Postari cu eticheta: ea

Numai una

E vara. Vineri seara, dupa o saptamana foarte incarcata.
Ma bucur de un moment de relaxare in compania unor oameni faini, la o cabana dintr-o statiune superba.
Gazdele ne pregatesc masa si se retrag apoi, lasandu-ne intr-ale noastre. Domneste voia buna, in ton cu muzica ce se revarsa din boxe.
Fumez obsesiv, tigara dupa tigara – dorindu-mi parca sa prefac in scrum tot stresul acumulat in ultimele zile. Pare ca functioneaza. Sau cel putin asta e starea de moment. Ma joc cu fumul tigarii, privindu-l cum se inalta spre stele.
“Pe umeri pletele-i curg rau / Mladie-i ca un spic de grau…” – ne incanta auzul baietii de la Talisman, cu piesa “Numai una”. Si-atunci apare ea. In ochii mei, camasa si blugii ce-o imbraca se transforma intr-o rochie lunga de seara. Una rosie, neaparat rosie. Gresia devine un covor in aceeasi nuanta cu rochia. Iar becurile din tavan se metamorfozeaza in niste sfesnice de argint, in care ard lumanari parfumate. Doar muzica… muzica nu se transforma. “La vorba-n drum, trei ceasuri trec / Ea pleaca, eu ma fac ca plec / Dar stau acolo si-o petrec / Cu ochii cat e zarea”. Ca bine le mai zic feciorii astia.
De imaginatie n-am dus lipsa niciodata. Insa e posibil ca mecanismele imaginatiei mele sa fie acum unse cu grija de prietenul meu Jack, care-mi zambeste complice din paharul ce-l tin in mana.
Schimbam cateva cuvinte, radem, facem o poza impreuna. Mai avem si-acum poza aia. E facuta acum aproape patru ani si douazeci de kilograme. citeste mai departe


Ambasadorii (XIX) – Ea

– XIX –

 
Ea

 

 
Convoiul era format din trei masini. Nasul calatorea in cea din mijloc – un puternic SUV – fiind incadrat de doua vehicule cu girofaruri, cu insemnele politiei locale.

Trecura la vreo cincizeci de metri de Victor, care-i privi fara a fi vazut din inaltul copacului in care se adapostise.

Totul parea a se derula cu incetinitorul. Inima incepu sa-i bata cu putere, amintindu-i de primul sau asasinat.

Deseori, cruntele batai primite de la tatal sau vitreg il alungau la bunicii care nici ei nu-l iubeau foarte mult, dar cel putin ii ofereau liniste. Cuibarit in podul casei lor, citise si recitise de zeci de ori toate capitolele importante din manualele de balistica ramase de la tatal sau real. Iar gandul de a-si face o arma ii incolti in minte dupa ultima bataie primita, cand firicelele de sange i se scurgeau din ranile proaspete, lipindu-i camasa de spatele transpirat.

Stia ca va trebui sa riposteze. Sa se opuna cruzimii cu care era tratat, odata pentru totdeauna. Insa daca l-ar fi infruntat pe tatal sau vitreg in mod direct, intreaga scena ar fi fost doar o repetare a povestii biblice cu David si Goliat. Unde el – evident – ar fi fost David. Dar n-ar fi avut prastia care sa incline balanta victoriei in favoarea lui, doborand colosul asupritor.

Fara a-si da seama ce face cu adevarat, incepu sa schiteze un pistol rudimentar pe o bucata de hartie ingalbenita. Nu era cine stie ce. Doar o teava cu diametrul mic, careia avea sa-i indese la unul din capete o incarcatura de praf de pusca facut dupa o reteta luata tot din carti. In loc de proiectil avea o bila de rulment, iar mecanismul declansator era imprumutat de la o bricheta defecta. Defecta, dar suficient de functionala incat sa produca scanteia citeste mai departe