Postari cu eticheta: Ambasadorii

Ambasadorii (X) – “Preotule, ti-ai pierdut calea…”

– X –

 
“Preotule, ti-ai pierdut calea…”

 

 
Conform asteptarilor lui Victor, anonima adresata Bistarului fusese publicata in acelasi ziar local, in dimineata urmatoare.

Grupul ce primise din partea presei numele de “Ambasadori” se adresa Bistarului pe prima pagina.

“Preotule, ti-ai pierdut calea. Ai furat, ai mintit, ai inselat, ai abuzat. Timpul tau a venit. Vei da inapoi comunitatii toti banii insusiti ilegal si vei reveni pe calea cea dreapta. In caz contrar, slujba de vineri seara va fi ultima pe care-o vei tine pe aceasta lume.”

Ambasadorii devenisera deja un adevarat fenomen, atat la nivelul orasului unde incepusera sa se manifeste, cat si la nivel de tara. Toata lumea vorbea despre ei, pe toate posturile de stiri si in toate ziarele.

Desigur, o investigatie pornise dupa moartea Rusului. Ca intotdeauna, urmele lasate de Victor la locul faptei erau neconcludente sau inexistente. Asadar, anchetatorii bateau pasul pe loc din lipsa de probe. Sau cel putin asta era varianta data publicitatii…

***

Nici Bistarul nu se conformase cererii primite, insa isi angajase cateva garzi de corp care-l insoteau pretutindeni. Era hilara ideea unui preot care umbla inconjurat de bodyguarzi, insa ii dadea un sentiment de siguranta. Nu avea de gand sa returneze nimic nimanui, iar singura declaratie data in media cu referire la actiunile ambasadorilor a fost publicata citeste mai departe


Ambasadorii (IX) – Omul bisericii

– IX –

 
Omul bisericii

 

 
_ Nu pari deloc surprins ca ma vezi – il intampina ea.
_ Ma asteptam sa apari. M-am achitat cu brio de prima sarcina, iar de femeile ca tine nu se scapa atat de usor.

Ea rase cu pofta, dezvelindu-si dantura perfecta, atent si scump lucrata.

_ Felicitari – ii mai spuse ea. Am vazut crima descrisa in ziar. Intr-adevar, am facut alegerea cea mai potrivita atunci cand am apelat la serviciile tale.

_ Adica, atunci cand m-ai constrans – o corecta el.
_ Eh… detalii, detalii… rase ea din nou.
_ Oricum, ceva-mi spune ca nu mi-ai rasarit in cale doar ca sa ma lauzi.

Asa era, intr-adevar. Fara sa-i mai adreseze vreun cuvant, ii intinse un ziar. Era cea mai recenta editie a unui cotidial local. Pe prima pagina trona – cu litere imense – titlul “Ambasadorii si-au tinut cuvantul”.

_ Ambasadorii? – intreba mirat Victor.
_ Da… asa ne spune presa. Au fost multi cei care-au incercat sa aduca schimbarea prin actiuni pasnice, proteste sau campanii impotriva coruptiei din tara – insa fara rezultate. Noi suntem reprezentantii schimbarii dorite de ei, noi le ducem initiativa mai departe. Pentru ca teama de moarte e o limba pe care o inteleg bine toti cei corupti. Asadar, presa ne-a numit citeste mai departe


Ambasadorii (VIII) – Copilul nimanui

– VIII –

 
Copilul nimanui

 

 
Somnul fusese lung si chinuitor. Pierdut in lumea viselor, Victor rememora chipurile tututor celor ucisi de-a lungul anilor, intr-o forma sau alta. Se trezi lac de sudoare si se repezi sub dusul rece, ca sa-si alunge demonii.

Nu credea in Rai sau Iad, si nicio religie nu i se paruse vreodata suficient de veridica incat s-o adopte. Credea in el insusi, in “aici” si “acum”, iar asta-i era de ajuns.

Jetul de apa ce-l lovea in crestet ii trezea noi amintiri neplacute din vremea cand inca era copil. Imagini pe care se straduia mereu sa le uite, dar care reveneau sa-l bantuie tot mai intens, tot mai dureros.

Se vazu langa sicriul tatalui sau, in drumul spre cimitir. Mama sa il tinea absenta de mana, cu gandurile ratacite. La scurt timp dupa nefericitul eveniment, ea cazuse intr-o adanca depresie pe care incercase s-o vindece cu insemnate cantitati de alcool. Bautura nu facuse insa altceva decat sa inlocuiasca un necaz cu altul – pentru ca femeia devenise curand citeste mai departe


Ambasadorii (VII) – Primul cazut

– VII –

 
Primul cazut

 

 
Sfarsitul saptamanii era la fel de calduros ca si zilele precedente, iar oamenii se bucurau de duminica insorita.

Asa cum toata lumea se astepta, Rusul nu luase in serios amenintarea. Ba mai mult, daduse un interviu in acelasi ziar, unde nega vehement ca ar fi furat vreodata din banii publici si-i facea in fel si chip pe autorii scrisorii. Nimeni nu se astepta sa se intample nimic deosebit pentru ca nimeni nu avea vreodata curajul sa-i tina piept individului, desi cu totii erau constienti de actiunile lui in afara legii.

Victor isi facu aparitia in centrul orasului, purtand pe umar un rucsac negru. Se aseza la o terasa, comanda o cafea si isi aprinse o tigara. Printre rotocoalele de fum – privi spre cafeneaua unde viitoarea lui victima trebuia sa apara.

Porumbeii zburau veseli de jur-imprejur, printre copiii ce se jucau la fantana arteziana din zona. Clipocitul vesel al apei imbia la relaxare. Victor inchise ochii pret de cateva secunde si – cautand in trecut – se opri la cea mai frumoasa amintire pe care-o avea cu tatal sau real, in vremea cand acesta inca traia.

Atunci, in urma cu multi ani – familia sa era intreaga si fericita. Tatal sau era profesor de fizica, unul dintre cei mai respectati pe care comunitatea-i avea la acea vreme. Ii inspirase din frageda pruncie o dragoste deosebita pentru anumite fenomene fizice – dragoste ce-avea sa devina obsesie mai tarziu. In acea duminica din urma cu mai bine de douazeci de ani, il adusese la aceeasi fantana arteziana la care se jucau in prezent copiii. Asezati pe marginea ei, faceau impreuna mici barcute de hartie pe care le asezau apoi pe oglinda apei. Cu mainile lui de copil, micul Victor facea valuri care propulsau barcutele in largul fantanii, in citeste mai departe


Ambasadorii (VI) – Anonima prevestitoare

– VI –

 
Anonima prevestitoare

 

 
Victor dadu roata centrului vechi si studie indeaproape cladirea hotelului ales cu cateva minute in urma pentru urmatorul asasinat.

Locul era supravegheat de o retea de camere video care acopereau intregul perimetru. Nu-i lua mult pentru a se convinge ca nu avea sanse sa intre in hotel fara a fi inregistrat.

Se hotari asadar sa incerce alta abordare. In partea din spate, cladirea avea o usa de serviciu langa care era o scara de incendiu ce ducea pana la acoperis. Aceasta zona era supravegheata de o singura camera video – a carei neutralizare nu ar fi trebuit sa fie o problema.

Nu cunostea insa timpul de reactie al paznicilor. Chiar daca ar fi scos din functiune camera cu pricina, acestia aveau sa vina sa vada ce anume s-a intamplat. Iar asta l-ar fi putut pune in incurcatura.

Se hotari asadar sa testeze acest timp de reactie intr-un mod simplu si eficient. In spatele hotelului era o zona verde nu foarte ingrijita, plina de copaci inalti langa care uneori se adunau copiii ca sa urmareasca jocul veveritelor. Intre zidul cladirii si acea zona verde se intindea – pret de cativa metri – o parcare destinata angajatilor, pe un teren usor inclinat inspre hotel. Spre deosebire de parcarea pentru clienti, aceasta parcare a angajatilor nu era supravegheata. Camera video din dreptul usii de serviciu acoperea doar zona usii, nu si parcarea.

Victor o lua pe ocolite spre parcare, avand grija sa nu intre in raza camerei. Erau acolo cateva masini destul de vechi, parcate cu spatele la hotel. Alese una care nu avea citeste mai departe


Ambasadorii (V) – Rusul

– V –

 
Rusul

 

 
Primul plic alb nu se lasa asteptat multa vreme. Il gasi in cutia postala in ziua urmatoare, cand se intoarse de la obisnuita tura de alergat. Era mare, nemarcat si lipsit de orice insemne, dar el stia ce ar trebui sa gaseasca inauntru.

Ii varsa continutul pe masa din sufragerie si se apuca de studiu. Avea o fotografie a viitoarei sale victime si o coala de hartie pe care erau tiparite datele personale si cateva dintre tabieturile zilnice ale personajului.

Mai exact, era vorba de un prosper om de afaceri cunoscut in lumea interlopa locala sub numele de “Rusul”. Nu-i mai pasa nimanui de unde i se tragea porecla. Cel mai probabil, avea legatura cu originile sale estice. Rusul avea mai multe afaceri in oras si in jurul acestuia – si toate ii serveau ca si paravan pentru a fura sume consistente de bani de la bugetul local. Reusise sa-si cumpere un mandat de consilier la ultimele alegeri, fiind ajutat de cativa politicieni corupti ca si el, care aveau influenta pe plan local. Acest mandat il ajutase si mai mult in afacerile sale murdare si totodata il ajutase deseori sa fuga de bratul tot mai scurt al legii. La urma-urmei, condamnati erau doar cei fara bani si relatii.

Pe spatele pozei era scris un singur rand :

“Nu mai repede de duminica, nu mai tarziu de duminica.”

Intelese mesajul. Era marti. Asta inseamna ca Rusul trebuia lichidat in termen de o saptamana, incepand de la duminica ce tocmai venea si pana la urmatoarea. citeste mai departe


Ambasadorii (IV) – Tara nimanui

– IV –

 
Tara nimanui

 

 
Se asteptase la aceasta cerere. Sa ucida – la asta se pricepea. Zambi – desi situatia nu era deloc in favoarea lui – si isi cantari in gand optiunile. Din nefericire pentru el, nu erau foarte multe. Asa ca pe moment, decise sa intre in jocul ochilor negri. Cel putin pentru a avea o idee mai buna despre amenintarea ce-i plutea deasupra capului.

_ Cunosti probabil situatia politica actuala, nu-i asa?

El o aproba cu o inclinare a capului. Stia doar ceea ce citise in ultimul timp, in presa. Tara se scalda intr-un haos din ce in ce mai mare. Cei din conducerea statului se luptau intre ei pentru putere, pentru controlul resurselor, pentru controlul justitiei. Din dorinta de-a acapara cat mai mult, fiecare pentru el. Si totodata, din dorinta de-a nu raspunde pentru nimic in fata legii. Cetatenii priveau de ani intregi neputinciosi la acest spectacol grotesc, obisnuindu-se cu ideea ca nu pot face mai nimic.

Fraudarea alegerilor devenise deja o moda, iar evaziunea fiscala se facea acum fara ascunzisuri. Justitia fusese demult ingenuncheata si se afla la cheremul celor imbogatiti fraudulos si lipsiti de scrupule. Dispretul fata de oamenii de rand devenise o obisnuinta, iar nivelul de educatie scazuse drastic in ultimul deceniu. Multi au ales calea strainatatii, alungati fiind de statul care se obisnuise doar sa le ia, fara a le mai da ceva in schimb. Salariile scazusera considerabil, invers proportional cu inflatia care atinsese cote alarmante. Strainii se obisnuisera deja demult cu ideea ca in aceasta tara coruptia era la ea acasa. citeste mai departe


Ambasadorii (III) – Diana

– III –

 
Diana

 

 
Adresa ce aparea pe biletul primit indica spre o zona mai putin populata a orasului, la marginea unui parc intins. Mai exact, ajunse la o cladire abandonata – care fusese candva unul dintre cele mai renumite restaurante din acea parte a tarii.

Nu se temea. Desi motive ar fi avut. Reusise sa-si adune gandurile si sa analizeze situatia la rece. Isi pipai costumul si simti sub el duritatea vestei antiglont pe care-o purta rar, ca masura suplimentara de siguranta. Niciodata nu fusese descoperit si niciodata nu avuse cu adevarat nevoie de acea vesta. Niciodata, pana azi.

Isi parca motocicleta la umbra, in poarta cladirii parasite – si se hotari sa intre.

Interiorul il surprinse. Cu siguranta, cladirea a fost una foarte eleganta in vremurile ei de glorie. Acum, la cateva zeci de ani de atunci, urmele rafinamentului din acele timpuri erau inca vizibile. O parte din acoperis lipsea, dar cateva vitralii ramasesera intregi – probabil nu prezentasera prea mult interes pentru hotii din zona. Sculpturile ce incadrau semineul se pastrasera si ele surprinzator de bine – iar trecerea timpului le adaugase parca un plus de mister. Tot acest decor ii dadea o neobisnuita stare de liniste, desi simturile ii citeste mai departe


Ambasadorii (II) – Scrisoare cu parfum de femeie

– II –

 
Scrisoare cu parfum de femeie

 

 
Odata ajuns acasa, se opri in fata usii, cercetandu-i partea superioara. Firul de par era tot acolo. Respira usurat.

Invatase acest truc dintr-unul din filmele cu James Bond, al caror infocat fan era. Uneori, cand isi parasea locuinta, isi smulgea un fir de par si-l lipea cu putina saliva – intr-unul din colturile usii de la intrare. In cazul in care usa era fortata, firul de par se desprindea. Daca-i constata lipsa cand revenea acasa, se pregatea pentru ce era mai rau. Adica, pentru eventualitatea in care cineva-i descoperise adevarata identitate si-l astepta acum inauntru.

Locuia intr-o cladire veche, dar recent renovata – intr-un apartament spatios care-l costase o gramada de bani. Sau patru vieti, cum ii placea sa se gandeasca. Vietile a patru oameni pe care nu-i cunoscuse niciodata, dar pe care fusese angajat sa-i ucida. Si-o facuse. Pentru asta era antrenat, asta stia sa faca cel mai bine.

Casuta postala din dreptul usii era plina de plicuri colorate. Le lua pe toate intr-o singura mana, avea sa le cerceteze mai tarziu. Majoritatea erau facturi si reclame. Zambi din nou la vederea numelui de pe cutia metalica. Si-l alesese singur, cand decise ca e momentul sa inceapa o viata noua, sub o identitate noua. Si de-atunci, se recomandase mereu ca fiind Victor Korvin, broker de asigurari. Jobul acesta fictiv era recunoscut ca fiind relativ banos, reusind astfel sa dea o justificare modului sau de viata. La urma-urmei, castiga citeste mai departe


Ambasadorii (I) – Drumurile noastre…

– I –

 
“Drumurile noastre…”

 

 

Era cald. Atat de cald, incat simtea ca neuronii ii lesina, sinapsele se rup iar gandurile i se topesc. Broboane de sudoare i se scurgeau pe frunte, pe tample si pe gat – insa el ramanea nemiscat. Parea ca trecuse o vesnicie de cand statea intins pe izoprenul moale, la ultimul etaj al blocului-turn inca neterminat. Trecusera insa o ora si douazeci si trei de minute. Stia asta fara sa se uite la ceas.

Fredona “Drumurile noastre”, arhicunoscuta piesa a lui Dan Spataru – abia miscandu-si buzele. Melodia era mai batrana decat el, dar era cea pe care parintii sai au dansat pentru prima data. Sigur, el n-avea de unde sa stie asta – dar asa i se povestise.

Incet, cu miscari stiute pe de rost, o mangaia pe Rada. Asa-si botezase arma de foc, la care lucrase aproape un an de zile. Era mandru de ea. Era “productie proprie”, desi n-avea cui sa se laude cu asta. O construise ilegal, la urma-urmei – dupa ani intregi de studiu al fenomenelor balistice. Si o botezase dupa singura femeie din viata lui pe care-i placea sa citeste mai departe


Pages:123