Postari cu eticheta: personal

A trecut ceva timp

A trecut ceva timp de cand n-am mai dat pe aici. Au trecut si unii oameni, odata cu timpul. M-a distrat mereu zicala aia cu “apa trece, pietrele raman”. Poate pentru ca de cele mai multe ori eu eram apa. De cele mai multe ori, pana intr-un moment fix – acum trei ani si ceva.

Ce-am mai facut intre timp? Pai… multe.

Am avut nunta, anul trecut. Mi-au furat mireasa. N-am asteptat s-o aduca inapoi ca sa platesc “rascumpararea” – am urat mereu obiceiul respectiv. Am mers dupa ea, cu un prieten si cu doua arme. Din fericire – unii s-au prins la timp ca armele erau de airsoft. Zic “unii” si nu “toti” pentru ca daca se prindeau toti, recuperarea miresei nu mai avea acelasi farmec.

Sunt vreo trei ani si ceva de cand femeia de langa mine a ajuns femeia parte din mine. Si de cand am invatat ca unu plus unu nu e mereu doi, ci uneori poate fi tot unu. Un “unu” complet. Un intreg.

Am incercat sa citesc mai mult decat sa scriu si sa tac mai mult decat sa vorbesc. Cel putin una din astea doua chestii mi-a iesit. La cealalta inca lucrez. O sa-mi ia ceva mai mult, se pare.

Am renuntat la prieteni vechi in favoarea altora noi. Prietenii mei n-au fost niciodata multi, insa imi sunt prieteni. Nu, nu e o greseala de exprimare.

M-am mutat de cateva luni in Alba Iulia, un oras care-si merita denumirea neoficiala de “Cealalta Capitala”. E un oras superb. Si din fericire e suficient de departe de Bucuresti incat sa ramana asa. Am cunoscut aici oameni frumosi, intr-un loc frumos.

Am ramas intreg. Deci, n-am vandut motocicleta – si nici nu intentionez sa fac asta. Ba dimpotriva, astept sa vina caldura si sa pot colinda imprejurimile orasului.

Inca tot nu-mi ies parcarile laterale, cu masina. Asa ca le evit de cate ori pot. Ce sa-i faci, unele lucruri nu se schimba niciodata.

Am colindat lumea si urmeaza s-o fac din nou, curand. Prin Asia inca tot n-am ajuns, dar n-am renuntat la idee. Ba chiar dimpotriva.

Instinctele de gamer mi s-au trezit iar la viata. Am dat tastatura si mouse-ul pe un controller de Xbox. A meritat.

Nu, inca n-avem copii – si ne e bine asa, multumim de intrebare. Asadar, suntem tot noi doi. Cu toate astea, o sa fim trei in curand. Al treilea o sa fie un Beagle de talie mica.

Inchei din nou spunandu-va “sa ne citim cu bine”. Aici si prin alte parti.


Un tablou…

… care-atarna pe unul dintre peretii dormitorului. Si care-mi smulge mereu un zambet, amintindu-mi ceva ce-am citit demult, dar care a ramas la fel de actual si azi :

Garile au vazut mai multe saruturi sincere decat oficiile de stare civila.

Zambiti si voi, ca imediat e luni 🙂


Increderea

Una din mantrele dupa care-mi conduc viata spune ca increderea e cel mai de pret dar pe care un om il poate oferi altui om.

Multe lucruri se pot cumpara cu bani. Case, masini, bijuterii, zambete (mai mult sau mai putin simulate) – insa nu si increderea.

Acum mai multi ani, pierdut in naivitatea adolescentina – eram foarte darnic, din punctul asta de vedere. Imi ofeream increderea bazandu-ma pe faptul ca totul e reciproc. Desigur, nu era. Iar eu – esec dupa esec, imi invatam lectia tot mai bine.

Desigur – m-am schimbat odata cu trecerea anilor. Am ajuns sa consider ca increderea nu se ofera, ci se castiga. Iar premisa de la care se pleaca este cea de neincredere. Adica in loc de “iti ofer increderea mea”, replica potrivita e “castiga-mi increderea, arata-mi ca o meriti”. E o metoda care functioneaza… de multe ori. Dar nu intotdeauna.

Admit ca – pe masura ce-mi dozam cu atentie increderea oferita altora, imi crestea increderea-n fortele proprii. Si – totodata – independenta. Invatam sa ma descurc avand tot mai multa incredere in mine – pentru ca viata de “om mare” e mai grea decat pare. Mai ales cand te lupti sa-ti mentii niste standarde, niste principii in care crezi.

Spuneam ca metoda “increderea nu se daruieste, ci se castiga” are si neajunsuri. Pentru ca de multe ori cand pui pe cineva in situatia de-a ti-o castiga, el/ea te poate pune pe tine in aceeasi situatie. Iar daca nimeni nu lasa de la sine si nimeni nu face un prim pas intr-o citeste mai departe


Pasiuni

Indragostit full-time.

Project manager la serviciu.

Motociclist pasionat de lectura si arme albe – in timpul liber.

Iar din cand in cand – gamer. Mai ales acum, din motivul ce se vede in clipul de mai jos.

P.S.: Iar n-o sa dorm in week-end 🙂