Postari cu eticheta: caracter

Muzica si caracter

Guest post scris de Simpa.

Arcusul mangaie usor coapsele de lemn.

Mainile aluneca – tandru sau apasat. Note de vioara incalzesc camera. Sunete care te patrund, te inalta sau te izbesc… muzica. Jules Combarieu spunea ca “muzica este arta de a gandi cu sunete”.

Nu voi scrie despre genuri (desi recunosc ca exista si muzica pe care nu o inteleg) ci despre efectul muzicii. Despre comunicarea  dintre noi si aceasta.

Fiecare dintre noi rezoneaza cu anumite sunete, ritmuri – si se lasa purtat de notele muzicale.  In ultimul timp am dezvoltat o mica pasiune pentru muzica lui Stefan Iordache. Imi pare rau… l-am descoperit cu adevarat prea tarziu. Cuvintele mele nu sunt suficiente pentru a-l caracteriza pe marele artist, de aceea nici nu voi incerca. O sa spun doar atat: citeste mai departe


Om / lider / manager

Suntem oameni inainte de a fi orice altceva.

Avem caractere diferite, viziuni diferite, pareri diferite. Invatam mereu, pe masura ce traim. Unii dintre noi, cel putin.

Acumulam mereu experiente noi – moduri diferite de a aborda diverse probleme. Evoluam.

Gresim. Da, gresim. Tocmai pentru ca suntem oameni inainte de a fi orice altceva. Ne asumam greselile si invatam din ele. Pentru ca a doua oara cand se intampla greseala – aceasta nu mai e o greseala. Ci o alegere.

Cadem. Impiedicati in propriile orgolii sau impinsi de altii. Ne spunem ca orice sut in fund e – de fapt – un pas inainte. Apoi ne ridicam si mergem mai departe. Lumea nu sta in loc – nu putem sta nici noi.

Lucrez de cativa ani cu oameni. Si oamenii-s frumosi, crede-ma pe cuvant. Fiecare in felul sau. Cu atat mai mult cu cat ii intelegi. Si-mi place sa cred ca n-am intalnit niciodata oameni cu adevarat urati. Ci doar oameni… altfel. Oarecum frumosi in felul lor, propriu citeste mai departe


Increderea

Una din mantrele dupa care-mi conduc viata spune ca increderea e cel mai de pret dar pe care un om il poate oferi altui om.

Multe lucruri se pot cumpara cu bani. Case, masini, bijuterii, zambete (mai mult sau mai putin simulate) – insa nu si increderea.

Acum mai multi ani, pierdut in naivitatea adolescentina – eram foarte darnic, din punctul asta de vedere. Imi ofeream increderea bazandu-ma pe faptul ca totul e reciproc. Desigur, nu era. Iar eu – esec dupa esec, imi invatam lectia tot mai bine.

Desigur – m-am schimbat odata cu trecerea anilor. Am ajuns sa consider ca increderea nu se ofera, ci se castiga. Iar premisa de la care se pleaca este cea de neincredere. Adica in loc de “iti ofer increderea mea”, replica potrivita e “castiga-mi increderea, arata-mi ca o meriti”. E o metoda care functioneaza… de multe ori. Dar nu intotdeauna.

Admit ca – pe masura ce-mi dozam cu atentie increderea oferita altora, imi crestea increderea-n fortele proprii. Si – totodata – independenta. Invatam sa ma descurc avand tot mai multa incredere in mine – pentru ca viata de “om mare” e mai grea decat pare. Mai ales cand te lupti sa-ti mentii niste standarde, niste principii in care crezi.

Spuneam ca metoda “increderea nu se daruieste, ci se castiga” are si neajunsuri. Pentru ca de multe ori cand pui pe cineva in situatia de-a ti-o castiga, el/ea te poate pune pe tine in aceeasi situatie. Iar daca nimeni nu lasa de la sine si nimeni nu face un prim pas intr-o citeste mai departe