Postari cu eticheta: Milu

Cronica unui lider ratat (II)

Prima parte – aici.

Respira greu. Acolo, la balcon – in fata celor care pana in urma cu cateva minute scandau lozinci impotriva lui. Erau multi. Din spatele perdelelor apartamentului prezidential nu pareau atat de multi. Si – mai ales – nu atat de fiorosi.

Si totusi, acum taceau. Se uitau unii la altii, incurcati. Ce voiau? Eh… voiau multe. Atat de multe incat nu stiau nici macar de unde sa inceapa.

Seful isi stranse halatul in jurul mijlocului. Era frig, totusi. Insa acum iesise in fata celor multi si trebuia sa ramana. Sa-si joace rolul. Nu mai putea sa dea inapoi.

Isi plimba privirea peste primele randuri si se opri asupra unei tinere ce tinea un carton pe care scria “Iesi afara, javra ordinara !”. Zambi amar. Se simtea altfel acum, cand il atingea furia multimii in mod direct – si nu prin ecranul televizorului. Era mai expus, parca. Isi aduna toate puterile si – pe cel mai autoritar ton de care era in stare atunci – racni din nou.

“CE VRETI ?”

Un murmur prinse viata in spatele multimii si avansa cu repeziciune spre primele randuri. Reusi sa distinga cateva cuvinte ce pareau mai mult soptite.

“… pensii mai mari … salarii mai mari … preturi mai mici … salvati Rosia Montana … jos clasa politica actuala …”

Oamenii pareau nehotarati. El vedea ca nu exista o lista clara de revendicari si se bucura in sinea lui ca putea profita de pe urma faptului ca – totusi – oamenii nu erau suficient de uniti. Dar ceva-i scosese in strada. Daca nu o lista comuna de cereri, atunci ce? citeste mai departe


Cronica unui lider ratat

Deschise ochii cu greu, pe la 11 dimineata. Ar mai fi dormit, dar somnul i-a fost tulburat de murmurul de afara.

Se ridica in capul oaselor si ofta adanc. In partea cealalta a patului, blonda ratacea inca in lumea viselor – goala si pe jumatate descoperita. O privi – ca intotdeauna – cu o ciudata combinatie de afectiune si autoritate, pe care nici el nu si-o putea explica pe deplin.

Traversa camera, pana la minibarul din coltul opus. Isi mai turna un pahar. Alcoolul ii dadea mereu o stare de bine, era drogul lui preferat. Ce conta ca avea o tara de condus?

Isi culese de pe jos halatul de matase si-l arunca pe spatele aproape garbov. Se apropie – cu pasi marunti – de fereastra mare a dormitorului. Pe masura ce facea asta, murmurul se transforma incet intr-un zgomot tot mai puternic. Multe, multe voci care urlau ceva nedeslusit.

Trase draperiile si ramase socat de ceea ce vazu in fata ochilor. Dincolo de gardul inalt – din fier forjat – multimea parea mai numeroasa decat de obicei. Cordonul de jandarmi era si el acolo, neclintit. Iar asta ii dadu Sefului un sentiment de siguranta. Deocamdata. citeste mai departe