Postari cu eticheta: sistem

Despre spitale si oameni

Joi dimineata. Ma trezesc confuz pe la 6 si ceva, dorindu-mi sa fie sambata. Atipesc iar. Ma trezesc din nou pe la 6 si ceva mai mult. Degeaba, tot nu e sambata.

Am de facut o vizita la spital inainte de-a ajunge la birou. Vremea de afara pare sa fie in ton cu starea mea de spirit. Adica nu e o vreme de sambata. Nu e nici macar o vreme de joi. E mai degraba una de luni.

La 7 si ceva sunt gata sa ies din casa. Chem un taxi, hotarat fiind sa nu pierd vremea pe drum – ca n-am toata ziua la dispozitie pentru asta.

Taximetristul ma cunoaste. Mai schimbam cateva cuvinte, in drumul spre spital. Ne trezim inconjurati de vitezomani care se angajeaza in niste depasiri agresive de tot. Toti par sa se grabeasca in dimineata asta. Forteaza culoarea rosie a semaforului, se baga in fata, claxoneaza ca turbatii. Citisem odata undeva ca n-are rost sa-i port pica celui care pare a se grabi nejustificat, in trafic. Pentru ca nu stiu ce-i in sufletul lui. Cine stie, poate-i naste nevasta. Si ma gandesc intr-o doara ca multe neveste din targul de pe Mures nasc in dimineata asta…

Intr-una din intersectiile mari, un politist depasit de situatie incearca sa faca ordine-n dezordine, gesticuland mai des decat clipeste. Se resemneaza intr-un final si isi coordoneaza miscarile dupa luminile semaforului. Cand apare culoarea rosie, ne face semn sa oprim. Apoi, cand rosul devine verde – ne indeamna sa ne continuam drumul. Asadar, semaforul nu se descurca singur si avea nevoie de-un politist care sa-l ajute.

Ajung la spital. In ciuda sperantelor mele de-a fi printre primii – ca de-aia facusem ochisori atat de devreme, la urma-urmei – ma trezesc la o coada destul de lunga. Majoritatea celor din fata mea sunt pensionari. Par resemnati dar totusi nerabdatori. Imi amintesc ce-mi spunea cineva odata, cu referire la pensionarii care se trezesc devreme. Si anume ca fac asta ca sa prinda cat mai mult din timpul care le-a mai ramas… citeste mai departe


Tu ce-ai “ratat” azi?

Guest post scris de Simpa.

Tot timpul am fost de părere că fericirea vine din lucrurile mărunte. Micile detalii ale viţii de zi cu zi ne aduc zâmbetul pe buze. O dimineaţă însorită, o cana caldă de cafea la prima oră, un “bună dimineaţa” sau “noapte bună”,  privirea recunoscătoare a unei persoane când îi oferi locul în autobuz, zâmbetul inocent al unui copil, savurarea unei mese gustoase, o baie relaxantă, o plimbare în parc, o carte bună, melodia preferată la radio şi lista poate continua, în funcţie de preferinţe.

Din păcate, furaţi de cotidian, de multe ori uităm să ne bucurăm, uităm să fim fericiţi.
În 2007, Washington Post a organizat un experiment social. Experimentul se referea la percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor.

Ce au făcut? Într-o staţie de metrou, într-o zi friguroasă, un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de aproximativ o oră. În acest timp au trecut pe lângă violonist aproximativ 2000 de oameni. La sfârşitul acelei ore au tras următoarele concluzii: 6 adulţi s-au citeste mai departe


Pana mea

Asta a fost una dintre primele expresii pe care Gica le-a invatat, cam in aceeasi perioada in care reusea sa articuleze “mama” si “tata”. O auzea des, in diverse situatii. Nu stia el (inca) ce inseamna, dar din moment ce o auzea atat de frecvent s-a gandit (cu mintea lui de copil) ca trebuie ca “pana mea” sa fie ceva important.

Cand a mai crescut, a observat ca pana era des pomenita in grupul sau de spargatori de seminte din fata blocului. Indiferent ca era a lui sau a altcuiva – “pana” era la mare cinste. Nu erai smecher daca nu pomeneai “pana” cel putin odata la doua propozitii.

A crescut si-a mers la scoala – iar invatatoarea l-a apostrofat zdravan cand l-a auzit vorbind de pana. El nu pricepea de ce, doar era obisnuit de mic sa vorbeasca asa.

Din cauza abuzului de pene in discutiile cu colegii, i-a fost scazuta nota la purtare. Cand si-a anuntat parintii – maica-sa a vrut sa-l bata. Noroc cu tac’su : “ce pana mea ai cu el, tu femeie? lasa-l citeste mai departe