Postari cu eticheta: popor

Pana mea (II)

Acest text este un pamflet.

De Gica si Gina probabil va mai amintiti. Daca nu, va puteti reimprospata memoria aici. Da, doiul roman din titlu vine de la partea a doua, nu de la a doua pana.

Timpul trecea de la concedierea lui Gica, iar el nu dadea semne ca ar vrea sa-si caute de lucru. Cu toate astea, salariul Ginei incepea sa nu mai ajunga iar guvernul nu dadea semne ca ar vrea sa-l ajute – asa ca a decis sa se inscrie – in pana lui – intr-un partid, poate-i iese ceva de-acolo. La urma-urmei, era plin in parlament de alti pierde-vara de aceeasi teapa cu el, asa ca in politica s-ar fi simtit ca acasa.

Asadar, se gandise ca in loc sa stea degeaba pe banii Ginei ar fi mai bine sa stea degeaba pe banii partidului. Si pe ajutorul de somaj pe care-l obtinuse cu o pila la fortele de munca.

Pe domnu’ Dan il stia de pe postul lui preferat de televiziune – OTV. Adora sa sparga seminte in fata televizorului, urmarind balacarelile “poporului”. S-a inscris asadar in Partidul Poporului. Se simtea – in pana lui – parte din ceva inaltator.

In plus, ii placea gandul ca va primi 20.000 de euro fara sa faca nimic, atunci cand idolul lui (Dan Diaconescu) va invinge ciocoii si va ajunge in sfarsit presedinte. citeste mai departe


Cronica unui lider ratat (II)

Prima parte – aici.

Respira greu. Acolo, la balcon – in fata celor care pana in urma cu cateva minute scandau lozinci impotriva lui. Erau multi. Din spatele perdelelor apartamentului prezidential nu pareau atat de multi. Si – mai ales – nu atat de fiorosi.

Si totusi, acum taceau. Se uitau unii la altii, incurcati. Ce voiau? Eh… voiau multe. Atat de multe incat nu stiau nici macar de unde sa inceapa.

Seful isi stranse halatul in jurul mijlocului. Era frig, totusi. Insa acum iesise in fata celor multi si trebuia sa ramana. Sa-si joace rolul. Nu mai putea sa dea inapoi.

Isi plimba privirea peste primele randuri si se opri asupra unei tinere ce tinea un carton pe care scria “Iesi afara, javra ordinara !”. Zambi amar. Se simtea altfel acum, cand il atingea furia multimii in mod direct – si nu prin ecranul televizorului. Era mai expus, parca. Isi aduna toate puterile si – pe cel mai autoritar ton de care era in stare atunci – racni din nou.

“CE VRETI ?”

Un murmur prinse viata in spatele multimii si avansa cu repeziciune spre primele randuri. Reusi sa distinga cateva cuvinte ce pareau mai mult soptite.

“… pensii mai mari … salarii mai mari … preturi mai mici … salvati Rosia Montana … jos clasa politica actuala …”

Oamenii pareau nehotarati. El vedea ca nu exista o lista clara de revendicari si se bucura in sinea lui ca putea profita de pe urma faptului ca – totusi – oamenii nu erau suficient de uniti. Dar ceva-i scosese in strada. Daca nu o lista comuna de cereri, atunci ce? citeste mai departe


Un nou sport national

Observ cu stupoare cum pupatul moastelor a devenit – in Romania – un fel de sport national. De fiecare data cand mai-marii bisericii scot de la naftalina ramasitele vreunui asa-zis sfant, romanii se inghesuie – cu mic, mijlociu, mare si foarte mare – sa le pupe.

De ce? Pentru noroc, zic unii. Pentru sanatate, zic altii. Sau – de ce nu – pentru a-si pune-o pila-n ceruri. De parca la intrarea in Rai s-ar alinia lumea pe doua coloane – pupatorii de moaste si restul lumii. Iar cei care si-au lasat candva balele pe niste resturi mumificate intra primii. Au bilete VIP, cum s-ar zice.

Se sta la niste cozi interminabile, cu noaptea-n cap. Lumea se inghesuie, se impinge, se injura ca la usa cortului. Unii lesina, altii sunt efectiv calcati in picioare. Si totusi, majoritatea rezista cu o incapatanare ce-ar da de gandit si celui mai capos magar. Asa stiu ei ca citeste mai departe