Apusul, vazut in oglinda retrovizoare

Goneam pe doua roti, in apropiere de Oravita.
Ramasesem fara cablu de ambreiaj in ajun, chiar la intrarea in Cheile Nerei, care-au ramas atunci nevizitate tocmai din aceasta cauza. M-a salvat bunavointa localnicilor.
Primul imi daduse o bucata de sarma si un patent. Am realizat atunci ca bancul ala cu Dacia care se repara doar cu o bucata de sarma se aplica si la motocicletele Honda, cand te roade nevoia.
Al doilea isi deschise atelierul auto pentru mine, desi era duminica – si-mi inlocuise cablul rupt cu unul luat de la un Golf vechi pe care-l cumparase ca sa-l dezmembreze. Atunci mi-am amintit cat de laudate erau masinile Wolkswagen acum vreo 60 de ani, pe motiv ca se repara repede si ieftin. Iaca, se repara cu piesele lor si motociclete ramase-n pana. Cu cablul ala de Golf, legat cu sarma la un capat – am ajuns apoi pana acasa, inapoi in Ardeal, peste munti. Dar asta e alta poveste.

Goneam asadar in apropiere de Oravita, in dupa-masa zilei in care patisem toate astea. Si schimbam vitezele cat mai des, ca sa testez improvizatia facuta la ambreiaj. Le schimbam des si cu ciuda, pentru ca vazusem atat de multe poze superbe din Cheile Nerei si tocmai acum, cand eram acolo, nu le putusem vizita din cauza unei probleme tehnice. Timpul nu-mi permitea sa stau mai mult, in ziua urmatoare trebuia sa plec mai departe. citeste mai departe


Vand kilometri

vand_kilometri_mihai_barbu

 Si cu curajul cum e? Ca cica e ceva sa pleci singur pe o motocicleta la atatia amar de kilometri atata amar de timp. Daca inainte sa plec mi-ar fi spus cineva cat de simplu e de fapt, cu siguranta n-as fi crezut. Curajul de care e nevoie incape intr-o ureche de ac. E mai periculos sa treci strada dupa tigari. Nu m-am considerat niciodata un mare motociclist. Eu sunt ala de cade ca musca-n curba fara sa stie ce l-a lovit. Mi-e frica de viteza, nu stiu sa pun genunchiul jos sau sa polizez scaritele, as face cu placere un ocol de o suta de kilometri ca sa evit cinci kilometri de nisip. Ii invidiez pe cei care fac toate astea cu curaj si ma uit la ei precum copilul la vitrina cu acadele. In schimb stiu altceva. Il citez putin pe domnul Ted Simon : “I’d rather go far than fast”. “And back”, as adauga eu.

citeste mai departe


Timpul e singura moneda reala

Iti propun un exercitiu de imaginatie.

Sa presupunem ca lucrezi intr-o companie oarecare. Nu conteaza domeniul sau profilul companiei, nu asta e important acum. Discutam doar ipotetic, unele detalii pot fi ignorate.
Asadar, lucrezi 8 ore pe zi, de luni pana vineri – iar munca pe care-o faci are complexitate medie sau putin peste medie si o responsabilitate pe masura.
Sa mai presupunem – tot ipotetic vorbind – ca esti platit cu 2000 RON pe luna. Nu conteaza daca e mult sau putin. E doar un numar care sa ma ajute sa ilustrez ce vreau sa spun mai departe. Cum am zis, nu discutam detalii.
O luna are de regula 160 de ore lucratoare.
La un salariu de 2000 RON, asta inseamna 12.5 RON/ora.
Timpul e o resursa pe care n-o mai poti recupera, odata consumata. citeste mai departe


O schimbare

Am schimbat tema blogului azi, cu una responsive. Ca sa fie mai usor de citit de pe device-urile mobile.

Sper sa va placa 🙂


Din nou pe val

Inca era zapada afara cand am scris ultima data. E uimitor cat de repede trece timpul. Dar banuiesc ca simtim cu totii – din cand in cand – nevoia unei pauze.

De intamplat, s-au intamplat multe de-atunci. Am acumulat experiente noi. Am calatorit. Am cunoscut oameni noi. Unii dintre ei au povesti de viata uimitoare.

Iar inainte de toate… m-am casatorit cu femeia minunata care mi-a fost alaturi – pe toate planurile – in ultimii ani. Mai exact, am avut cununia civila. Marele party e abia la anu’ 😉

Sa ne citim cu bine !


Ambasadorii (XX) – Epilog

– XX –

 
Epilog

 

 
… si totusi, ea era. Alergand disperata spre usa cladirii, ca sa-si salveze viata, era aceeasi femeie dupa care Victor isi botezase arma preferata.

Mai erau aproximativ cinci secunde in care o putea ucide, inainte de-a se face nevazuta in interiorul vilei. Iar el ezita.

Patru secunde.

Tremurand, nu-i venea sa-si creada ochilor. Era ea. Copila in casa si in bratele careia gasise adapost cand politia il cauta pentru uciderea tatalui sau vitreg. Singura care-i intelese durerea. Cea care reusise sa-l accepte. Cea care-i oferise o noua identitate, sansa unui nou inceput – avand posibilitati materiale nelimitate.

Trei secunde.

Fata de atunci devenise femeia de azi. Iar acum fugea din catarea armei celui caruia – cu ani in urma – ii daruise totul. Totul. Inclusiv bunul ei cel mai de pret – inima.

Doua secunde.

Isi amintea perfect. Cum il gasise dormind in gradina din spatele casei sale, cand el se ascundea de sirenele masinilor ce-l cautau ca sa-l duca dupa gratii. Cum il primise in casa ei, cum il ingrijise si-l intelese. Si cum ii promise ca n-avea de ce sa se teama, ca totul era in regula. Cum fugisera amandoi in lume, bucurandu-se de viata si de banii mosteniti de Rada de la parintii ei. Cum fiecare dintre ei gasise adapostul cautat in sufletul celuilalt. Cum jurasera sa nu se desparta niciodata. Si totusi, cum – la ani de zile dupa ce-si facusera un rost in alta parte a tarii – ea disparu fara urma. Fara ca sa-i lase macar un bilet de adio. citeste mai departe


Ambasadorii (XIX) – Ea

– XIX –

 
Ea

 

 
Convoiul era format din trei masini. Nasul calatorea in cea din mijloc – un puternic SUV – fiind incadrat de doua vehicule cu girofaruri, cu insemnele politiei locale.

Trecura la vreo cincizeci de metri de Victor, care-i privi fara a fi vazut din inaltul copacului in care se adapostise.

Totul parea a se derula cu incetinitorul. Inima incepu sa-i bata cu putere, amintindu-i de primul sau asasinat.

Deseori, cruntele batai primite de la tatal sau vitreg il alungau la bunicii care nici ei nu-l iubeau foarte mult, dar cel putin ii ofereau liniste. Cuibarit in podul casei lor, citise si recitise de zeci de ori toate capitolele importante din manualele de balistica ramase de la tatal sau real. Iar gandul de a-si face o arma ii incolti in minte dupa ultima bataie primita, cand firicelele de sange i se scurgeau din ranile proaspete, lipindu-i camasa de spatele transpirat.

Stia ca va trebui sa riposteze. Sa se opuna cruzimii cu care era tratat, odata pentru totdeauna. Insa daca l-ar fi infruntat pe tatal sau vitreg in mod direct, intreaga scena ar fi fost doar o repetare a povestii biblice cu David si Goliat. Unde el – evident – ar fi fost David. Dar n-ar fi avut prastia care sa incline balanta victoriei in favoarea lui, doborand colosul asupritor.

Fara a-si da seama ce face cu adevarat, incepu sa schiteze un pistol rudimentar pe o bucata de hartie ingalbenita. Nu era cine stie ce. Doar o teava cu diametrul mic, careia avea sa-i indese la unul din capete o incarcatura de praf de pusca facut dupa o reteta luata tot din carti. In loc de proiectil avea o bila de rulment, iar mecanismul declansator era imprumutat de la o bricheta defecta. Defecta, dar suficient de functionala incat sa produca scanteia citeste mai departe


Ambasadorii (XVIII) – O casuta pe plaja…

– XVIII –

 
O casuta pe plaja…

 

 
Victor se trezi devreme in dimineata vizitei Nasului. Dupa un dus rapid si un mic dejun pe masura, isi lua echipamentul pregatit cu o seara inainte si – calare pe motocicleta – se indrepta iar spre padurea in marginea careia se gasea vila de protocol.

Motorul torcea usor in aburii diminetii, iar soseaua era inca libera. Orasul revenea incet la viata, fara a banui ca o noua crima ii va tulbura linistea in aceasta frumoasa zi.

Coti pe drumul spre padure, simtind umbrele primilor copaci mangaindu-i viziera. Totul era perfect si totusi, ceva lipsea. Nu-si dadea seama ce anume, insa un ciudat sentiment de neliniste il stapanea inca din momentul in care deschise ochii.

Se gandi la banii castigati de-a lungul timpului din aceasta infama meserie. Nu erau deloc putini. I-ar fi ajuns pentru multi ani lipsiti de griji, undeva intr-un loc pasnic unde nu l-ar fi cunoscut nimeni. Era pentru prima data cand se gandea serios sa se retraga. Sa plece. Sa renunte la a mai lua vietile altora si sa-si traiasca – in sfarsit – propria sa viata. Fara teama ca va fi descoperit, fara grija ca in orice moment poate fi aruncat dupa gratii – unde-si va petrece tot restul zilelor.

Racoarea brusca il adusese la realitate. Intrase in padure, iar drumul se ingusta tot mai mult. Asfaltul parea ca cedeaza teren copacilor batrani, platindu-si obisnuitul tribut citeste mai departe


Ambasadorii (XVII) – Noi pregatiri

– XVII –

 
Noi pregatiri

 

 
Mai erau cateva zile pana la vizita Nasului. Acesta urma sa fie cazat la o vila de protocol aflata la marginea orasului, langa o superba padure ce se-ntindea pe cateva zeci de hectare.

Stabilimentul era de fapt un fost conac boieresc, renovat in urma cu cativa ani dupa ultimele standarde. Edilii orasului investisera considerabil in acel loc, iar rezultatele se vedeau.

Cladirea pastra aerul vremurilor in care fusese ridicata, iar ornamentele care-i impodobeau zidurile in exterior fusesera si ele reconditionate – reinviindu-i perioada de glorie din urma cu sute de ani. Interiorul era impodobit asemeni unui muzeu, iar unele piese de mobilier erau la fel de vechi precum locul care le gazduia. Cu toate acestea, toate ferestrele aveau sticla antiglont iar securitatea era asigurata de unul dintre cele mai performante sisteme de alarma de pe piata, precum si de o armata de paznici care patrulau non-stop.

Singurul care mai era cazat in mod regulat aici era presedintele tarii, cand vizita regiunea. Insa acum pregatirile erau in toi pentru vizita Nasului si a sotiei sale.

Victor isi lasa mototicleta la marginea padurii, intre copaci – si porni pe o poteca ce ducea spre vila. Printre gandurile care-i bantuiau mintea se infiripau diverse planuri de actiune, pe masura ce inainta. Avea sa le dezvolte pe toate si sa aleaga la final doar unul. Pe cel citeste mai departe


Ambasadorii (XVI) – Nasul

– XVI –

 
Nasul

 

 
Timp de cateva zile, Diana nu mai dadu niciun semn. Lucrurile insa n-aveau cum sa se linisteasca. Ancheta politiei continua si exista deja un cerc de suspecti, dar Victor nu era parte din el.

Atentia anchetatorilor se indreptase spre o grupare politica radicala, cu principii contrare actualei puteri, iar acum ii interogau pe liderii ei. Asadar, el era inca in siguranta. Deocamdata.

Vremea se stricase brusc si urmara niste zile ploioase – pe care Victor le petrecu in compania armelor sale, decis fiind sa le curete. Masa din sufragerie se umplu rapid de piesele Radei, care trebuiau lustruite cu rabdare.

Cineva care locuia in aceeasi cladire tocmai isi renova apartamentul, iar holul era plin de muncitori veseli si galagiosi – care fusesera angajati in acest scop.

Deodata, vocile contenira iar Victor deveni atent. Locul lor fusese insa luat de cateva fluieraturi admirative – care cu siguranta erau adresate unei femei. Judecand dupa intensitatea lor, nu era vorba de orice femeie – ci de una frumoasa.

Pasii acesteia se oprira in dreptul usii lui Victor, iar soneria incepu sa sune. citeste mai departe


Pages:1234567...18