Postari cu eticheta: viata

Ambasadorii (XIV) – Zidul

– XIV –

 
Zidul

 

 
Moartea Bistarului era la toate posturile de stiri si in toate ziarele.

Toata lumea vorbea despre ceea ce se intamplase in biserica, iar numarul politistilor care se ocupau de anchetarea crimelor revendicate de Ambasadori crescuse considerabil. Cu atat mai mult cu cat sefii Politiei erau si ei corupti pana-n maduva oaselor si – fiind numiti pe criterii politice – urmareau interesele celor care-i numisera, iar evenimentele din ultima vreme ii pusesera serios pe ganduri.

“Isi vor atinge Ambasadorii scopul propus?” – intreba pe prima pagina unul dintre cele mai populare ziare ale tarii.

“Voteaza aici cine va fi urmatoarea lor tinta” – spuneau realizatorii unui show TV, insetati de audienta.

In alt cotidian aparuse o rubrica intitulata “Transmite-le Ambasadorilor mesajul tau !” – in care se publicau mesaje primite de la cititori.

Victor se trezi devreme in dimineata urmatoare si incepu sa citeasca mesajele din ziar, sub vraja cafelei aburinde ce-i gadila placut simturile.

Dupa cum era de asteptat, parerile erau impartite. Unii oameni condamnau actiunile Ambasadorilor, altii erau de acord cu ele. Insa nimeni nu ramasese indiferent la evenimentele recente si cu totii considerau ca au ceva de spus.

Cu toate ca Victor fusese calaul Ambasadorilor, nu se identifica deloc cu cauza lor. Astepta ca totul sa se incheie, pentru ca trebuia sa se incheie curand. Avea de gand apoi sa-si adune toate economiile si sa plece undeva departe, pentru multa vreme. Banii pusi deoparte ii ingaduiau un trai bun in aproape orice parte a lumii, insa el visa de mult timp sa citeste mai departe


Moartea, vazuta prin ochi de copil

Ajung in statie in acelasi timp cu autobusul. Ma bucur ca nu mai am de asteptat – a venit frigul si sa astepti in ceata diminetii nu e tocmai ceva placut.

Nu e aglomerat. Gasesc asadar un loc unde sa ma asez. Imi scot telefonul si ma afund in mailuri, stiri, notificari…

_ Mami, tu cati ani ai?

Ridic privirea si vad pe scaunul din fata mea o doamna inca tanara, cu o scumpete de fetita in brate.

_ Aproape treizeci si cinci, puiule.

Fetita are cam patru-cinci ani. Zambesc. Ma gandesc pentru o clipa la vremea cand aveam aproximativ aceeasi varsta – iar singurele ganduri care-mi cutreierau mintea erau legate de joaca, jocuri, jucarii… Un sunet scurt al telefonului imi atrage atentia ca am primit un mail. Incep sa-l citesc.

_ Mami, cati ani avea tati cand a murit?

Fara sa vreau, devin atent si uit de mailul pe care tocmai l-am deschis.

_ Aproape cati am eu acum, puiule. Vocea femeii se schimba brusc.

_ Mami, cati ani are tati acum?

Tonul femeii devine grav. Nu-i pot vedea chipul, dar intuiesc doua lacrimi care citeste mai departe


Aritmetica promisiunilor

Se spune ca faptele tale te reprezinta. Asa si e, de fapt. Ceea ce faci devine – treptat – cartea ta de vizita, la modul neoficial. Insa inaintea faptelor stau cuvintele, iar inaintea cuvintelor stau gandurile. Ne oprim, totusi – la cuvinte. Asta nu pentru ca n-ar fi destule de spus despre ganduri – ci ca sa nu deviem fara rost de la subiect.

Ramanem asadar la cuvinte. Cineva cu mai multa minte zicea odata sa spui ceea ce crezi si sa crezi ceea ce spui. Multi, foarte multi oameni au auzit asta de-a lungul vietii. Unii au luat-o in serios, altii mai putin. Iar altii deloc.

Chiar daca tu nu te judeci pentru ceea ce spui, cei din jurul tau o fac intotdeauna. Constient sau nu – asta nu conteaza. Ideea e ca o fac intotdeauna si pe baza a ceea ce spui si faci isi creaza o parere despre tine. Indiferent de pozitia ta fata de ei (sociala, ierarhica sau de alt fel) sau pozitia lor fata de tine. Iar modul in care altii ajung sa te vada in timp depinde de aceasta judecata. Imaginea ta proiectata prin prisma altora e construita asadar pe baza a ceea ce spui si ceea ce faci.

Sigur, persoanele foarte apropiate vor ajunge sa te cunoasca in alt fel. Mai direct, mai concret, mai… intim. Si parerea lor despre tine va fi probabil ceva mai diferita de a celorlalti – care te analizeaza doar pe baza cuvintelor si faptelor, fara sa cunoasca in amanunt fiecare crevasa a personalitatii tale. Insa gandeste-te – cati oameni foarte apropiati poti avea? Putini, iti spun eu. Da, probabil vei spune ca ai multi prieteni care ar muri pentru tine. Gandeste-te insa cati dintre ei ar fi in stare sa traiasca pentru tine, nu sa moara. Moartea e mereu la indemana. Dar sa traiesti e adevarata provocare. Gandeste-te la asta si fa din nou un calcul. citeste mai departe


… si-mi doream sa schimb lumea

Aveam 7 ani, citeam “Legendele Olimpului” si-mi doream sa schimb lumea. Am invatat atunci despre zei si eroi, despre curajul si puterea luptatorilor. Zeus, Poseidon, Hera, Palas Atena, Afrodita, Hermes si altii asemenea lor s-au aflat multa vreme la loc de cinste in mintea mea de copil. Iar invatamintele Legendelor Olimpului m-au schimbat – putin – la randul lor.

***

Aveam 9 ani, citeam “Ciresarii” si-mi doream sa schimb lumea. Visam sa pornesc si eu in cautarea aventurilor – alaturi de Ionel, Victor, Ursu si ceilalti Cavaleri ai florii de cires. Sa colind Pestera Neagra, Castelul fetei in alb si sa joc la Roata norocului. Am invatat atunci despre prietenie si importanta increderii in ceilalti – iar aceste invataminte si-au lasat indelung amprenta asupra mea.

***

Aveam 11 ani, citeam “Cei trei muschetari” si-mi doream sa schimb lumea. Inca mai consider acele carti ca fiind unele dintre cele care m-au influentat cel mai mult – de-a lungul timpului. In special datorita lectiilor intelese printre randuri – despre onoare si loialitate. Tin minte ca-mi facusem atunci o mantie dintr-un covor vechi si o sabie dintr-o nuia de alun – si ma vedeam luptand alaturi de Athos, Porthos, Aramis si D’Artagnan. Imi lipsea – desigur – calul. Pe care aveam sa-l regasesc insa ceva mai tarziu, dar nu pe patru picioare – ci pe citeste mai departe


Om / lider / manager

Suntem oameni inainte de a fi orice altceva.

Avem caractere diferite, viziuni diferite, pareri diferite. Invatam mereu, pe masura ce traim. Unii dintre noi, cel putin.

Acumulam mereu experiente noi – moduri diferite de a aborda diverse probleme. Evoluam.

Gresim. Da, gresim. Tocmai pentru ca suntem oameni inainte de a fi orice altceva. Ne asumam greselile si invatam din ele. Pentru ca a doua oara cand se intampla greseala – aceasta nu mai e o greseala. Ci o alegere.

Cadem. Impiedicati in propriile orgolii sau impinsi de altii. Ne spunem ca orice sut in fund e – de fapt – un pas inainte. Apoi ne ridicam si mergem mai departe. Lumea nu sta in loc – nu putem sta nici noi.

Lucrez de cativa ani cu oameni. Si oamenii-s frumosi, crede-ma pe cuvant. Fiecare in felul sau. Cu atat mai mult cu cat ii intelegi. Si-mi place sa cred ca n-am intalnit niciodata oameni cu adevarat urati. Ci doar oameni… altfel. Oarecum frumosi in felul lor, propriu citeste mai departe


Scuza perfecta a romanului

Si-a picat examenul de bacalaureat pentru ca n-a invatat absolut nimic? Nu, l-a picat pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

Nu si-a luat nici un examen in sesiune – pentru ca (din nou) n-a pus deloc mana pe carte? Nu, nu le-a luat pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

Si-a pierdut jobul pentru ca nu era responsabil? Nu, l-a pierdut pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

N-are bani pentru ca nu lucreaza? Nu, n-are bani pentru ca asa vrea Dumnezeu.

Si-a facut praf masina pentru ca a condus neregulamentar si a iesit de pe drum – intr-un sant? Nu, a facut-o praf pentru ca asa a vrut Dumnezeu.

E dupa gratii pentru c-a mers la furat? Nu, e acolo pentru ca asa vrea Dumnezeu. citeste mai departe



Standarde

Standardele sunt acele nivele de toleranta pe care ni le fixam de-a lungul vietii. Ele sunt influentate de mai multi factori, printre cei mai importanti dintre acestia numarandu-se familia, educatia si anturajul.

De multe ori, nici nu constientizam cand ne auto-impunem anumite standarde. Insa – cu timpul – deciziile pe care le luam (constient sau nu) sunt direct guvernate de acestea.

Modul in care interactionam cu cei din jur este puternic influentat de ele (fie ca sunt ale noastre sau ale celorlalti). La fel si modul in care ceilalti ne privesc pe noi insine.

Cateva exemple prin care ne putem identifica anumite standarde sunt citeste mai departe


Facebook si casnicia

Adi si Dana sunt casatoriti de cativa ani buni. Locuiesc in apropiere de Tirgu-Mures. Au impreuna si-o fetita de-a dreptul extraordinara. O comoara, nu altceva.

Casnicia lor mergea foarte bine, mai ales dupa nasterea fetitei. Asta, pana intr-o zi – cand Adi a descoperit Facebook. Si-a facut cont si s-a bucurat sa regaseasca acolo oameni pe care nu-i mai vazuse de foarte multa vreme – si de care era candva apropiat. Printre ei – multi dintre fostii colegi de liceu si prieteni din copilarie (de care timpul il indepartase).

Odata cu trecerea zilelor, Adi petrecea tot mai mult timp pe site-ul de socializare. Dana intrase la banuieli. Ca nu-i mai acorda suficienta atentie, ca si-o fi gasit vreuna, ca asa si pe dincolo. Se prefacea insa indiferenta – asteptand momentul potrivit pentru a face un citeste mai departe


Dreptul la viata

Citisem recent in Adevarul (editia online) o stire cel putin socanta. Asta de aici. E vorba de un individ care si-a abuzat sexual propria fiica – pentru mai bine de doi ani de zile – incepand de cand fetita avea doar 6 ani. Si care – in tot acest timp – s-a auto-intitulat “tata”. Parinte. Ocrotitor.

Nu-mi ajung cuvintele sa-mi exprim scarba pentru un astfel de macabru personaj. Primul impuls cand citesti o stire ca asta e sa te gandesti la ce poate fi facut acum pentru acea fetita. Sigur – e marcata pe viata. Dar are inca ani buni inainte – pe care nu-i poate trai sub semnul traumelor cauzate de acel individ (ma tot feresc sa-l numesc “tatal ei”). Are nevoie de ajutor. De asistenta. De ocrotire – fizica si psihica. Are nevoie “sa treaca peste”. Ce simplu suna. “Sa treci peste”. Dar ce extraordinare eforturi implica asta, gandindu-te ca in cazul acestei fete va fi de la foarte greu spre imposibil? I-a fost citeste mai departe