Postari cu eticheta: afaceri

Ambasadorii (V) – Rusul

– V –

 
Rusul

 

 
Primul plic alb nu se lasa asteptat multa vreme. Il gasi in cutia postala in ziua urmatoare, cand se intoarse de la obisnuita tura de alergat. Era mare, nemarcat si lipsit de orice insemne, dar el stia ce ar trebui sa gaseasca inauntru.

Ii varsa continutul pe masa din sufragerie si se apuca de studiu. Avea o fotografie a viitoarei sale victime si o coala de hartie pe care erau tiparite datele personale si cateva dintre tabieturile zilnice ale personajului.

Mai exact, era vorba de un prosper om de afaceri cunoscut in lumea interlopa locala sub numele de “Rusul”. Nu-i mai pasa nimanui de unde i se tragea porecla. Cel mai probabil, avea legatura cu originile sale estice. Rusul avea mai multe afaceri in oras si in jurul acestuia – si toate ii serveau ca si paravan pentru a fura sume consistente de bani de la bugetul local. Reusise sa-si cumpere un mandat de consilier la ultimele alegeri, fiind ajutat de cativa politicieni corupti ca si el, care aveau influenta pe plan local. Acest mandat il ajutase si mai mult in afacerile sale murdare si totodata il ajutase deseori sa fuga de bratul tot mai scurt al legii. La urma-urmei, condamnati erau doar cei fara bani si relatii.

Pe spatele pozei era scris un singur rand :

“Nu mai repede de duminica, nu mai tarziu de duminica.”

Intelese mesajul. Era marti. Asta inseamna ca Rusul trebuia lichidat in termen de o saptamana, incepand de la duminica ce tocmai venea si pana la urmatoarea. citeste mai departe