Postari cu eticheta: arma

Ambasadorii (XIX) – Ea

– XIX –

 
Ea

 

 
Convoiul era format din trei masini. Nasul calatorea in cea din mijloc – un puternic SUV – fiind incadrat de doua vehicule cu girofaruri, cu insemnele politiei locale.

Trecura la vreo cincizeci de metri de Victor, care-i privi fara a fi vazut din inaltul copacului in care se adapostise.

Totul parea a se derula cu incetinitorul. Inima incepu sa-i bata cu putere, amintindu-i de primul sau asasinat.

Deseori, cruntele batai primite de la tatal sau vitreg il alungau la bunicii care nici ei nu-l iubeau foarte mult, dar cel putin ii ofereau liniste. Cuibarit in podul casei lor, citise si recitise de zeci de ori toate capitolele importante din manualele de balistica ramase de la tatal sau real. Iar gandul de a-si face o arma ii incolti in minte dupa ultima bataie primita, cand firicelele de sange i se scurgeau din ranile proaspete, lipindu-i camasa de spatele transpirat.

Stia ca va trebui sa riposteze. Sa se opuna cruzimii cu care era tratat, odata pentru totdeauna. Insa daca l-ar fi infruntat pe tatal sau vitreg in mod direct, intreaga scena ar fi fost doar o repetare a povestii biblice cu David si Goliat. Unde el – evident – ar fi fost David. Dar n-ar fi avut prastia care sa incline balanta victoriei in favoarea lui, doborand colosul asupritor.

Fara a-si da seama ce face cu adevarat, incepu sa schiteze un pistol rudimentar pe o bucata de hartie ingalbenita. Nu era cine stie ce. Doar o teava cu diametrul mic, careia avea sa-i indese la unul din capete o incarcatura de praf de pusca facut dupa o reteta luata tot din carti. In loc de proiectil avea o bila de rulment, iar mecanismul declansator era imprumutat de la o bricheta defecta. Defecta, dar suficient de functionala incat sa produca scanteia citeste mai departe


Ambasadorii (III) – Diana

– III –

 
Diana

 

 
Adresa ce aparea pe biletul primit indica spre o zona mai putin populata a orasului, la marginea unui parc intins. Mai exact, ajunse la o cladire abandonata – care fusese candva unul dintre cele mai renumite restaurante din acea parte a tarii.

Nu se temea. Desi motive ar fi avut. Reusise sa-si adune gandurile si sa analizeze situatia la rece. Isi pipai costumul si simti sub el duritatea vestei antiglont pe care-o purta rar, ca masura suplimentara de siguranta. Niciodata nu fusese descoperit si niciodata nu avuse cu adevarat nevoie de acea vesta. Niciodata, pana azi.

Isi parca motocicleta la umbra, in poarta cladirii parasite – si se hotari sa intre.

Interiorul il surprinse. Cu siguranta, cladirea a fost una foarte eleganta in vremurile ei de glorie. Acum, la cateva zeci de ani de atunci, urmele rafinamentului din acele timpuri erau inca vizibile. O parte din acoperis lipsea, dar cateva vitralii ramasesera intregi – probabil nu prezentasera prea mult interes pentru hotii din zona. Sculpturile ce incadrau semineul se pastrasera si ele surprinzator de bine – iar trecerea timpului le adaugase parca un plus de mister. Tot acest decor ii dadea o neobisnuita stare de liniste, desi simturile ii citeste mai departe


Ambasadorii (I) – Drumurile noastre…

– I –

 
“Drumurile noastre…”

 

 

Era cald. Atat de cald, incat simtea ca neuronii ii lesina, sinapsele se rup iar gandurile i se topesc. Broboane de sudoare i se scurgeau pe frunte, pe tample si pe gat – insa el ramanea nemiscat. Parea ca trecuse o vesnicie de cand statea intins pe izoprenul moale, la ultimul etaj al blocului-turn inca neterminat. Trecusera insa o ora si douazeci si trei de minute. Stia asta fara sa se uite la ceas.

Fredona “Drumurile noastre”, arhicunoscuta piesa a lui Dan Spataru – abia miscandu-si buzele. Melodia era mai batrana decat el, dar era cea pe care parintii sai au dansat pentru prima data. Sigur, el n-avea de unde sa stie asta – dar asa i se povestise.

Incet, cu miscari stiute pe de rost, o mangaia pe Rada. Asa-si botezase arma de foc, la care lucrase aproape un an de zile. Era mandru de ea. Era “productie proprie”, desi n-avea cui sa se laude cu asta. O construise ilegal, la urma-urmei – dupa ani intregi de studiu al fenomenelor balistice. Si o botezase dupa singura femeie din viata lui pe care-i placea sa citeste mai departe