Cele zece porunci

“Te poti considera pacatos in orice religie cunoscuta.” Mi s-a spus asta de cateva ori. Probabil e adevarat, depinde de punctele de reper ale fiecaruia.

Am invatat diferenta dintre bine si rau la fel ca orice copil din generatia mea. Adica la inceput de-acasa si mai apoi din bancile scolii. Am avut multi profesori si putini dascali adevarati – si-am incercat sa iau ceva bun de la fiecare. Nu de tot, doar cu imprumut. Urmand sa dau si eu mai departe, la randul meu, in timp.

Cartile mi-au extins mult universul. Desi, in fond, cartile sunt doar alti oameni. Care-mi vorbesc de la zeci de ani, veacuri sau chiar milenii distanta – intr-o limba scrisa-n mai multe limbi, dar pe care-am indragit-o odata cu primele pagini deslusite. Iar cartile citite si lucrurile noi invatate m-au transformat, putin cate putin.

Am invatat de mic copil ca nu totul se rezuma la alb si negru, ci exista si nuante de gri. Multe, chiar. Insa abia cand inveti sa renunti la ideile preconcepute incepi cu adevarat sa vezi culorile. Si-atunci lumea-ntreaga se asterne in fata ta, asteptand s-o descoperi.

Am invatat sa nu regret nimic. Pentru ca tot ce-am facut parea – la vremea respectiva – o idee buna. Sigur, uitandu-ma in urma pot sa realizez greselile facute de-a lungul timpului. Si pot trage felurite invataminte, din fiecare. Insa nu le regret. Pentru ca regretele reprezinta doar timp pierdut, iar timpul e singurul lucru care se pierde cu adevarat. Prefer asadar citeste mai departe



Concediu… in sfarsit :)

N-am mai scris de ceva vreme. Am inceput multe, dar am terminat (deocamdata) putine. Insa nu las nimic neterminat, niciodata.

Pana una-alta, mi-a venit si mie vremea sa merg in concediu. Asa ca-mi iau stapana inimii si zburam impreuna spre o laguna albastra 🙂 Revin cu poze.

Sa ne citim cu bine.

Sursa imaginii – link.


Poate c-ar trebui sa-ti revizuiesti atitudinea de PM daca…

… atunci cand apare o problema, te gandesti prima data la o scuza buna de tot – si abia pe urma la o solutie valida.

… atunci cand echipa pe care o conduci inregistreaza un succes, spui “eu am reusit”.

… atunci cand echipa pe care o conduci inregistreaza un esec, spui “ei au dat-o-n bara”.

… nu-ti cunosti limitele si mergi pe ideea “cat de greu poate fi”. Poate fi foarte greu, asta e problema. Si poti fi neplacut surprins daca te arunci cu capul inainte in ceva ce te depaseste si-i mai tragi si pe altii dupa tine, pe deasupra. Gandeste-te la marile dezastre din viata ta care au inceput cu intrebarea “cat de greu poate fi?”.

… accepti sa fii responsabil pentru deciziile gresite luate de altii.

… ii faci pe altii responsabili pentru deciziile gresite luate de tine.

… nu stii ca domnia si prostia se platesc. Si-i cu atat mai grav cand se platesc in acelasi timp.

… esti de parere ca un proiect s-a incheiat cu succes in momentul in care clientul citeste mai departe


Nevoia de feedback

Feedback-ul are mai multe posibile definitii, dar cea care ne intereseaza acum in mod deosebit este aceea de “reactie la o actiune data”.
“Actiunea data” – in IT – se reduce la completarea unei sarcini sau a unui set de sarcini. In consecinta, feedback-ul va fi de fapt parerea clientului despre munca depusa.

Inainte insa de-a ajunge la client, munca respectiva va trece prin filtrul PM-ului – care e dator sa identifice eventualele probleme, sa le raporteze si sa supervizeze rezolvarea lor. Feedback-ul clientului ajunge de cele mai multe ori la echipa prin intermediul PM-ului. Totodata, PM-ul poate oricand sa-si exprime parerea cu privire la munca realizata de echipa sa. Asadar, sa dea propriul feedback.

Intr-un limbaj mai comun, definim asadar feedback-ul ca fiind o parere asupra unui lucru realizat de cineva. Ca e o parere pozitiva sau negativa, asta conteaza mai putin decat ati crede. E foarte important ca aceasta parere sa fie insa si constructiva, inainte de orice altceva.

Daca tu ca Project Manager dai un feedback pozitiv (adica munca realizata de catre cineva din subordinea ta se ridica la standardele impuse si e laudata de client), atunci nu-l ajuti cu nimic pe omul respectiv daca-i spui doar “ai facut o treaba excelenta” si-atat. In cel mai bun caz ii vei mari pe moment increderea in sine. In cel mai rau caz, o sa-l adormi pe laurii victoriei (ceea ce-l va face vulnerabil in fata urmatoarei provocari). Ai insa posibilitatea sa transformi asta in ceva consistent si durabil. Spune-i si de ce anume ceea ce-a facut el e “o treaba excelenta”. Da-i toate motivele care au dus la aceasta concluzie, ajuta-l sa constientizeze ca a atins un standard la care va trebui sa se alinieze de acum inainte. In acest fel, feedback-ul citeste mai departe



Scara competentelor (III)

Am inceput sa scriu acum o vreme despre o teorie – conceptie proprie – numita Scara Competentelor. Se referea la modul in care timpul de invatare poate fi fructificat intr-un cadru controlat si la evaluarea corecta a competentelor celor care studiaza. Mai mult decat atat, poate fi aplicata in orice domeniu unde se invata progresiv ceva. Deci nu neaparat doar in IT.

Primul articol din serie poate fi citit aici, iar al doilea aici. Teoria in sine nu e complicata absolut deloc, necesita doar putina atentie pentru a o intelege. Rog asadar pe cei interesati sa parcurga intai primele doua parti mentionate mai sus – inainte de-a continua lectura acestui articol. Desigur, pentru o mai buna intelegere a subiectului.

Imi dau seama ca aceste trei articole sunt lungi si (probabil) obositoare. Insa am vrut sa ma asigur ca teoria este – inainte de orice altceva – bine explicata. Daca va fi considerat necesar, in masura in care timpul imi va permite voi reveni cu un scurt sumar a tot ceea ce am cuprins in aceste trei articole. Insa oricum, ele vor trebui citite in intregime pentru a intelege sumarul.

Asadar, voi exemplifica aceasta teorie mai jos, printr-un exemplu inspirat din IT.

Sa presupunem ca programatorul Popescu n-a mai avut niciodata contact cu framework-ul ShopNet (nu-l cautati pe Google, e un nume ales la intamplare – de dragul exemplului). Din varii motive (se anunta un flux de proiecte pe acest framework in urmatoarele luni, etc) va trebui sa-l invete. Inainte insa ca Popescu sa inceapa sa invete ShopNet, avem nevoie de un program de studiu.

Pentru stabilirea programului de studiu e nevoie de doi oameni :

  • PM-ul care va superviza programul de studiu si proiectele pe ShopNet care vor incepe in viitor.
  • Un Senior Developer pe ShopNet. Veti spune probabil ca gradul de senior pe ShopNet poate fi atribuit doar la finalul programului de studiu (care inca nici nu exista). Si asa e. Insa in acest caz (pentru stabilirea regulilor programului) avem nevoie de cineva care a dus la bun sfarsit un anumit set de proiecte pe ShopNet, de o anumita dificultate. Deci, un om experimentat pe acest framework- capabil sa aprecieze corect complexitatea lui.

Dupa cum probabil va amintiti (din cele doua articole precedente pe aceasta tema), scara competentelor are sapte pasi – de la inceputul pana la finalul programului de citeste mai departe


Profesorul (III) (final)

Cu scuzele de rigoare pentru intarziere, public aici ultima parte din ceea ce se doreste a fi o lectie de project management spusa mai… altfel. Celelalte le puteti citi in ordinea publicarii – aici, aici si aici.

Se apucara din nou de lucru. Mai aveau de zugravit. Evident, femei mai trecusera prin zona, dar ei le priveau pasivi. Nu era clar daca din rusine pentru ceea ce facusera pana atunci sau din respect pentru fapta colegilor, de mai devreme. Oricum, isi vazura linistiti de treaba.

La incheierea programului, cand fiecare isi strangea lucrurile ca sa plece spre casa, profesorul ii invita pe toti la bere. Nu-l refuzara, fusese o zi grea. Au ocupat doua mese la o terasa din apropiere, potolindu-si setea cu licoarea rece si spumanta. Vorbira mult si despre multe. Profesorul parea ca se pricepe si el cat de cat la fotbal, care era intotdeauna un subiect bun de pierdut vremea. Le placea sa-l asculte, desi erau de parere ca ” ‘telectualii-s mai mult cu cartile, da’ se descurca si cu mingea”. citeste mai departe


Profesorul (III) (partea intai)

Initial, povestea asta trebuia sa fie din trei parti. Am realizat insa ca ultima parte va fi ceva mai lunga decat ma asteptam, asa ca am decis s-o impart la randul ei in doua parti mai mici, din care prima se poate citi in continuare. Cealalta urmeaza, in decursul acestei saptamani. Partile anterior publicate se pot citi aici (Profesorul – I) si aici (Profesorul – II).

In perioada urmatoare, marlania incepu sa dispara din randurile celor prezenti pe santierul unde se angajase profesorul. Sau cel putin sa se diminueze simtitor. Muncitorii pareau acum ca se gandesc de doua ori inainte de-a se lua de reprezentantele sexului frumos care frecventau zona. Motivul nu era clar. Sa le fi fost rusine? Rusine fata de ce? De ceilalti colegi? Nu prea era cazul – doar pana la venirea profesorului se inghesuiau cu totii in a-si bate joc cat mai mult de tinerele ce-si faceau drum prin zona. Ba chiar se incurajau, care mai de care.

Intr-una din zile tocmai terminasera de zugravit unul dintre ziduri si asteptau uscarea vopselei, pentru a aplica un nou strat. Soarele dogorea, iar norii pareau ca se retrasera speriati de arsita lui. Cerul era senin… iar albastrul sau se asorta perfect cu rochia unei domnite ce aparu de dupa colt, vorbind la telefon.

Ea ii zari imediat, iar ei o auzira cum isi incheie conversatia cu “… bine, draga – te las ca iar trec pe langa magarii aia”.

“Magarii” se inrosisera. Cativa dintre ei – de rusine. Ceilalti, de nervi – dar nu schitara niciun gest. Care va sa zica, tanara mai avusese de-a face cu ei. Le era “clienta veche”, cum ar fi zis seful echipei. Profesorul intelese situatia si se multumi sa priveasca deocamdata citeste mai departe


Aritmetica promisiunilor

Se spune ca faptele tale te reprezinta. Asa si e, de fapt. Ceea ce faci devine – treptat – cartea ta de vizita, la modul neoficial. Insa inaintea faptelor stau cuvintele, iar inaintea cuvintelor stau gandurile. Ne oprim, totusi – la cuvinte. Asta nu pentru ca n-ar fi destule de spus despre ganduri – ci ca sa nu deviem fara rost de la subiect.

Ramanem asadar la cuvinte. Cineva cu mai multa minte zicea odata sa spui ceea ce crezi si sa crezi ceea ce spui. Multi, foarte multi oameni au auzit asta de-a lungul vietii. Unii au luat-o in serios, altii mai putin. Iar altii deloc.

Chiar daca tu nu te judeci pentru ceea ce spui, cei din jurul tau o fac intotdeauna. Constient sau nu – asta nu conteaza. Ideea e ca o fac intotdeauna si pe baza a ceea ce spui si faci isi creaza o parere despre tine. Indiferent de pozitia ta fata de ei (sociala, ierarhica sau de alt fel) sau pozitia lor fata de tine. Iar modul in care altii ajung sa te vada in timp depinde de aceasta judecata. Imaginea ta proiectata prin prisma altora e construita asadar pe baza a ceea ce spui si ceea ce faci.

Sigur, persoanele foarte apropiate vor ajunge sa te cunoasca in alt fel. Mai direct, mai concret, mai… intim. Si parerea lor despre tine va fi probabil ceva mai diferita de a celorlalti – care te analizeaza doar pe baza cuvintelor si faptelor, fara sa cunoasca in amanunt fiecare crevasa a personalitatii tale. Insa gandeste-te – cati oameni foarte apropiati poti avea? Putini, iti spun eu. Da, probabil vei spune ca ai multi prieteni care ar muri pentru tine. Gandeste-te insa cati dintre ei ar fi in stare sa traiasca pentru tine, nu sa moara. Moartea e mereu la indemana. Dar sa traiesti e adevarata provocare. Gandeste-te la asta si fa din nou un calcul. citeste mai departe