Postari cu eticheta: biserica

Ambasadorii (XIII) – Al doilea cazut

– XIII –

 
Al doilea cazut

 

 
Tipatul ingrozit al femeii pusese capat imnului intonat de catre toti participantii la slujba exact in punctul sau culminant. Disperata, arata spre usa altarului. Privirile tuturor se indreptara intr-acolo.

De sub usa impodobita cu aur si icoane impecabil lucrate iesea o balta imensa de sange.

Bodyguarzii Bistarului dadura buzna in altar, pasind in lichidul rosu vascos si nepasandu-le de nimic din cele sfinte. Usa proaspat deschisa dezvalui un tablou care-i incremeni pe toti cei prezenti.

Preotul fusese impins pe spate de un soc violent. In piept avea o gaura imensa si hidoasa, iar din locul unde pana in urma cu cateva momente ii fusese inima iesea acum un miros puternic de carne arsa. Intreaga incapere era stapanita de un fum albastrui, inecacios.

Privind printre bodiguarzii ce erau total nepregatiti pentru o astfel de scena, cineva intrebase daca Bistarul era mort. Avand in vedere ca avea o gaura sangeranda in locul inimii, intrebarea era usor irelevanta.

Cuprinsi de groaza, oamenii dadura buzna afara din lacasul de cult, literalmente calcandu-se in picioare. Printre ei isi facuse loc si Victor, pentru care al doilea contract livrat citeste mai departe


Ambasadorii (XII) – Cosmaruri adolescentine

– XII –

 
Cosmaruri adolescentine

 

 
Era intuneric si se simtea miros de mucegai. Simtea podeaua umeda si murdara asternandu-se sub picioarele sale goale. Senzatia asta ii facea pielea de gaina, trimitandu-i fiori ascutiti in tot corpul.

Blestema in gand ziua in care mama sa il cunoscuse pe cel care avea sa-i devina tata vitreg. Cu mintile intunecate de aburii alcoolului de care devenise dependenta, femeia se arunca in bratele primului barbat care-i oferise atentie. Tanjea dupa afectiunea cu care-o obisnuise sotul ei, dorind sa se stie din nou ingrijita si apreciata – asa cum doar un barbat care-o iubea o putea face sa se simta.

Noul sot fusese o alegere foarte neinspirata, insa ea ajunsese sa realizeze asta suficient de tarziu incat sa nu-i mai pese. Era un om stapanit de diverse complexe si cu grave probleme psihice – care reusea totusi sa-i inspire acea iluzie de iubire pe care si-o dorea atat de mult.

Adolescentul Victor devenise asadar sacul de box al unui om ce se instalase in locul raposatului sau tata. Insa cei doi barbati nu aveau absolut nimic in comun. Ba dimpotriva, se aflau intr-o antiteza perfecta. Din dragostea si pasiunea pentru lectura si studiu cu care-l inconjurase tatal sau real, Victor ajunsese sa sufere abuzurile unui alcoolic ce se credea Dumnezeu atunci cand avea sticla-n mana. Si care – orbit de o furie nejustificata – il inchidea mereu citeste mai departe


Ambasadorii (XI) – Pregatiri pentru ultima slujba

– XI –

 
Pregatiri pentru ultima slujba

 

 
Spre multumirea lui Victor, internetul ii oferi suficiente informatii despre podoabele purtate de preoti. Dupa cateva cautari, gasi si colierul observat mai devreme. Descrierea acestuia era detaliata si insotita de cateva excelente fotografii.

Bazandu-se pe informatiile citite, lucra toata noaptea la un dispozitiv ce-avea sa-l ajute la eliminarea celei de-a doua tinte indicate de catre Ambasadori.

***

A doua zi era din nou prezent la biserica, tot dupa terminarea slujbei de dimineata. Oamenii care asistasera la procesiune se imbulzeau acum la cutia milei, ascultand indemnul preotului care aproape ca-si freca palmele de multumire.

Multi dintre cei care luasera cu asalt cutia pentru donatii erau constienti de moravurile preotului si nu erau deloc de acord cu ele. Dar erau cuprinsi de teama ca o cumplita napasta se va abate asupra lor daca nu vor plati tribut bisericii. Asadar, plateau. Chiar daca – unii dintre ei – abia aveau de unde.

Privind acest tablou, pe Victor il incerca un ciudat sentiment de mila. Daca mantuirea s-ar fi putut cumpara cu bani, atunci dintre toti cei prezenti in acel moment in biserica – el ar fi trebuit sa plateasca cel mai mult. Pentru ca el pacatuise intr-un fel cum putini o facusera. Luase vieti omenesti. Multe. Si va mai lua. Pentru el, oamenii pe care-i trimisese pe lumea cealalta reprezentau niste contracte duse la capat. Pentru altii insa ar fi reprezentat citeste mai departe


Ambasadorii (X) – “Preotule, ti-ai pierdut calea…”

– X –

 
“Preotule, ti-ai pierdut calea…”

 

 
Conform asteptarilor lui Victor, anonima adresata Bistarului fusese publicata in acelasi ziar local, in dimineata urmatoare.

Grupul ce primise din partea presei numele de “Ambasadori” se adresa Bistarului pe prima pagina.

“Preotule, ti-ai pierdut calea. Ai furat, ai mintit, ai inselat, ai abuzat. Timpul tau a venit. Vei da inapoi comunitatii toti banii insusiti ilegal si vei reveni pe calea cea dreapta. In caz contrar, slujba de vineri seara va fi ultima pe care-o vei tine pe aceasta lume.”

Ambasadorii devenisera deja un adevarat fenomen, atat la nivelul orasului unde incepusera sa se manifeste, cat si la nivel de tara. Toata lumea vorbea despre ei, pe toate posturile de stiri si in toate ziarele.

Desigur, o investigatie pornise dupa moartea Rusului. Ca intotdeauna, urmele lasate de Victor la locul faptei erau neconcludente sau inexistente. Asadar, anchetatorii bateau pasul pe loc din lipsa de probe. Sau cel putin asta era varianta data publicitatii…

***

Nici Bistarul nu se conformase cererii primite, insa isi angajase cateva garzi de corp care-l insoteau pretutindeni. Era hilara ideea unui preot care umbla inconjurat de bodyguarzi, insa ii dadea un sentiment de siguranta. Nu avea de gand sa returneze nimic nimanui, iar singura declaratie data in media cu referire la actiunile ambasadorilor a fost publicata citeste mai departe


Ambasadorii (IX) – Omul bisericii

– IX –

 
Omul bisericii

 

 
_ Nu pari deloc surprins ca ma vezi – il intampina ea.
_ Ma asteptam sa apari. M-am achitat cu brio de prima sarcina, iar de femeile ca tine nu se scapa atat de usor.

Ea rase cu pofta, dezvelindu-si dantura perfecta, atent si scump lucrata.

_ Felicitari – ii mai spuse ea. Am vazut crima descrisa in ziar. Intr-adevar, am facut alegerea cea mai potrivita atunci cand am apelat la serviciile tale.

_ Adica, atunci cand m-ai constrans – o corecta el.
_ Eh… detalii, detalii… rase ea din nou.
_ Oricum, ceva-mi spune ca nu mi-ai rasarit in cale doar ca sa ma lauzi.

Asa era, intr-adevar. Fara sa-i mai adreseze vreun cuvant, ii intinse un ziar. Era cea mai recenta editie a unui cotidial local. Pe prima pagina trona – cu litere imense – titlul “Ambasadorii si-au tinut cuvantul”.

_ Ambasadorii? – intreba mirat Victor.
_ Da… asa ne spune presa. Au fost multi cei care-au incercat sa aduca schimbarea prin actiuni pasnice, proteste sau campanii impotriva coruptiei din tara – insa fara rezultate. Noi suntem reprezentantii schimbarii dorite de ei, noi le ducem initiativa mai departe. Pentru ca teama de moarte e o limba pe care o inteleg bine toti cei corupti. Asadar, presa ne-a numit citeste mai departe


Prietenii la nevoie se cunosc… nu-i asa?

In sfarsit, si-a facut curaj s-o ceara.

E drept ca n-a mers asa cum isi inchipuia el. Nisipul de la malul marii a fost inlocuit cu pietrisul de pe malul Muresului, iar briza – cu un miros de mititei prajiti de un grup de petrecareti ce se stabilisera in cadrul lui idilic.

Ii tremurau picioarele mai rau ca atunci cand Valer (vecinul bunicii sale) il alergase cu coasa prin iarba pana la genunchi, de ciuda ca-i mancase bunatate de corcoduse. Diferenta era ca atunci ii tremurasera de frica. Acum ii tremurau de emotie.

Scotocind in buzunar dupa inel, se aseza pe un genunchi. Invatase o poezie de Eminescu pentru ocazia asta, cu o zi inainte. Dar acum era norocos ca mai tinea minte cum il cheama.

O privi in ochi si isi aduna toate fortele de care era in stare ca sa puna ACEA intrebare.

“Vrei sa… aaa… ”

Ea-l privea si nu-i venea sa creada.

Adunandu-si tot tupeul de care era in stare, scoase din buzunar cutia cu inelul pe care-si daduse salariul pe-o luna. citeste mai departe


Cele zece porunci

“Te poti considera pacatos in orice religie cunoscuta.” Mi s-a spus asta de cateva ori. Probabil e adevarat, depinde de punctele de reper ale fiecaruia.

Am invatat diferenta dintre bine si rau la fel ca orice copil din generatia mea. Adica la inceput de-acasa si mai apoi din bancile scolii. Am avut multi profesori si putini dascali adevarati – si-am incercat sa iau ceva bun de la fiecare. Nu de tot, doar cu imprumut. Urmand sa dau si eu mai departe, la randul meu, in timp.

Cartile mi-au extins mult universul. Desi, in fond, cartile sunt doar alti oameni. Care-mi vorbesc de la zeci de ani, veacuri sau chiar milenii distanta – intr-o limba scrisa-n mai multe limbi, dar pe care-am indragit-o odata cu primele pagini deslusite. Iar cartile citite si lucrurile noi invatate m-au transformat, putin cate putin.

Am invatat de mic copil ca nu totul se rezuma la alb si negru, ci exista si nuante de gri. Multe, chiar. Insa abia cand inveti sa renunti la ideile preconcepute incepi cu adevarat sa vezi culorile. Si-atunci lumea-ntreaga se asterne in fata ta, asteptand s-o descoperi.

Am invatat sa nu regret nimic. Pentru ca tot ce-am facut parea – la vremea respectiva – o idee buna. Sigur, uitandu-ma in urma pot sa realizez greselile facute de-a lungul timpului. Si pot trage felurite invataminte, din fiecare. Insa nu le regret. Pentru ca regretele reprezinta doar timp pierdut, iar timpul e singurul lucru care se pierde cu adevarat. Prefer asadar citeste mai departe


Un nou sport national

Observ cu stupoare cum pupatul moastelor a devenit – in Romania – un fel de sport national. De fiecare data cand mai-marii bisericii scot de la naftalina ramasitele vreunui asa-zis sfant, romanii se inghesuie – cu mic, mijlociu, mare si foarte mare – sa le pupe.

De ce? Pentru noroc, zic unii. Pentru sanatate, zic altii. Sau – de ce nu – pentru a-si pune-o pila-n ceruri. De parca la intrarea in Rai s-ar alinia lumea pe doua coloane – pupatorii de moaste si restul lumii. Iar cei care si-au lasat candva balele pe niste resturi mumificate intra primii. Au bilete VIP, cum s-ar zice.

Se sta la niste cozi interminabile, cu noaptea-n cap. Lumea se inghesuie, se impinge, se injura ca la usa cortului. Unii lesina, altii sunt efectiv calcati in picioare. Si totusi, majoritatea rezista cu o incapatanare ce-ar da de gandit si celui mai capos magar. Asa stiu ei ca citeste mai departe


Orchestra diavolului

Diablo Swing Orchestra

Diablo Swing Orchestra

 Suedia, 1501

Cativa muzicieni au pus bazele unei orchestre cum nu s-a mai vazut pana atunci. Sau – mai bine zis – cum nu s-a mai auzit.  Nimeni nu putea spune ce anume e atat de seducator in muzica lor, insa in scurt timp au reusit sa acapareze un public imens. Oameni de pe tot intinsul tarii si din toate clasele sociale se adunau sa-i asculte, minunandu-se de muzica lor divina. Au castigat rapid reputatia unui repertoriu salbatic si viguros – iar cei indragostiti de acordurile lor ii urmau peste tot.

In a doua jumatate a secolului XVI, biserica si-a consolidat puternic pozitia in zona – fapt care-a dus la cresterea nemultumirii oamenilor de rand. Multi dintre ei si-au gasit refugiul in muzica orchestrei respective – vazand in asta o modalitate de-a face fata traiului de zi cu zi.

Numarul ascultatorilor crestea, iar numarul celor care mergeau la biserica scadea vazand cu ochii. Iar preotii au hotarat sa ia masuri in aceasta privinta. In timpul slujbelor religioase – au inceput sa critice orchestra, spunand ca muzica ei reprezinta o insulta citeste mai departe


“Pana cand avocatul ne va desparti”

Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare si se cere a fi tratata ca atare.

Esti femeie. Trecuta bine de 25 de ani. Necasatorita si neimplicata intr-o relatie stabila si/sau de durata. Rudele tale de sex feminin si de varsta apropiata au inceput de o buna bucata de vreme sa poarte verighete si sa pozeze in sotii fericite. Parintii iti tot dau de inteles (uneori, foarte direct) ca “ti-a venit si tie vremea sa te mariti”. Esti de acord – cu o singura observatie : n-ai cu cine.

In profilul de mai sus se incadreaza cateva femei cunoscute recent. Dar inainte de comentarii, sa detaliem…

Imi dau seama ca e ideea de familie e adanc impamantenita in filosofiile de viata ale romanilor. Si – personal – sunt de acord cu a avea o familie. Cu o singura observatie – toate la timpul lor. Si mai ales – sa nu existe nimic conditionat de varsta.

Aud tot mereu in jurul meu ca daca o femeie trece de 25 de ani fara perspective de casatorie, e o cauza pierduta. La fel si un barbat care citeste mai departe