Postari cu eticheta: Ambasadorii

Ambasadorii (XX) – Epilog

– XX –

 
Epilog

 

 
… si totusi, ea era. Alergand disperata spre usa cladirii, ca sa-si salveze viata, era aceeasi femeie dupa care Victor isi botezase arma preferata.

Mai erau aproximativ cinci secunde in care o putea ucide, inainte de-a se face nevazuta in interiorul vilei. Iar el ezita.

Patru secunde.

Tremurand, nu-i venea sa-si creada ochilor. Era ea. Copila in casa si in bratele careia gasise adapost cand politia il cauta pentru uciderea tatalui sau vitreg. Singura care-i intelese durerea. Cea care reusise sa-l accepte. Cea care-i oferise o noua identitate, sansa unui nou inceput – avand posibilitati materiale nelimitate.

Trei secunde.

Fata de atunci devenise femeia de azi. Iar acum fugea din catarea armei celui caruia – cu ani in urma – ii daruise totul. Totul. Inclusiv bunul ei cel mai de pret – inima.

Doua secunde.

Isi amintea perfect. Cum il gasise dormind in gradina din spatele casei sale, cand el se ascundea de sirenele masinilor ce-l cautau ca sa-l duca dupa gratii. Cum il primise in casa ei, cum il ingrijise si-l intelese. Si cum ii promise ca n-avea de ce sa se teama, ca totul era in regula. Cum fugisera amandoi in lume, bucurandu-se de viata si de banii mosteniti de Rada de la parintii ei. Cum fiecare dintre ei gasise adapostul cautat in sufletul celuilalt. Cum jurasera sa nu se desparta niciodata. Si totusi, cum – la ani de zile dupa ce-si facusera un rost in alta parte a tarii – ea disparu fara urma. Fara ca sa-i lase macar un bilet de adio. citeste mai departe


Ambasadorii (XIX) – Ea

– XIX –

 
Ea

 

 
Convoiul era format din trei masini. Nasul calatorea in cea din mijloc – un puternic SUV – fiind incadrat de doua vehicule cu girofaruri, cu insemnele politiei locale.

Trecura la vreo cincizeci de metri de Victor, care-i privi fara a fi vazut din inaltul copacului in care se adapostise.

Totul parea a se derula cu incetinitorul. Inima incepu sa-i bata cu putere, amintindu-i de primul sau asasinat.

Deseori, cruntele batai primite de la tatal sau vitreg il alungau la bunicii care nici ei nu-l iubeau foarte mult, dar cel putin ii ofereau liniste. Cuibarit in podul casei lor, citise si recitise de zeci de ori toate capitolele importante din manualele de balistica ramase de la tatal sau real. Iar gandul de a-si face o arma ii incolti in minte dupa ultima bataie primita, cand firicelele de sange i se scurgeau din ranile proaspete, lipindu-i camasa de spatele transpirat.

Stia ca va trebui sa riposteze. Sa se opuna cruzimii cu care era tratat, odata pentru totdeauna. Insa daca l-ar fi infruntat pe tatal sau vitreg in mod direct, intreaga scena ar fi fost doar o repetare a povestii biblice cu David si Goliat. Unde el – evident – ar fi fost David. Dar n-ar fi avut prastia care sa incline balanta victoriei in favoarea lui, doborand colosul asupritor.

Fara a-si da seama ce face cu adevarat, incepu sa schiteze un pistol rudimentar pe o bucata de hartie ingalbenita. Nu era cine stie ce. Doar o teava cu diametrul mic, careia avea sa-i indese la unul din capete o incarcatura de praf de pusca facut dupa o reteta luata tot din carti. In loc de proiectil avea o bila de rulment, iar mecanismul declansator era imprumutat de la o bricheta defecta. Defecta, dar suficient de functionala incat sa produca scanteia citeste mai departe


Ambasadorii (XVIII) – O casuta pe plaja…

– XVIII –

 
O casuta pe plaja…

 

 
Victor se trezi devreme in dimineata vizitei Nasului. Dupa un dus rapid si un mic dejun pe masura, isi lua echipamentul pregatit cu o seara inainte si – calare pe motocicleta – se indrepta iar spre padurea in marginea careia se gasea vila de protocol.

Motorul torcea usor in aburii diminetii, iar soseaua era inca libera. Orasul revenea incet la viata, fara a banui ca o noua crima ii va tulbura linistea in aceasta frumoasa zi.

Coti pe drumul spre padure, simtind umbrele primilor copaci mangaindu-i viziera. Totul era perfect si totusi, ceva lipsea. Nu-si dadea seama ce anume, insa un ciudat sentiment de neliniste il stapanea inca din momentul in care deschise ochii.

Se gandi la banii castigati de-a lungul timpului din aceasta infama meserie. Nu erau deloc putini. I-ar fi ajuns pentru multi ani lipsiti de griji, undeva intr-un loc pasnic unde nu l-ar fi cunoscut nimeni. Era pentru prima data cand se gandea serios sa se retraga. Sa plece. Sa renunte la a mai lua vietile altora si sa-si traiasca – in sfarsit – propria sa viata. Fara teama ca va fi descoperit, fara grija ca in orice moment poate fi aruncat dupa gratii – unde-si va petrece tot restul zilelor.

Racoarea brusca il adusese la realitate. Intrase in padure, iar drumul se ingusta tot mai mult. Asfaltul parea ca cedeaza teren copacilor batrani, platindu-si obisnuitul tribut citeste mai departe


Ambasadorii (XVII) – Noi pregatiri

– XVII –

 
Noi pregatiri

 

 
Mai erau cateva zile pana la vizita Nasului. Acesta urma sa fie cazat la o vila de protocol aflata la marginea orasului, langa o superba padure ce se-ntindea pe cateva zeci de hectare.

Stabilimentul era de fapt un fost conac boieresc, renovat in urma cu cativa ani dupa ultimele standarde. Edilii orasului investisera considerabil in acel loc, iar rezultatele se vedeau.

Cladirea pastra aerul vremurilor in care fusese ridicata, iar ornamentele care-i impodobeau zidurile in exterior fusesera si ele reconditionate – reinviindu-i perioada de glorie din urma cu sute de ani. Interiorul era impodobit asemeni unui muzeu, iar unele piese de mobilier erau la fel de vechi precum locul care le gazduia. Cu toate acestea, toate ferestrele aveau sticla antiglont iar securitatea era asigurata de unul dintre cele mai performante sisteme de alarma de pe piata, precum si de o armata de paznici care patrulau non-stop.

Singurul care mai era cazat in mod regulat aici era presedintele tarii, cand vizita regiunea. Insa acum pregatirile erau in toi pentru vizita Nasului si a sotiei sale.

Victor isi lasa mototicleta la marginea padurii, intre copaci – si porni pe o poteca ce ducea spre vila. Printre gandurile care-i bantuiau mintea se infiripau diverse planuri de actiune, pe masura ce inainta. Avea sa le dezvolte pe toate si sa aleaga la final doar unul. Pe cel citeste mai departe


Ambasadorii (XVI) – Nasul

– XVI –

 
Nasul

 

 
Timp de cateva zile, Diana nu mai dadu niciun semn. Lucrurile insa n-aveau cum sa se linisteasca. Ancheta politiei continua si exista deja un cerc de suspecti, dar Victor nu era parte din el.

Atentia anchetatorilor se indreptase spre o grupare politica radicala, cu principii contrare actualei puteri, iar acum ii interogau pe liderii ei. Asadar, el era inca in siguranta. Deocamdata.

Vremea se stricase brusc si urmara niste zile ploioase – pe care Victor le petrecu in compania armelor sale, decis fiind sa le curete. Masa din sufragerie se umplu rapid de piesele Radei, care trebuiau lustruite cu rabdare.

Cineva care locuia in aceeasi cladire tocmai isi renova apartamentul, iar holul era plin de muncitori veseli si galagiosi – care fusesera angajati in acest scop.

Deodata, vocile contenira iar Victor deveni atent. Locul lor fusese insa luat de cateva fluieraturi admirative – care cu siguranta erau adresate unei femei. Judecand dupa intensitatea lor, nu era vorba de orice femeie – ci de una frumoasa.

Pasii acesteia se oprira in dreptul usii lui Victor, iar soneria incepu sa sune. citeste mai departe


Ambasadorii (XV) – Pentru viata !

– XV –

 
Pentru viata !

 

 
Pasi grei se auzeau dincolo de poarta si o pereche de ochi mici si iscoditori se ivi prin viziera protejata de gratii. Omul de dincolo il recunoscu pe Victor si-i deschise.

De fiecare data cand intra in cimitirul orasului il incerca un ciudat sentiment de liniste. Mormintele vechi – unele, de cateva sute de ani – reprezentau adevarate opere de arta. Ingerii sculptati cu grija le impodobeau de jur-imprejur, iar crucile impunatoare se inaltau semete spre cer, fara ca muschii si lichenii ce le impresurau sa le stirbeasca aspectul.

Mormintele noi erau mai austere, mai sarace in podoabe. Lipsa detaliilor dadea impresia ca ar fi fost facute in graba, pe fuga. Ca si cand oamenii ce zaceau in ele n-ar fi avut timp pentru ei insisi nici macar acum, in eternitate.

Din pachetul ce-l purta sub brat, Victor scoase una dintre sticlele de vin cumparate mai devreme si o intinse ingrijitorului care – in urma cu cateva momente – ii deschise poarta. Acesta primi neasteptatul dar cu ochii sclipindu-i de bucurie si-i multumi cu o adanca reverenta, indepartandu-se.

Verdeata stapanea totul, amestecand deopotriva buruieni si flori decorative intr-un peisaj care dadea viata taramului mortilor, fara a-i intina linistea. Iar Victor ramasese singur in acest cadru, plimbandu-se pe aleile dintre monumentele mortuare.

Stia unde merge si inainta cu pasi molcomi. Era convins ca – dintre toate locurile din lume – in cimitir cu siguranta n-ar trebui sa se grabeasca. Din respect pentru cei care citeste mai departe


Ambasadorii (XIV) – Zidul

– XIV –

 
Zidul

 

 
Moartea Bistarului era la toate posturile de stiri si in toate ziarele.

Toata lumea vorbea despre ceea ce se intamplase in biserica, iar numarul politistilor care se ocupau de anchetarea crimelor revendicate de Ambasadori crescuse considerabil. Cu atat mai mult cu cat sefii Politiei erau si ei corupti pana-n maduva oaselor si – fiind numiti pe criterii politice – urmareau interesele celor care-i numisera, iar evenimentele din ultima vreme ii pusesera serios pe ganduri.

“Isi vor atinge Ambasadorii scopul propus?” – intreba pe prima pagina unul dintre cele mai populare ziare ale tarii.

“Voteaza aici cine va fi urmatoarea lor tinta” – spuneau realizatorii unui show TV, insetati de audienta.

In alt cotidian aparuse o rubrica intitulata “Transmite-le Ambasadorilor mesajul tau !” – in care se publicau mesaje primite de la cititori.

Victor se trezi devreme in dimineata urmatoare si incepu sa citeasca mesajele din ziar, sub vraja cafelei aburinde ce-i gadila placut simturile.

Dupa cum era de asteptat, parerile erau impartite. Unii oameni condamnau actiunile Ambasadorilor, altii erau de acord cu ele. Insa nimeni nu ramasese indiferent la evenimentele recente si cu totii considerau ca au ceva de spus.

Cu toate ca Victor fusese calaul Ambasadorilor, nu se identifica deloc cu cauza lor. Astepta ca totul sa se incheie, pentru ca trebuia sa se incheie curand. Avea de gand apoi sa-si adune toate economiile si sa plece undeva departe, pentru multa vreme. Banii pusi deoparte ii ingaduiau un trai bun in aproape orice parte a lumii, insa el visa de mult timp sa citeste mai departe


Ambasadorii (XIII) – Al doilea cazut

– XIII –

 
Al doilea cazut

 

 
Tipatul ingrozit al femeii pusese capat imnului intonat de catre toti participantii la slujba exact in punctul sau culminant. Disperata, arata spre usa altarului. Privirile tuturor se indreptara intr-acolo.

De sub usa impodobita cu aur si icoane impecabil lucrate iesea o balta imensa de sange.

Bodyguarzii Bistarului dadura buzna in altar, pasind in lichidul rosu vascos si nepasandu-le de nimic din cele sfinte. Usa proaspat deschisa dezvalui un tablou care-i incremeni pe toti cei prezenti.

Preotul fusese impins pe spate de un soc violent. In piept avea o gaura imensa si hidoasa, iar din locul unde pana in urma cu cateva momente ii fusese inima iesea acum un miros puternic de carne arsa. Intreaga incapere era stapanita de un fum albastrui, inecacios.

Privind printre bodiguarzii ce erau total nepregatiti pentru o astfel de scena, cineva intrebase daca Bistarul era mort. Avand in vedere ca avea o gaura sangeranda in locul inimii, intrebarea era usor irelevanta.

Cuprinsi de groaza, oamenii dadura buzna afara din lacasul de cult, literalmente calcandu-se in picioare. Printre ei isi facuse loc si Victor, pentru care al doilea contract livrat citeste mai departe


Ambasadorii (XII) – Cosmaruri adolescentine

– XII –

 
Cosmaruri adolescentine

 

 
Era intuneric si se simtea miros de mucegai. Simtea podeaua umeda si murdara asternandu-se sub picioarele sale goale. Senzatia asta ii facea pielea de gaina, trimitandu-i fiori ascutiti in tot corpul.

Blestema in gand ziua in care mama sa il cunoscuse pe cel care avea sa-i devina tata vitreg. Cu mintile intunecate de aburii alcoolului de care devenise dependenta, femeia se arunca in bratele primului barbat care-i oferise atentie. Tanjea dupa afectiunea cu care-o obisnuise sotul ei, dorind sa se stie din nou ingrijita si apreciata – asa cum doar un barbat care-o iubea o putea face sa se simta.

Noul sot fusese o alegere foarte neinspirata, insa ea ajunsese sa realizeze asta suficient de tarziu incat sa nu-i mai pese. Era un om stapanit de diverse complexe si cu grave probleme psihice – care reusea totusi sa-i inspire acea iluzie de iubire pe care si-o dorea atat de mult.

Adolescentul Victor devenise asadar sacul de box al unui om ce se instalase in locul raposatului sau tata. Insa cei doi barbati nu aveau absolut nimic in comun. Ba dimpotriva, se aflau intr-o antiteza perfecta. Din dragostea si pasiunea pentru lectura si studiu cu care-l inconjurase tatal sau real, Victor ajunsese sa sufere abuzurile unui alcoolic ce se credea Dumnezeu atunci cand avea sticla-n mana. Si care – orbit de o furie nejustificata – il inchidea mereu citeste mai departe


Ambasadorii (XI) – Pregatiri pentru ultima slujba

– XI –

 
Pregatiri pentru ultima slujba

 

 
Spre multumirea lui Victor, internetul ii oferi suficiente informatii despre podoabele purtate de preoti. Dupa cateva cautari, gasi si colierul observat mai devreme. Descrierea acestuia era detaliata si insotita de cateva excelente fotografii.

Bazandu-se pe informatiile citite, lucra toata noaptea la un dispozitiv ce-avea sa-l ajute la eliminarea celei de-a doua tinte indicate de catre Ambasadori.

***

A doua zi era din nou prezent la biserica, tot dupa terminarea slujbei de dimineata. Oamenii care asistasera la procesiune se imbulzeau acum la cutia milei, ascultand indemnul preotului care aproape ca-si freca palmele de multumire.

Multi dintre cei care luasera cu asalt cutia pentru donatii erau constienti de moravurile preotului si nu erau deloc de acord cu ele. Dar erau cuprinsi de teama ca o cumplita napasta se va abate asupra lor daca nu vor plati tribut bisericii. Asadar, plateau. Chiar daca – unii dintre ei – abia aveau de unde.

Privind acest tablou, pe Victor il incerca un ciudat sentiment de mila. Daca mantuirea s-ar fi putut cumpara cu bani, atunci dintre toti cei prezenti in acel moment in biserica – el ar fi trebuit sa plateasca cel mai mult. Pentru ca el pacatuise intr-un fel cum putini o facusera. Luase vieti omenesti. Multe. Si va mai lua. Pentru el, oamenii pe care-i trimisese pe lumea cealalta reprezentau niste contracte duse la capat. Pentru altii insa ar fi reprezentat citeste mai departe


Pages:123