Postari cu eticheta: motocicleta

Numai una

E vara. Vineri seara, dupa o saptamana foarte incarcata.
Ma bucur de un moment de relaxare in compania unor oameni faini, la o cabana dintr-o statiune superba.
Gazdele ne pregatesc masa si se retrag apoi, lasandu-ne intr-ale noastre. Domneste voia buna, in ton cu muzica ce se revarsa din boxe.
Fumez obsesiv, tigara dupa tigara – dorindu-mi parca sa prefac in scrum tot stresul acumulat in ultimele zile. Pare ca functioneaza. Sau cel putin asta e starea de moment. Ma joc cu fumul tigarii, privindu-l cum se inalta spre stele.
“Pe umeri pletele-i curg rau / Mladie-i ca un spic de grau…” – ne incanta auzul baietii de la Talisman, cu piesa “Numai una”. Si-atunci apare ea. In ochii mei, camasa si blugii ce-o imbraca se transforma intr-o rochie lunga de seara. Una rosie, neaparat rosie. Gresia devine un covor in aceeasi nuanta cu rochia. Iar becurile din tavan se metamorfozeaza in niste sfesnice de argint, in care ard lumanari parfumate. Doar muzica… muzica nu se transforma. “La vorba-n drum, trei ceasuri trec / Ea pleaca, eu ma fac ca plec / Dar stau acolo si-o petrec / Cu ochii cat e zarea”. Ca bine le mai zic feciorii astia.
De imaginatie n-am dus lipsa niciodata. Insa e posibil ca mecanismele imaginatiei mele sa fie acum unse cu grija de prietenul meu Jack, care-mi zambeste complice din paharul ce-l tin in mana.
Schimbam cateva cuvinte, radem, facem o poza impreuna. Mai avem si-acum poza aia. E facuta acum aproape patru ani si douazeci de kilograme. citeste mai departe


Apusul, vazut in oglinda retrovizoare

Goneam pe doua roti, in apropiere de Oravita.
Ramasesem fara cablu de ambreiaj in ajun, chiar la intrarea in Cheile Nerei, care-au ramas atunci nevizitate tocmai din aceasta cauza. M-a salvat bunavointa localnicilor.
Primul imi daduse o bucata de sarma si un patent. Am realizat atunci ca bancul ala cu Dacia care se repara doar cu o bucata de sarma se aplica si la motocicletele Honda, cand te roade nevoia.
Al doilea isi deschise atelierul auto pentru mine, desi era duminica – si-mi inlocuise cablul rupt cu unul luat de la un Golf vechi pe care-l cumparase ca sa-l dezmembreze. Atunci mi-am amintit cat de laudate erau masinile Wolkswagen acum vreo 60 de ani, pe motiv ca se repara repede si ieftin. Iaca, se repara cu piesele lor si motociclete ramase-n pana. Cu cablul ala de Golf, legat cu sarma la un capat – am ajuns apoi pana acasa, inapoi in Ardeal, peste munti. Dar asta e alta poveste.

Goneam asadar in apropiere de Oravita, in dupa-masa zilei in care patisem toate astea. Si schimbam vitezele cat mai des, ca sa testez improvizatia facuta la ambreiaj. Le schimbam des si cu ciuda, pentru ca vazusem atat de multe poze superbe din Cheile Nerei si tocmai acum, cand eram acolo, nu le putusem vizita din cauza unei probleme tehnice. Timpul nu-mi permitea sa stau mai mult, in ziua urmatoare trebuia sa plec mai departe. citeste mai departe


Vand kilometri

vand_kilometri_mihai_barbu

 Si cu curajul cum e? Ca cica e ceva sa pleci singur pe o motocicleta la atatia amar de kilometri atata amar de timp. Daca inainte sa plec mi-ar fi spus cineva cat de simplu e de fapt, cu siguranta n-as fi crezut. Curajul de care e nevoie incape intr-o ureche de ac. E mai periculos sa treci strada dupa tigari. Nu m-am considerat niciodata un mare motociclist. Eu sunt ala de cade ca musca-n curba fara sa stie ce l-a lovit. Mi-e frica de viteza, nu stiu sa pun genunchiul jos sau sa polizez scaritele, as face cu placere un ocol de o suta de kilometri ca sa evit cinci kilometri de nisip. Ii invidiez pe cei care fac toate astea cu curaj si ma uit la ei precum copilul la vitrina cu acadele. In schimb stiu altceva. Il citez putin pe domnul Ted Simon : “I’d rather go far than fast”. “And back”, as adauga eu.

citeste mai departe


Ambasadorii (XX) – Epilog

– XX –

 
Epilog

 

 
… si totusi, ea era. Alergand disperata spre usa cladirii, ca sa-si salveze viata, era aceeasi femeie dupa care Victor isi botezase arma preferata.

Mai erau aproximativ cinci secunde in care o putea ucide, inainte de-a se face nevazuta in interiorul vilei. Iar el ezita.

Patru secunde.

Tremurand, nu-i venea sa-si creada ochilor. Era ea. Copila in casa si in bratele careia gasise adapost cand politia il cauta pentru uciderea tatalui sau vitreg. Singura care-i intelese durerea. Cea care reusise sa-l accepte. Cea care-i oferise o noua identitate, sansa unui nou inceput – avand posibilitati materiale nelimitate.

Trei secunde.

Fata de atunci devenise femeia de azi. Iar acum fugea din catarea armei celui caruia – cu ani in urma – ii daruise totul. Totul. Inclusiv bunul ei cel mai de pret – inima.

Doua secunde.

Isi amintea perfect. Cum il gasise dormind in gradina din spatele casei sale, cand el se ascundea de sirenele masinilor ce-l cautau ca sa-l duca dupa gratii. Cum il primise in casa ei, cum il ingrijise si-l intelese. Si cum ii promise ca n-avea de ce sa se teama, ca totul era in regula. Cum fugisera amandoi in lume, bucurandu-se de viata si de banii mosteniti de Rada de la parintii ei. Cum fiecare dintre ei gasise adapostul cautat in sufletul celuilalt. Cum jurasera sa nu se desparta niciodata. Si totusi, cum – la ani de zile dupa ce-si facusera un rost in alta parte a tarii – ea disparu fara urma. Fara ca sa-i lase macar un bilet de adio. citeste mai departe


“Mama zice ca toti barbatii sunt niste porci !”

Era racoare. Plouase c-o zi inainte, aerul se curatase iar acum vremea era numai buna pentru un drum pe doua roti.

Inaintam destul de incet, din cauza gropilor din asfalt care trebuiau ocolite. Mai nimeream cate una din cand in cand (erau prea multe) dar incercam pe cat posibil sa-mi menajez motocicleta. Nu era facuta pentru un astfel de drum.

Peisajul era insa superb. Dunarea mi se asternea dinainte in toata splendoarea ei, facand ca drumul pana acolo sa merite pe deplin. Avusesem niste probleme tehnice in zilele precedente, dar acum erau doar niste amintiri neplacute.

Conduceam deja de vreo doua ore, asa ca am decis ca e momentul pentru o tigara. Sau mai multe, ca fumam ca un turc batran in acea perioada.

Tocmai iesisem dintr-un mic sat si cautam un loc unde sa pot opri cateva minute, la umbra. L-am gasit, am iesit de pe drum si-am parcat acolo. Mi-am scos tabachera si mi-am aprins o tigara din care-am tras c-o sete pe care doar fumatorii cu vechime o pot intelege.

La vreo 10-15 metri de mine se jucau niste copii. Sau mai bine zis se jucau inainte sa ma opresc, pentru ca acum se uitau curiosi la mine.

Din grupul lor se desprinde o fetita carliontata, la vreo 10 ani. Se apropie cu sfiala si se opreste la cativa pasi.

“Tu de-a’ cui esti?” – ma intreaba cu un glas pitigaiat ce-mi smulge un citeste mai departe



Nu viteza cauzeaza probleme

Nu sunt tocmai un sofer model. Poate si faptul ca zburd pe doua roti in loc de patru are un amestec in toata chestia asta.

Imi place viteza si ma las uneori dus de val, insa imi place si sa respect anumite limite. Mai ales de cand am fost trei luni pieton, din cauza c-am gadilat acceleratia prea tare. Imi place sa cred ca pot vedea limita dintre pasiune si inconstienta, oricat de subtire ar fi ea. Si c-o respect.

Ieri a fost timp frumos, mare parte din zi. Asa c-am iesit – insotit de cea draga mie – la o tura in afara orasului, cu motocicleta. Ca sa profitam de soare.

La intoarcere am intalnit in trafic un sofer de BMW mult prea grabit. Sau distrat, cine stie. Oricum, era mare amator de cascadorii pe asfalt. Iar prin asta inteleg o serie de depasiri imprudente si figuri de cascador wannabe, prin care-i punea in pericol si pe ceilalti de pe drum.

Aveam impresia ca dorea – inainte de orice – sa iasa in evidenta. Sa vada ceilalti ce sofer “bazat” e el. Mergeam in coloana, cu viteza destul de mare. Din sensul opus venea – la fel de grabit – un Audi. Care aproape c-a fost nevoie sa intre in sant, ca sa se dea la o parte din calea soferului de BMW care tocmai se angajase (din nou) intr-o depasire cel putin riscanta.

Toti cei din coloana ne-am dat la o parte, pentru ca BMW-ul sa poata trece. Si nu din respect, ci ca sa scapam de el. Si-am scapat – pentru ca in scurt timp am intrat intr-un sat si am redus (regulamentar) viteza. Spre deosebire de “bazatul” de care spuneam, ce citeste mai departe


Jurnal de concediu (I)

Prima jumatate a acestui an n-a fost tocmai usoara in ceea ce ma priveste – pe niciun plan.

Am considerat ca o buna modalitate de a-mi pune gandurile-n ordine ar fi sa petrec putin timp doar alaturi de mine insumi – asa ca mi-am rezervat o parte din concediu pentru un tur prin tara. Doar eu si motocicleta.

A fost un drum in care-am realizat lucruri noi si mi-am reamintit lucruri vechi. Si pe care ma bucur enorm ca l-am facut.

Imi stabilisem ca si punct terminus al calatoriei statuia lui Decebal, de pe malul romanesc al Dunarii. Si-a meritat. Daca o veti vedea vreodata, veti intelege. M-am mai oprit din loc in loc pana acolo, in special la anumite obiective turistice pe care nu le mai vizitasem pana atunci.

Adaug – in continuare – cateva poze (cu explicatiile de rigoare).

Asta e facuta chiar inainte sa pornesc, dupa ce-am incarcat si asigurat toate bagajele. Locatia – Chetani (langa Ludus), jud. Mures.

Planul era sa ajung la Hunedoara in cateva ore. Insa cine-a zis ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ a stiut ce zice, asa ca citeste mai departe