nu scriu asta ca sa dau idei cuiva. Dar ma fascina ingeniozitatea cu care autorii puneau totul la cale, de la o carte la alta. Acum, ce vreti. Cu totii am avut diverse pasiuni in adolescenta. Unii colectionau timbre, altii se jucau de-a citeste mai departe


Concert Alexandrina Hristov

Alexandrina Hristov

Alexandrina Hristov

Alexandrina Hristov nu mai are probabil nevoie de prezentare.

Artista polivalenta, combina foarte reusit muzica, pictura si poezia – intr-un mod foarte original.

Canta in romana, franceza si rusa. Stilul sau muzical nu se incadreaza intr-un tipar clar definit – aflandu-se undeva intre pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz si soul. Are insa acea sclipire care deosebeste clar artistii de oamenii supraevaluati – mai ales in zilele noastre.

Va sustine un concert la Tirgu Mures, in data de 20 Octombrie (Joi) – de la 20:30. In Dublin Irish Pub.

Tot atunci (si tot acolo) se va citeste mai departe


iMan

Steve Jobs

Steve Jobs (1955 - 2011)

Steve Jobs a murit astazi, la varsta de 56 de ani – rapus de cancer pancreatic. Probabil stiti deja asta, din moment ce a fost un subiect tratat peste tot in presa.

Nu voi fi unul dintre cei care-l lauda doar post-mortem, numai pentru a fi “in trend”. L-am admirat mult pe acest om –  in timpul vietii sale (cunoscutii stiu). Si-o voi face in continuare.

Obisnuiesc sa parcurg ultimele stiri dimineata, imediat dupa ce ma trezesc. Iar vestea mortii lui – azi – a fost un mic soc. Chiar zilele astea citesc o carte despre viata sa – “In mintea lui Steve Jobs”, de Leander Kahney. Parca nu-mi venea sa cred c-a murit.

Omul acesta a fost un vizionar – in cel mai pur sens al cuvantului. Iar vizionarii se nasc rar si traiesc putin, dar suficient incat sa-si faca puternic simtita prezenta in domeniul in care activeaza. Sa schimbe lumea si sa ramana in istorie. Iar domeniul lui a fost tehnologia.

A fost un perfectionist desavarsit, cu un excelent simt critic si o exagerata atentie la detalii. A reusit sa simplifice folosirea tehnologiei si s-o ridice la rang de arta – pastrand-o in acelasi timp in serviciul oamenilor de rand.

Totodata – a fost un antreprenor de exceptie.  Dovada stau pozitiile pe care citeste mai departe


Testul celor trei

Guest post scris de Simpa.

Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi de “Testul celor trei”. Este o scurtă poveste atribuită lui Socrate pe care am auzit-o cu ceva ani în urmă.

În Grecia antică Socrate era foarte mult lăudat pentru înţelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care i-a spus:
– Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
– Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să citeste mai departe


Pana mea

Asta a fost una dintre primele expresii pe care Gica le-a invatat, cam in aceeasi perioada in care reusea sa articuleze “mama” si “tata”. O auzea des, in diverse situatii. Nu stia el (inca) ce inseamna, dar din moment ce o auzea atat de frecvent s-a gandit (cu mintea lui de copil) ca trebuie ca “pana mea” sa fie ceva important.

Cand a mai crescut, a observat ca pana era des pomenita in grupul sau de spargatori de seminte din fata blocului. Indiferent ca era a lui sau a altcuiva – “pana” era la mare cinste. Nu erai smecher daca nu pomeneai “pana” cel putin odata la doua propozitii.

A crescut si-a mers la scoala – iar invatatoarea l-a apostrofat zdravan cand l-a auzit vorbind de pana. El nu pricepea de ce, doar era obisnuit de mic sa vorbeasca asa.

Din cauza abuzului de pene in discutiile cu colegii, i-a fost scazuta nota la purtare. Cand si-a anuntat parintii – maica-sa a vrut sa-l bata. Noroc cu tac’su : “ce pana mea ai cu el, tu femeie? lasa-l citeste mai departe


Peripetii la banca

Chestia asta s-a intamplat acum vreo trei-patru ani, intr-o seara de Decembrie. Mi-aduc mereu aminte de ea cu umor, chiar daca atunci – pe moment – nu mi-a venit deloc sa rad.

Fusese zi de salariu. Cand am iesit de la serviciu am pornit – impreuna cu un coleg – spre o banca din apropiere, cu gandul de-a ne depune banii tocmai primiti.

Era 7 si cateva minute. Sediul era deja gol, programul se terminase la 7 fix. Accesul in zona bancomatelor era insa liber – asa ca am intrat fara probleme.

Mi-am scos cardul, l-am introdus in aparat si tocmai cand ma pregateam sa introduc PIN-ul se intampla ceva ciudat. Adica bancomatul da o eroare (nu mai tin minte exact ce eroare) si optiunile de pe ecran dispar intr-o clipita. La mai putin de-o secunda dupa – usa din spatele meu (cea pe care intrasem) scoate un sunet puternic. Se blocase automat. Tot in acel moment incepe sa sune alarma.

Ma intorc si ma uit buimac la colegul meu. Si el la mine. Si lumea de afara la noi amandoi – pe geamurile largi care dadeau in strada.

Primul gand a fost ca citeste mai departe